Despre Vali Dobrin:
Vali Dobrin este fondatorul Bucharest Street Art Festival și președintele asociației Alternative Bucharest. Și, poate, unul dintre cei mai determinați, perseverenți și inovativi promotori ai artei urbane din București și din țară.
Proiectele sale s-au înfiripat după o vizită inspirațională în Germania din 2018. S-a întors acasă cu întrebarea dacă Bucureștiul are un proiect asemănător cu Alternative Berlin Tour. A simțit că este nedrept pentru localnici și turiști să aibă la dispoziție doar tururi cu taxă de până la 100 de lei sau mai mult. Astfel, a adoptat varianta de tur tip-based, unde fiecare participant donează la final în funcție de satisfacție și posibilități.
Creșterea organică a turului l-a făcut să-și dorească și dezvoltarea altor proiecte legate de Street Art. Așa a apărut Bucharest Stickerz Fest. Acesta a devenit festivalul din Europa cu cele mai multe stickere primite la o ediție (22000). Iar din 2024 își extinde zonele de interes din arta stradală, devenind Bucharest Street Art Festival, propunând să atingă multe subiecte provocatoare și să unească un număr impresionant de artiști cu publicul larg.
“Chiar dacă simpla încercare de a defini arta stradală poate fi instant debutul unei discuții fructuoase, noi credem că această formă de artă alternativă ne poate aduce împreună și educa, generând o schimbare pozitivă în societate” — Alternative Bucharest
Care a fost prima lucrare de artă stradală care te-a inspirat sau care te-a marcat? Ce înseamnă pentru tine astăzi?
Lucrarea ce m-a marcat pentru prima oară a fost ,,Copacul mimetic’’ al Mariei Bălan. În primul rând prin diferența imensă între dimensiunea lucrării și importanța mesajului transmis. Vorbim despre un copac care împrumută trăsături umane și stă într-o poziție defensivă. Parcă apărându-se de o drujbă care se apropie să-l taie.
Pentru mine lucrarea Mariei rămâne și astăzi un exemplu minunat de cum o intervenție de mici dimensiuni, cea pe care am descoperit-o eu era o linogravură de aproximativ 10 x 20 cm, aplicată cu aracet pe un perete din centrul Bucureștiului, poate reprezenta strigătul de ajutor a milioane de copaci din toată țara.
Cum ai descrie universul tău interior, dacă ar trebui să ne faci un scurt tur? Ce parte din sufletul tău ar fi monumentul sau muralul central?
Universul meu interior se împarte între job, familie și pasiunea pentru Street Art. Ponderea lor variază de la o perioadă la alta. Dar un lucru nu se schimbă niciodată, dorința de a crea lucruri cu însemnătate pentru arta stradală din România. Oamenii care se bucură și apreciază eforturile mele sunt cei care aduc cea mai mare bucurie pentru sufletul meu după fiecare eveniment sau proiect realizat.
Care a fost cel mai semnificativ sprijin primit în cadrul proiectelor din ultimii ani?
Nu am avut un ajutor despre care să spun că a ieșit în evidență în detrimentul altora. Au fost mulți oameni care au contribuit cum au putut în ultimii ani la proiectele pe care le-am dezvoltat. Fiecare are rolul său în rezultatul final. Avem promisiunea unui ajutor instituțional pentru organizarea festivalului în 2025 și ăsta ar fi un game changer pentru noi.
Care a fost cel mai puternic obstacol sau cel mai dificil moment întâmpinat în acest parcurs?
Cea mai dificilă perioadă a fost în pandemie. Nu puteam nici să fac turul, nici să planificăm prima ediție de Stickerz Fest, pentru care lucrurile trebuie gândite și demarate cu mult timp în avans. Cu orice locație discutam ni se spunea ,,Să mai fim noi deschiși până atunci și mai vedem’’. Dar pandemia a fost both a blessing and a curse. În perioada cât am fost izolat am reușit să fac mult research. Pe care altfel nu aș fi putut să-l fac. Tot pandemia ne-a ajutat să primim cel mai mare număr de stickere la un eveniment de profil din Europa. 22000 de stickere. Pentru artiști a fost singura cale de a crea, de a fi în legătură cu zona artistică internațională când orice alt proiect era sistat. Dar și o cale de a-și păstra sănătatea psihică și emoțională.
Ce simți că faci cel mai bine sau care crezi că e cea mai importantă amprentă a ceea ce faci?
Cel mai important mi se pare că bucur oamenii și îi apropii de arta stradală. E cea mai importantă mulțumire când oamenii îți apreciază sincer munca. Chiar dacă nu pot înțelege pe deplin tot efortul depus. E bine și când îi inspiri pe alții. Asta hrănește egoul. Chiar dacă eu încerc să îl țin cât mai în frâu.
Cum decurge documentarea față de lucrările de artă stradală pe care le prezinți? Mai ales că unii artiști nu își fac identitatea cunoscută?
Informațiile se găsesc de cele mai multe ori online. Artiștii, chiar dacă își ascund identitatea, vor ca mesajul lor să fie cunoscut. Și atunci au grijă ca el să fie cunoscut. Atunci când informațiile nu sunt de găsit prefer să spun că nu știu decât să prezint invenții sau păreri personale.
Cât de mulți grafferi locali cunoști? Cât de ușor este să le recunoști lucrările?
Cred că știu mai mulți artiști stradali și mai puțini grafferi, pentru că există o distincție între ei. Uneori ei sunt 2 în 1. Fac și graffiti ilegal pentru a-și scrie numele pe trenuri, dar și lucrări murale de sute de metri pătrați.
Cred că asta este parte din ce definește un artist vizual, un stil propriu. O să recunoști tot timpul un Robert Obert, Cristian Scutaru sau Gabor în Civil. Asta fără să ai prea multă pregătire, pentru că ei nu își trădează niciodată originile. La fel și la unii dintre grafferi. Dincolo de personalul extrem de popular, aș putea să recunosc literele fluide ale lui Aeul. Chiar dacă nu și-ar scrie numele.
Ce ai vrea să explorezi și nu ai curajul încă?
Viața fără job și trăitul doar din pasiune pentru Street Art.
Există vreo persoană (sau mai multe) pe care o apreciezi sau care te inspiră în mod special?
Tot timpul l-am admirat pe Bean de la Subcarpați pentru succesul avut din pasiune fără compromisuri.
Ce înseamnă pentru tine inițiative precum “De ce scriu ăștia pe pereți”? Am văzut că ai împărtășit multe încurajări către public pentru a-l urmări.
Știu de proiectul ăsta de când era la început, de la John Dot S. Este în primul rând o recunoaștere a importanței fenomenului. Faptul că a ajuns subiect de documentar, făcut de cineva din afara lui. Îmi doresc să ajungă la cât mai multă lume. De aceea am încurajat oamenii să meargă să îl vadă în cinema și de aceea suntem în discuții acum pentru a-l proiecta și în cadrul festivalului, în ambele locații, atât la MNAC cât și la Combinatul Fondului Plastic.
Ce te îngrijorează cel mai tare în momentul de față? Legat de arta stradală, de sine sau de lume în general?
Local mă deranjează în special că fenomenul prezintă o slabă înțelegere din partea autorităților. Și de aici și legile cu amenzi mai mari pentru graffiti. Fără a încerca a vedea în primul rând care sunt cauzele și soluțiile, înaintea măsurilor punitive. Tot la nivel local mă îngrijorează tendința de a transforma arta stradală din artă cu mesaj în artă decorativă. Și cred că aici au un rol important și artiștii. Dar mai ales cei care au puterea de a finanța și aproba astfel de intervenții.
Toată viața mi-am dorit să nu trăiesc pe pielea mea un război. În 2024 e doar o metodă prin care puțini oamenii devin tot mai bogați cu ajutorul vieților celor mai săraci.
Ce îți oferă cea mai multă speranță în ziua de mâine?
Forțele proprii și faptul că mai există încă oamenii care au alte repere în viață decât banii.
