Inițial, am dori să știm care a fost parcursul tău artistic și cum creai la început.
Totul a început acum aproape doi ani de zile. Totul a început din senin, când vine vorba de tehnica colajului.
De mică am simțit o uriașă sete pentru eliberare, mereu am scris și am desenat. Primele mele lucrări au fost făcute mecanic, fără vreo idee la bază sau un scop, au fost o joacă. O explorare.
-Ce dorești să transmiți prin arta ta și ce teme abordezi?
Tema principală a mea este viața. Viața mea… ori viața însăși. Îmi doresc mereu, prin majoritatea colajelor mele, să ajung la adevărul adevărat. La o esență dezbrăcată a lucrurilor, o esență goală pușcă, dură, frumoasă… Viața, cu toate darurile și pedepsele ei. Îmi doresc să transmit adevăr, speranță, iubire și judecăți. Lecții și mângâieri.
-Cred că suntem cu toții curioși, unde îți găsești materialele și de unde îți vine inspirația pentru text?
Materialele mereu au venit ele singure la mine, de pe la prieteni, de pe străzi, din ce aveam prin casă ori găseam prin anticariate sau la vânzători ambulanți de carte. În prezent, aproximativ 90% din materiale le găsesc la anticariatul UNU, unde și lucrez. Ideile de text au fost mereu în mine. Îmi place să descriu cât mai profund ceea ce simt, pentru că nu îmi doresc să rămân neînțeleasă. Vorbele curg, iar din prea multe vorbe se creează în mintea mea o concluzie sinceră, iar așa se nasc ideile textelor, din concluzii. Sunt câteva texte inspirate de la scriitorul meu de suflet, Carol Ardeleanu.
-Observ în lucrările tale două tematici centrale, recurente. Consideri că iubirea pentru sat și credința se vor distanța în continuare de generațiile viitoare?
Fără să fiu am fost mereu apropiată de Dumnezeu și țară, pur și simplu simt aceste forțe foarte puternic în mine. Uitându-ne în trecut, vedem cum totul piere, lăsând loc pentru ceva nou, însă esența și pomenirea mereu rămân. Satul devine oraș, iar Dumnezeu Univers. Totul piere și se naște din același și mereu același aluat. Deci e o transformare.
-Consideri că există reguli în artă ce ar trebui respectate?
Mereu am considerat că arta este absoluta libertate, deoarece arta ne este propria minte. Arta este un sentiment unde singurele reguli sunt ale noastre. Principii ori judecăți.
De copilă m-am crescut singură, iar singurătățile mele mi-au creat o altă lume numai a mea, unde tot singură mi-am petrecut amorul pentru viață și amărăciunile, pe care nimeni, ci numai eu, le-am înțeles.
Recent, am fost diagnosticată cu tulburare bipolară sezonieră de tip II. Depresia de care am parte în anotimpurile reci a devenit pentru mine, simbolic vorbind, o moarte definitivă a tuturor experiențelor negre ale existenței mele, o moarte care trebuie sa existe pentru a putea renaște mereu, primăvara.
Am ajuns la concluzia că ma sabotez singură. Sufăr de un oribil alcoolism de la o vârstă destul de fragedă. Dacă beau un pahar de alcool, nu mă mai pot opri. Nu pot. Devin o fiară disperată, lucru care îmi face foarte mult rău.
Mie nu îmi este frică de absolut nimic pe lumea asta. Numai de mine și de gândacii de bucătărie.
Noi toți avem visuri și speranțe pe care le vedem în fața ochilor cum devin realitate. Să nu uitam niciodată cum tot ce ne-am dorit s-a întâmplat adevărat, n-a fost visare.
La ÎNDELETNICIRI ne dorim mereu să inspirăm nu doar cu artă, ci și cu profesii onorabile din care avem ceva de învățat.
În articolul de luna aceasta stăm de vorbă despre murale, lectură plăcută!
Salut, Cristian! Spune-ne câteva lucruri despre tine și cum ai început în segmentul de artă ales.
Salut! Am absolvit facultatea de pictură murală în Iași și masterul în arte aplicate, în cadrul facultății de artă George Enescu din Iași. Școala generală și liceul le-am făcut în Galați, la Liceul de Artă. Îmi place să pictez din copilărie și din această cauză am înființat și școala ”Atelier Cristian Scutaru” acum 10 ani, pentru a împărtăși din experiența pe care am acumulat-o în domeniul artelor. Am fost profesor și la Liceul de artă din Galați, precum și liceele sau grădinițe de stat și particulare.
Pasiunea pentru pictura murala a început când prin clasa a 5-a a început pictarea bisericii din cartier. Mergeam acolo, vedeam ce a mai pictat artistul și memoram vizual scene și sfinți pe care îi reproduceam acasă pe mici sau mari dimensiuni. Prima lucrare de mari dimensiuni a fost în clasa a 6-a, o icoană pe duplex în tempera.
Pictura murală am început să o experimentez la interior, pe pereții caselor sau a apartamentelor. La început, clienții erau sceptici, dar la final erau încântați.
Fă-ne să conștientizăm o parte din etape și o parte din uneltele necesare ce contribuie la o pictură murală
Pentru a realiza o pictură murală trebuie să pregătești cu grund sau amorsă suprafața, iar după poți folosi culori acrilice, ulei sau spray. Este o munca ce include efort fizic, mai ales pe suprafețe mari.
Au fost îndrăgite picturile murale dintotdeauna sau doar în ultimii ani?
Pictata murala a fost din totdeauna apreciată, încă din antichitate, în Grecia și mai ales în Egipt, pe toată perioada care a urmat.
Ai picturi murale pe zidurile atelierului tău, casei tale?
În atelier sau în casă nu am picturi murale, am pictat multe interioare și simt nevoia de un spațiu gol, minimalist.
Ne poti spune despre vopseaua de purificare a aerului? Care este experiența ta cu ea?
Anul trecut am fost invitat la Zid Art Bacău, unde am făcut cunoștință cu vopseaua purificatoare. Practic, este un praf care în combinație cu apa și pigment praf aplicată pe perete dă această reacție de purificare.
Se comportă ca o vopsea normală la prima vedere, dar în timp, în funcție de cât de poluată este zona, se decolorează.
Ce teme abordezi în lucrările tale?
Mesajele s-au schimbat în timp: dacă la început erau pur decorative și pline de simboluri, în prezent arta murală a devenit mai apropiată de arta conceptuală, muralele conțin în mare parte mesaje și imagini contemporane, proteste etc.
Lucrul care face deosebită experiența de a picta un perete în spațiul public este acela căa reacția privitorului în număr mare este directăa, în timp ce lucrezi auzi laude sau critici. Arta stradala se adresează comunității și este un dialog direct între creator și public.
Până sunt gata RockVești și RapVești, am revenit cu secțiunea MUSICA, unde ascultăm piese pe care poate n-am reuși să le găsim altfel.
Ție îți place să asculți preferințele muzicale ale altcuiva și să descoperi, sau ești autosuficient cu propriile ”săpături”?
Eu chiar nu mai aveam ce să ascult de luni bune și se transced genurile în urechile mele, dar după interviul lui Cristian genial, am știut că va fi o oportunitate să ascult ce ascultă.
Interviul îl puteți urmări aici:
Iaar Cristian menționează despre selecția lui următoarele:
Multe dintre aceste titluri rămân în mare parte silențioase și netulburate, an după an, ascunse în mijlocul divagărilor; alegerea lor și ordinea preferată pentru a prezenta secole de expresie a supărărilor inadaptabilității, a revoltei, a apartenenței sau a misterelor lumii, din universul celor ce s-au pierdut și regăsit, a tânjirii sau a dorului etern. Această colecție a fost extrasă dintr-o perioadă de timp foarte largă, din diferite ere, cu mișcări noi sau antice, care au venit și au trecut; creații ale meandrelor ce te lasă fără suflare. Eu trăiesc pentru momentul cinetic pe care toate sunetele acestea le-au adus călătoriei mele de descoperire, atât în trecut, cât și astăzi, în prezent și mai departe în viitorul necunoscut. Așadar, iată o coliziune de idei, de pasiune, de teatralitate tumultoasă, pură și sinceră. Expresiile adevărurilor și ficțiunilor sunt plasate într-un peisaj sonor uimitor care acoperă o perioadă bună de timp. Acești artiști contribuie cu o vastă putere creativă, voință și răbdare și, mai ales, o celebrare… Un „răget” universal, neîncetat.
FOTOsapiens II cedează locul unor noi întrebări, având acum și o parte de învățare, dar vom putea vizualiza și fotografii accidentale sau de la început, păstrând și clasicele: dintr-un moment de beatitudine sau nostalgie.
Anda se numără prin fotografele noastre preferate și a fost mereu prezentă în secțiunea noastră, întrucât fotografia cap-de-articol tot de la ea vine, inclusiv în ediția inițială.
Ștafeta pentru următorul FOTOsapiens II merge la Denisa Giuglea.
Contemplare și lectură plăcută, sper să vă aducem inspirație!
Dacă dorești și tu să fi publicat în această secțiune, așteptăm mail pe mezomorfro@gmail.com
3 întrebări
Ce ai învățat de-a lungul timpului despre acest domeniu?
Cred că cel mai sincer ar fi să spun că fotografia m-a învățat să nu uit și să nu las în urmă nimic care m-a făcut să simt ceva într-un anumit moment. Dacă un lucru trezește ceva înăuntrul tău, să știi că e mai prețios și mult mai important decât îți poți închipui. Cum spunea Mircea Eliade cândva, “Nu am sărutat-o decât o singură dată, dar sărutarea aia m-a ajutat să trăiesc câteva luni în șir”. Ei bine, ceva de genul ăsta e și cu fotografia, te învață să ții aproape, să păstrezi, să îndrăgești ce simți.
Ce a marcat începutul pasiunii tale pentru fotografie?
Nu am nicio idee spre ce moment aș putea să arăt cu degetul și să spun că acela a fost așa-zisul „început” al pasiunii mele pentru fotografie. Îmi place să cred că pasiunea asta a existat dintotdeauna și doar a început să iasă din ce în ce mai mult la suprafață odată cu puterea mea de a conștientiza impactul pe care îl au anumite lucruri pe care le văd, le aud sau le trăiesc (rețineți de aici cuvântul „anumite”, căci are un rol fundamental în ceea ce am spus).
Ce fel de categorie din fotografie apreciezi cel mai mult?
Nu sunt deloc omul care împarte lucrurile în categorii, ba chiar aș putea spune că mă las ușor enervată de această categorisire uneori inutilă. Zicea cineva odată că nici nu ar trebui să existe alte cifre în afară de 1, căci nu există absolut nimic care să se repete pe lume, deci toate celelalte cifre nu au cumva niciun sens și că e doar mintea noastră care face aceste categorisiri pentru a putea funcționa mai simplu. Ca să răspund, totuși, și la întrebare, sunt o iubitoare a portretelor și peisajelor făcute pe film.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia de la început de care am fost prima dată cea mai mândră:
„Dreaming of soft timelessness” numeam acum ceva vreme fotografia asta. Îmi e tare, tare dragă. E mâna bunicii mele pozată acum câțiva ani într-un loc foarte frumos în care ne plimbăm mereu împreună, loc care mă face să mă simt în siguranță. Tot pe atunci a început să se dezvolte și mica mea obsesie pentru mâinile oamenilor – mi se par atât de expresive, atât de sincere și cred că ele sunt cele care țin viu tot ceea ce ne amintim.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia dintr-un moment de beatitudine sau melancolie:
Poza asta e făcută în una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, pe care n-am să mă apuc să o „îngrămădesc în cuvinte”, cum zicea Gellu Naum. Ca orice melancolie, poartă în ea ceva neînchipuit de special, de care n-are cum să nu iți fie dor în fiecare secundă. O zi care descrie în detaliu beatitudinea, tinerețea, râsul, iubirea și, inevitabil, nostalgia.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia nebună și asumată sau fotografia accidentală:
Fotografia accidentală. Se întâmplă mai des decât plănuiești atunci când fotografiezi pe film, dar rezultatul nu e niciodată dezamăgitor. Poza se numește „A silhouette of summer evenings with you” și este, de fapt, luna surprinsă prin geamul mașinii, în mers și cu bliț. Iubesc cum nimeni nu a ghicit până acum ce e cu poza asta și cum aud de fiecare dată multiple interpretări – „o radiografie la plămâni” sau „un cub de gheață în lumină”.
෴❤️෴
3 fotografii care îmi reflectă personalitatea și piese de ascultat
1.
„Ageless” e una dintre preferatele mele de până acum. Stejarul din fotografie este „copacul copilăriei mele”, copac care nu a încetat niciodată să mă uimească și care mi-a adăpostit atâtea gânduri încă din prima zi în care l-am cunoscut. De data asta, vă las cu un poem al doamnei Svetlana Cârstean, pe care o îndrăgesc enorm:
„adorm ghemuită, îmi ating genunchii cu fața
țin mîinile între picioare, acolo e cald
ale mele dintru ale mele
căldura proprie finită
fata care se încălzește la căldura picioarelor ei
Ale tale dintru ale tale.
Ale mele dintru ale mele.
Ale mele dintru ale tale.
Un aer curat face cercuri pe dinăuntrul meu
ale mele dintru ale tale
ale tale dintru ale mele
și invers.”
Piesă: Mike Oldfield – Ommadawn Pt. I
෴❤️෴
2.
„Everything I am” îmi este cea mai dragă poză și din cauza asta mă blochez de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre ea. E o expunere dublă – practic, o poză formată din două poze – care vorbește despre mine, în cea mai sinceră și inocentă formă a mea. Reprezintă, așa cum îi spune și numele, tot ceea ce sunt și nu știu cum aș putea să îi explic asta cuiva. E o atingere subtilă, unde revine motivul mâinii despre care vorbeam ceva mai sus. E un întreg, un presentiment, o siguranță a lucrurilor știute demult, o îmbrățișare apăsată.
Piesă: Rainbow Kitten Surprise – Polite Company
෴❤️෴
3.
Pentru final, am ales o poză puțin mai diferită decât restul. „Almost home” ne vorbește despre o metamorfoză, despre o legătură strânsă între ceea ce am fost, ceea ce suntem și ceea ce vom fi. Aliniază cele trei planuri: trecutul, prezentul și viitorul și ne spune că am existat dintotdeauna și de fiecare dată am reușit să ajungem „acasă”.
Există destule opțiuni pentru a crea pixel art, de la cusături pe goblen, mozaicuri, covorașe de baie din dopuri de PET, sau tot felul de software-uri specializate. Sub o formă sau alta, pixel art a existat de mii de ani, de la mozaicuri antice până la cusături, veșminte sau covoare tradiționale din multe culturi de pe tot globul. Pe principiul acesta, și bunicile noastre erau pixel artists cu mult înainte să apară Super Mario! Eu lucrez în Photoshop, îmi dă o flexibilitate mai mare de creație, mai ales când proiectul implică editare în mai multe tipuri de aplicații.
Reușești să transpui mai bine emoții în pixel art decât prin desen sau fotografie?
Nu este neapărat mai ușor, este chiar o provocare să reduci un subiect la o formă cât mai elementară pentru a fi reprezentat într-un spațiu cât mai redus. Spre deosebire de desenatul de mână, pixel art aduce mai mult cu construirea imaginii bucată cu bucată. Ca un fel de Minecraft în 2D, dacă vreți. La rezolutii mici, un pixel poate fi un ochi, o frunză, un câine cu covrig în coadă. Pentru un ilustrator tradițional cred că ar fi o provocare să-și regândească modul de lucru, probabil e mai greu să desenezi când orice cerc are colțuri.
Care este relația ta cu celelalte arte vizuale?
Sunt o persoană destul de vizuală, aș putea spune că este simțul meu preferat! În viața de zi cu zi sunt graphic designer, deci mă expun constant la stimuli vizuali. În timpul liber, cochetez cu animația, o văd ca pe un mediu foarte fertil pentru expresie artistică. Animațiile din pixel art sunt cu atât mai interesante, dacă animația se construiește manual, cadru cu cadru.
În rest, sunt chitarist de dormitor și cetățean responsabil cu program 9-to-5.
Cum se traduce astăzi o operă de artă ideală?
Nu cred că există “opera de artă ideală”, dacă fiecare dintre noi se raportează diferit la artă în general. Artă este și munca lui Van Gogh, și sonatele lui Beethoven, și muzica lui GG Allin; eu sper că opera de artă ideală nu va fi realizată niciodată! Încă sunt multe de povestit în atât de multe limbaje vizuale.
Pe ce te concentrezi în arta ta?
Încerc să abordez un stil retro arcade-ish cu elemente neașteptate, care nu au neapărat de-a face cu contexte tech/futuriste din anii ’80. Am început să fac pixel art imitând diverse coperte de album de la artiștii mei preferați, reinterpretate în rezoluție mică .Am mai experimentat cu jocuri de cuvinte ilustrate în rezoluție mică, peisaje urbane, referințe la pop-culture și filme de categoria B transpuse în pixel art. Desigur, și nostalgia joacă un rol important în ecuație, încerc să aduc un plus de „novelty” unui stil vizual care și-a atins apogeul acum 30 de ani. În mod neașteptat, există o nișă de public care răspunde pozitiv la acest gen de artă vizuală!
Care sunt planurile tale de viitor, ca artist?
Voi continua să experimentez cu pixel art și nu numai, depinde de ce proiecte îmi pică în mână; am mai realizat animații și elemente vizuale pentru diferiți artiști, DJ, bloggeri, și posibilitățile sunt încă nelimitate. În viitorul apropiat mi-ar plăcea să fac o serie scurtă de animații, sketch-uri bazate pe pixel art, dar încă aștept să-mi vină inspirația! Până de curând, îmi postam lucrările pe contul personal de Instagram, dar am creat o pagină dedicată doar pentru pixel art și diverse ghidușii vizuale: @sarpedelic pe Instagram, aruncați un ochi și acolo! 😊
Cum vezi viitorul în artă și ce crezi că nu s-a făcut și o să se facă?
Sunt sigur că vor apărea medii noi în care se va putea crea artă, precum și moduri noi de a experimenta arta. Poate arta va fi trăită prin toate cele 5 simțuri, sau cu ajutorul tehnologiei, și mai multe! Deja e răspândită “experiența 4D” în cinematografe, există filtrele de Instagram avansate, iar tehnologia VR și realitatea augmentată încep să devină mai accesibile publicului larg. De ce doar să te uiți la un tablou dacă poți păși în el? Eu personal, ca orice geek care se respectă, aștept cu mare interes hologramele solide din Star Trek!
Este un limbaj universal prin care putem comunica cu oricine din lume.
Venim în întâmpinarea anotimpului călduros cu un interviu neoclasic special pregătit, de această dată având că personaj principal un compozitor român: George Denis.
Suntem foarte fericiți să descoperim că muzica neoclasică se află printre preferințele compozitorilor români și, mai ales, pentru că avem șansa de o aduce mai aproape de ascultătorii stilului clasic și nu numai, prin urmare vă invităm să vă bucurați alături de noi de acest interviu.
Bună, George!
Înainte de a începe să discutăm despre muzică, aș vrea să te întreb cum a decurs pentru tine această perioadă neobișnuită?
Bună, Lidia. Perioada aceasta a decurs la fel de bizar cum a decurs pentru majoritatea lumii. Totuși, partea bună pentru mine în această perioadă a fost că am avut timp să-mi termin albumul.
1. Care a fost prima ta întâlnire cu muzica și care a fost momentul în care ai decis să urmezi această cale artistică?
Muzica a făcut parte din viața mea dintotdeuna. Nu îmi amintesc de vreun moment în care aceasta să nu fi fost prezentă.
Deși mereu am simțit o legătură mai aparte cu muzica, a durat mult timp până am realizat ce înseamnă această legătură și am decis că aceasta trebuie să fie calea mea.
De pe la 11-12 ani am început să cânt la acordeon și ani mai târziu la pian, dar momentul în care am realizat că trebuie să urmez această cale artistică a fost acum 3-4 ani, când am simțit nevoia să compun o piesă. A venit cumva natural și de la sine, iar de atunci m-am dedicat acesteia.
2. Ce reprezintă muzica pentru tine, atât la nivel emoțional cât și la nivel social?
Ce înseamnă muzica pentru mine poate fi foarte ușor sumarizat în cuvintele cântărețului și compozitorului de jazz Louis Armstrong: “Music is life itself.” Este un limbaj universal prin care putem comunica cu oricine din lume.
3. Ai o poveste sau un mesaj pe care vrei să le transmiți prin intermediul pieselor pe care le compui?
Intenția mea este ca muzica pe care o compun să aibă la bază o idee, un concept, o trăire sau sentiment care comunică cu audiența într-un mod sau altul. Încerc ca fiecare piesă să fie o jumătate de conversație, iar cei care o ascultă să poată participa la această conversație cu experiențele lor, astfel încât actul artistic să fie complet, dar și personal pentru fiecare ascultător în parte. Sper că și reușesc acest lucru 🙂
4. Am ascultat cu mare interes albumul tău de debut, ”Hollows of time”, felicitări pentru lansarea lui!
Fiind o mare fană a compozițiilor lui Olafur Arnalds, pot spune că și albumul tău mi-a oferit o stare similară experienței pe care am trăit-o de fiacare dată când i-am ascultat muzica compozitorului islandic. Cum a decurs această experiență pentru ține?
Compozițiile îți aparțin in totalitate sau sunt rodul unei munci comune între tine și muzicienii care au luat parte la înregistrarea albumului?
Mulțumesc! E o onoare să fiu asociat în aceeași frază cu Olafur Arnalds :D, el fiind o inspirație continuă pentru mine prin ceea ce reușeste să facă.
Mă bucur că ai observat această similititudine, înseamnă că ceva am făcut bine. 🙂
Da, toate piesele sunt compuse în totalitate de mine, dar viață le-au dat muzicienii care le-au cântat. Tot procesul producerii acestui prim album a fost o experiență extraordinară, care va rămâne adânc întipărită printre amintirile mele cele mai prețuite, deaorece această lume este aceea din care îmi doresc să fac parte. Sper să urmeze multe alte proiecte de aceeași natură.
5. De ce muzica neoclasică și nu un alt stil? Cum te-ai regăsit în această lume?
Când am început să compun, nu mi-am propus să o fac într-un anumit stil. Ascultând mult muzica lui Olafur Arnalds și Max Richter, am început să compun pe acest stil. Ceea ce ascultăm ne influențează în mare măsură stilul și felul în care ne exprimăm muzical.
6. Cum poate un pianist să compună muzică neoclasică? Ce pași ai parcurs până a putea compune în acest stil?
Nu cred că mă pot numi pianist. Mă consider mai mult a fi compozitor. Cel mai important lucru este să asculți cât mai multă muzică, cel puțin pentru mine așa a fost. Iar când deja ești familiar cu piesele pe care le asculți, să reușești să le analizezi: să vezi ce instrumente se folosesc, cum se combină instrumentele.
7. Ce artiști te inspiră?
Am mulți artiști care mă inspiră, dar cred că Olafur Arnalds, Max Richter și Hans Zimmer sunt trei dintre sursele cele mai importante de inspirație. Fiecare dintre ei reușește să creeze universuri muzicale complexe doar din câteva note sau acorduri, ceea ce este formidabil.
8. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit și care te-a ajutat să te dezvolți muzical?
Cred că cel mai bun sfat pe care l-am primit, chiar dacă nu avea legătură strict cu muzica, a venit de la Charles Bukowski, pe care evident nu l-am întâlnit niciodată 😀 : “Dacă ai de gând să încerci, mergi până la capăt!”
9. Ce sfaturi le poți oferi pianiștilor care se află la început de drum artistic și care și-ar dori să semneze cu o casă de discuri care promovează stilul neoclasic?
Cel mai important sfat cred ar fi să-și formeze propria voce artistică. E foarte bine să încerci să “copiezi” sound-ul artiștilor care te inspiră, pentru că înveți foarte multe lucruri, dar să aduci ceva personal în propriile compoziții e foarte important și te poate ajuta pentru a semna cu o casă de discuri.
10. În ultimii ani, scena neoclasică a luat amploare, fiind foarte apreciată în diverse țări. Cum te-a ajutat pe tine să te afirmi și să creezi o carieră din ea?
Cariera mea este încă la început, dar faptul că muzica neoclasică devine tot mai populară și la noi în țară a ajutat ca muzica mea să fie audiată de persoane care nu sunt atât de familiare cu acest stil.
Chiar dacă muzica mea nu este 100% neoclasică, având influențe atât minimalistice, cât și din muzica de film, cred că se potrivește pe stilul faniilor muzicii neoclasice. 😀
11. Cum percepi diferența dintre publicul din România versus publicul din afară în ceea ce privește muzica neoclasică? Ce obstacole ai întâmpinat în țara noastră?
Din momentul în care m-am decis să compun nu m-am concentrat atât de mult pe scena din România, ci pe una internațională. Cred că în România unele stiluri muzicale (muzica neoclasică, minimalism, muzica de film) nu sunt încă apreciate la nivelul la care sunt în alte țări.
Am observat, totuși, un trend ascendent și la noi în țară, ceea ce este un lucru foarte bun și mă bucură.
12. În prezent lucrezi și la alte proiecte muzicale?
Da. În acest moment compun coloana sonoră pentru un scurtmetraj în colaborare cu un regizor din SUA, care va fi lansat peste câteva luni.
De asemene,a lucrez și la al doilea album, care este încă într-un stadiu incipient.
13. Unde îți putem asculta compozițiile?
Muzica mea poate fi ascultată pe toate platformele principale de streaming: Bandcamp, Spotify, Apple music, chiar și pe Youtube, acolo unde la una dintre piesele de pe album am și un video.
Am stat la o discuție cu Alexu despre proiectul său, urmează să organizăm un interviu cu întreaga trupă, dar atât de tare mă bucur să vi-l prezint:
Trupa a organizat și un concert împreună cu partenerii noștri de la Unveiled într-o uzină inedită, pentru care puteți achiziționa bilete aici.
Mi-au plăcut în mod deosebit ultimele sesiuni live, vă prezentăm și cum sună:
În cazul în care nu ai văzut primul interviu pe care l-am organizat tot cu partenerii noștri de la Fine Sounds, amintesc de el și vă anunț totodată că Watzzy a lansat albumul Pamela pe CD și acum pe lângă că sună genial s-a adăugat și că arată genial:
Îl puteți achiziționa fix de la el, printr-un mesaj aici. Mulțumiri oricui susține muzica locală și bunăăăăă!
În altă ordine de idei, ne-am afiliat cu Sirow pentru a diversifica RockVeștiul și a include mai multe lansări internaționale, căci eu m-am concentrat până acum doar pe scena din România și am omis multe nestemate. Rubrica lui Sirow va fi de acum prezentă în fiecare articol și îi mulțumim că a sărit la noi în barcă pentru ajutorarea metălhezilor de pretutindeni în materie de recomandări muzicale.
Primul album vine de la PLAGUEBORNE, trupă din Germania (2016), un death metal cu o mulțime de riff-uri, tobe rapide și epuizante (pedală dublă și bătăi explozive din abundență), dar cu un indiciu de melodicitate. Sunet similar cu “At The Gates”:
Piesa preferată de pe album este ”Where the dead whisper my name”.
Un al doilea album lansat anul acesta ar fi ”Where the Gloom Becomes Sound” de la Tribulation:
Trupa reprezintă Suedia (2004), genul obișnuia să fie Death Metal, iar acum a migrat spre Gothic Metal.
Deși Encyclopedia Metallum spune că sunt metal gotic, totuși simt unele influențe de black metal prin voce și tobe. Este o lansare foarte easy-going, având în vedere că tobele și ritmul lor nu sunt atât de complexe. O audiție obligatorie pentru fiecare metalhead, consider că este foarte captivant ca sunet.
Piesa preferată de pe album:
Soen a lansat albumul ”Imperial”:
Tot din Suedia, dar progressive metal de data aceasta, consider că Soen este tipul de trupă care evoluează cu fiecare piesă. Albumul ”Imperial” este o lansare de vârf în cariera lor. Producție clară în mod absolut, voce și tobe excelente. Sunt niște adevărați pionieri ai genului progresiv.
Piesa preferată de pe album:
Următorul album, Abiotic – Ikigai:
Abiotic e o trupă intensă din Florida (2010), genul ei fiind technical metal. Această lansare are o temă japoneză pe parcursul fiecărei piese, cu anumite instrumente japoneze incluse pe alocuri. Tobele sună ca și cum au fost generate de o mașinărie aproape inumană. Partea vocală are o severitate aparte, iar partea de riff-uri sună atât cât 2021 poate oferi. Piesa preferată de pe album este Ikigai.
Ultimul album reprezentat este de la Thron, numit Pilgrim:
Metal negru direct din Pădurea Neagră din Germania. Calitatea producției este uimitoare. „The Reverence” prezintă versuri românești, ceea ce a făcut ca piesa aceasta să devină instantaneu favorita mea din 2021. O lansare excelentă.
Înapoi de la Sirow la Saru, cu japonezismele mele, căci o trupă tare importantă pentru mine și fruntașă în Japonia a lansat album nou. Este vorba despre the Gazette, cu MASS, iar pe lângă Blinding Hope care îmi place la riff-uri în mod deosebit, în piesa nr. 6 se vede evoluția clară, căci au introdus niște elemente electronice superbe și am ascultat-o continuu de la lansare încoace:
Înapoi în arealul nostru, căci băieții noștri preferați au lansat o piesă nouă, pe care am râvnit-o mult timp și am așteptat premiera cu mare entuziasm, retrăiește audiția mea și zi de nu e o producție minunată:
A venit după și behind the scenes:
Ce mai iubim noi în Brașov e trupa asta genială, pe care am avut-o toate edițiile astea de RockVești în gând și le verificam lansările cu acribie. Întotdeauna sună senzație vocea Anei și mă frapează tare riff-urile lui Carol:
Am primit piesa asta de la trupă și m-a prins încă de la început, iubesc riff-urile:
Lirică superbă și de data aceasta la om la lună:
Îmi place mult atmosfera indusă de Eyedrops:
Dordeduh a lansat piesa asta mistică, menită prin lirică și videoclip să reprezinte un proces profund de transformare:
Reminiscența lunii este reprezentată de o piesă pe care mi-a arătat-o Sirow într-o seară a reminiscențelor rockului autohton:
Aflăm în sfârșit despre Shred, al cărui grime îl avem în audițiile noastre de când a lansat primul său album minunat, Urban Vibes Vol I, pe care îl puteți găsi aici:
Audiție plăcută a interviului, s-a discutat despre scena din UK, istoria grime și structura, studiu muzical, cultură și următorul material pe care îl va lansa curând, incluzând drill, jungle, grime și dnb:
Aceasta este ultima piesă lansată, împreună cu Terrodvctill:
Albume
Mixtape de la Sponge:
Încă un album plin de măiestrie:
Abia lăsasem butonul de repeat după mixtape și a apărut albumul ăsta personal și plin de pilde, dar și comic:
A fost lansat și albumul lui Dj SkinnyCut, are un oldschool inedit:
Sesiuni
Zeci de mii de oameni. 1,000 de amintiri. Sute de cântări. Vreo 20 de colegi. Toate comprimate în 10 ani. Ioana ne-a tresăltat inimile cu intervenția ei, precum și Micha:
Ultima sesiune de rap de la Urbanist:
Piese
Satoshi a revenit cu un feat, mesaj și videoclip de excepție:
Îmi place tare mult noua structură pe care o folosește Nu’ în piese, include pasaje de off-the-doome-uri la finalul pieselor, e inedit, ce să mai spun de piesă, e o minunată evoluție fiecare noutate de la el:
Zeha evoluează continuu, de asemenea, piesa asta e mai de suflet:
Ființă simplă, văd Petac dau click. N-a dezamăgit nici colegu’, nici piesa:
Underground fin:
Rapul ăla de calitate cu mesaj:
Am primit o piesă și de la Hyde, atât de tare ne bucură să descoperim talente inteligente și muncitoare:
Ne bucurăm tare cu fiecare piesă nouă de la Bocaseca, aici un refren minunat care o să rămână cu tine:
Critique Sound Records ne dă calitate în continuare, vocea fetei e sublimă:
Phunk revine cu energia și al nostru Terro a făcut beat-ul ăsta marf:
A revenit și Dragonu cu o piesă nouă:
Printre preferințele lui Vlad de la Consumator de Rap:
Reminiscența lunii este reprezentată de un promo care conține beat-uri minunate și ne-am fi dorit să existe piesele alea în versiune extinsă:
FOTOsapiens II cedează locul unor noi întrebări, având acum și o parte de învățare, dar vom putea vizualiza și fotografii accidentale sau de la început, păstrând și clasicele: dintr-un moment de beatitudine sau nostalgie.
Fotografia cap-de-articol tot de la Anda Lupuleț vine, îi mulțumim pentru că ne-a permis să o folosim și îi predau ștafeta pentru următorul FOTOsapiens II. Abia aștept să văd cum o să arate!!
Dacă dorești și tu să fi publicat în această secțiune, așteptăm mail pe mezomorfro@gmail.com
3 întrebări
Ce ai învățat de-a lungul timpului despre acest domeniu?
Singurul lucru pe care îl știu despre fotografie este legat de golden ratio:
Cică trebuie sau e indicat să încadrezi arta sau fotografiile în modelul de mai sus, am învățat eu în facultate, dar nu cred niciodată în reguli.
Ce a marcat începutul pasiunii tale pentru fotografie?
Secțiunea nu este menită fotografilor profesioniști, deci pasiunea mea nu a dus spre a dori să aflu tot despre domeniu, din păcate. Curiozitatea mea pentru fotografii a existat de când am făcut rost de primul telefon care făcea poze. Noroc că oricine poate face poze, capturarea momentelor e o minunăție a naturii tehnologizate.
Ce fel de categorie din fotografie apreciezi cel mai mult?
Iubesc fotografia wildlife și chiar îmi doresc să organizăm cât mai multe proiecte cu astfel de artiști.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia de la început de care am fost prima dată cel/cea mai mândru/mândră
Stăteam cândva în curtea școlii și făceam poze la cer… Așa a început pasiunea mea, așa că să adăugăm ”poze cu cer” la întrebarea de mai sus, pe asta m-am axat multă vreme.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia dintr-un moment de beatitudine sau melancolie
Se va face un deceniu de când am plecat de acasă. Nu pot alege dacă această fotografie este beatitudine sau nostalgie, dar cred că așa va fi și pentru următorii ce vor apărea în noul FOTOsapiens. Momentele în care reveneam îmi plăcea să mă plimb cu mama și treceam prin curtea școlii mele, care acum este sediu de poliție, deci nu mai pot nici să o vizitez. Nu știu dacă voi sunteți la fel de nostalgici când vine vorba de locații în general, dar sunt încă captivă în anumite cercuri temporale și terestre.
꧁♥🖤️♥꧂
Fotografia nebună și asumată sau fotografia accidentală
Am făcut încă o fotografie înaintea acesteia și se pare că am prins un moment sublim cu a doua. A fost prima dată când o fotografie m-a surprins și m-a bucurat atât de tare. Păcat că n-am ocazia zilnic să stau la pândă pentru momente. Chiar vreau să-mi exprim aprecierea pentru fotografii care au răbdare, e cu siguranță un proces fructuos și sublim.
෴❤️෴
3 fotografii care îmi reflectă personalitatea și piese de ascultat
Marea printr-o lentilă de ochelari verzi de prost gust pe care i-am cumpărat în parte doar pentru poze, pe piesa asta de la Phunk B plină de energie, că prea mă apucă melancolia când mă uit la mare în poze și nu aș fi vrut să recomand ceva lacrimogen, luaț energie și hai să mergem cu toții la mare curând, că vine varaaaaaaaaa:
෴❤️෴
Am crescut simplu, apreciind stăbaterea Ploieștiului în lung și lat, precum și misticismul nopții, pe stradă sau pe la scări de bloc cu oamenii mei. Fericirea și împlinirea e simplă rău.
෴❤️෴
Nu există încă locație mai importantă pentru mine decât satul unde ne dăinuia moștenirea.
La final, am dori să afișăm o fotografie cu tine:
Începuturile mezomorf, când nu aveam nici primul articol
Care sunt fundamentele și provocările ilustrației editoriale și comerciale?
Nu știu dacă l-aș numi tocmai ”fundament”, dar unul dintre aspectele pe care încerc eu să nu-l scap din vedere este relevanța ilustrației pentru subiectul și miza editorialului sau pentru intenția brand-ului cu care lucrez. Legat de provocări, una dintre ele este acceptarea faptului că o ilustrație nu îmi aparține pe deplin, ci este creată în urma unei negocieri de idei. Practic, atât editorialul cât și comercialul presupun să comunici vizual narativului altcuiva, văzut prin ochii tăi. Iar de aici derivă și provocarea de a jongla și a pune în echilibru autenticitatea stilului personal și respectul pentru mesajul și identitatea clientului. Bineînțeles, în cazul ilustrației editoriale, timpul de reacție e și el mereu o provocare. Sunt subiecte care în decurs de trei zile pot fi deja epuizate, deci capacitatea de a-ți crea o opinie, de a sintetiza și de a conceptualiza un subiect care poate fi încă în plină desfășurare mi se pare extrem de importantă.
♦
Fingers crossed (When risk foregrounds vulnerability) – Ilustrație creată ca răspuns la criza sistemului de sănătate provocată de izbucnirea pandemiei de Coronavirus (Decât O Revistă, 2020)
♦
Gather & Laugh – ilustrație comercială, 2020
♦
Strength of feeling – Teen Breathe 2020 – ilustrație editorială pentru un articol care abordează problemele întâmpinate de bărbații tineri și adolescenți în ceea ce privește sănătatea mintală și capacitatea de a-și exprima emoțiile.
♦
Kamala – ilustrație-reacție la rezultatul alegerilor prezidențiale din USA, 2020
♦
Când nu ilustrezi pentru reviste, ce îți place să desenezi?
Am o listă de idei adunate, arhivate și notate prin (prea multe) caiete de schițe cu care încerc să țin pasul. În afară de asta, o mare parte din lucrările personale sunt create să fill in the blanks – să-mi diversific portofoliul cu noi subiecte/ tematici/ palete de culori sau texturi pe care nu am avut încă ocazia să le abordez sau să le testez în proiectele pentru clienți. Pe de altă parte, în marea majoritate a timpului ilustrez în mediu digital, așa că atunci când nu lucrez pentru clienți am momente în care schițez peisaje, interioare sau lucruri/contexte în care mă aflu. E ca un fel de journaling vizual. E una dintre puținele activități care îmi liniștește complet gândurile și instinctul de problem solving care uneori simt că e mereu activat.
The Cinephile
♦
Cum desenai la început?
Observ schimbările de stil aproape anual, sau oricând îmi iau niște timp să îmi analizez în retrospectivă portofoliul – am început ilustrația jucându-mă în Photoshop și testând extrem de multe brush-uri și texturi mai grungy aplicate pe concepte poetice/naive. În paralel încercam să lucrez și în acuarelă, acrilic sau guașă, dar odată cu dorința de a accesa mai mult subiecte din zona de editorial sau comercial, stilul și paleta de culori s-au schimbat și m-am focusat exclusiv pe digital. Acum formele sunt mai clean și mai realiste, mă bazez mai mult pe ce pot transmite jocurile de umbre și contrastul de culori la nivel de atmosferă, iar vibe-ul general/texturile se duc într-o zonă ușor retro, feminină. Voluntar sau nu, cred că evoluția stilului a fost influențată mai mult de aplicabilitatea ilustrațiilor la care lucram în fiecare moment în parte. De fiecare dată când un subiect nou îmi cade în mâini, asta împinge stilul într-o nouă direcție, pentru că îl forțează să găsească soluții într-un context nou.
♦
Care este ritualul tău de creație?
Odată ce mi-am asumat ilustrația ca fiind un job full-time și nu doar un refugiu creativ, cred că și procesul de creație s-a mai lepădat de niște superstiții din spectrul de ritual. În ideea în care capacitatea mea de a pune creionul pe hârtie uneori nu-și mai permite să fie influențată de momentul din zi în care ilustrez, dacă e Mercur retrograd sau dacă plouă sau nu afară. Deși treaba cu Mercur s-ar putea să fie ușor sensibilă încă…
Deci nu am neapărat un ritual la nivel de proces, dar sunt într-adevăr unele aspecte care mă ajută să fiu mai mult sau mai puțin eficientă/relaxată atunci când lucrez. Uneori, o ilustrație poate să mi se pară complet diferită de la o zi la alta și de cele mai multe ori am nevoie de o minte limpede ca să găsesc niște soluții deștepte, așa că îmi place să am mai mult de 1-2 zile rezervate pentru revizuirea ultimelor detalii dintr-un proiect. ”Sleep on it” e o super-strategie! Chiar dacă e un mediu foarte fain de muncă și o activitate în care pot să mă pierd ușor, încerc să lucrez un număr limitat de ore pe zi și să îmi rezerv destul timp pentru odihnă și pentru…trăit, practic.
Poate mai mult decât momentul din zi în care lucrez, mă influențează spațiul din jurul meu. Îmi place să lucrez în spații luminoase, deschise. De obicei, ceva merge în fundal – muzică, un meci de tenis sau un episod de podcast, dar alteori am nevoie doar de aer, liniște și un pic de natură.
EC x LIDL – ilustrație creată pentru Lidl România și Electric Castle (Creative Camp 2020)
♦
Ce te ajuta în a reuși să desenezi mereu tot ce îți impui și a contura exact viziunea ta?
Bineînțeles că nu reușesc să fac doar ce mă duce capul, ceea ce nu e neapărat în defavoarea mea :)). Au fost extrem de multe cazuri în care prima idee trimisă a fost acceptată de client. Alteori, modificările cerute au dus într-o direcție mult mai bună decât aș fi anticipat. Alteori nu. Uneori sunt aspecte pe care clienții le vor (modul în care este conturat personajul, compoziția, cromatica), dar care nu se suprapun cu modul în care văd eu ilustrația. E aceeași negociere de idei despre care vorbeam anterior și al cărei rezultat diferă de la un caz la altul. Portofoliul e mereu actualizat cu ilustrațiile de care sunt mândră în acest moment și care reflectă un stil/o gamă de subiecte pe care aș vrea să continui să le abordez, dar bineînțeles că toți anii ăștia au lăsat în urmă lucrări sau colaborări din categoria de lecții învățate, facepalm-uri totale, sau pur și simplu ilustrații care nu se mai integrează în viziunea actuală la nivel de stil.
♦
Care ar fi planurile tale de viitor în domeniul artelor?
Ca ilustrator, am câteva nume de colaboratori pe care visez să le bifez pe lista de dream clients, iar singurul plan de atac coerent pe care am putut să-l născocesc până în momentul de față e să continui să muncesc și să am răbdare cu mine și în zilele în care nu mă simt neapărat cea mai strălucită sau inspirată persoană creativă din lume. Sau nici măcar din propria casă.
Încă simt că ilustrația editorială și comercială mai trebuie să mă învețe niște lucruri, deci îmi propun să mai rămân prin preajmă o perioadă. Planurile și obiectivele sunt și ele o parte faină din toată povestea asta, dar cred că cel mai exciting aspect e curiozitatea de a întâmpina experiențele sau proiectele la care nu mă aștept, de a vedea modul în care o să îmi evolueze stilul și unde o să mă ducă încercarea asta continuă de a găsi modalități prin care să exprim ce sunt și cum văd lumea.
♦
Cum ai ajuta cu un sfat o persoană care nu știe să reliefeze un loc sau un moment într-un desen?
O să dau mai departe unul dintre sfaturile care m-a ajutat și mă ajută pe mine enorm: ”Încetează să mai tratezi fiecare lucrare de parcă ar trebui să devină masterpiece-ul carierei tale”. Dă-ți o săptămână în care să încerci să ilustrezi locul sau momentul respectiv, dar nu seta ca obiectiv crearea unui singur desen final, ci mai degrabă crearea unei schițe/perspective, a unui simplu element sau a unui concept diferit în fiecare zi. Poate la final vei avea șapte idei care sunt încă departe de ce îți doreai să fie, dar sunt o mână de schițe pe care le poți analiza – idei sau tehnici pe care decizi să le eviți în viitor, detalii pe care le poți cizela, sau elemente pe care le poți deriva în alte contexte. Iar în perioada în care stilul încă nu e definit, în care încă nu poți vizualiza un concept tradus în manieră proprie, fiecare schiță te aduce mai aproape de stilul tău într-o formă sau alta.
E mult mai mult despre constanță și ritm decât e despre produsul finit perfectdin capul nostru, orice ar trebui să însemne asta. E ușor matematică toată treaba, bear with my rational self – cu cât exersezi mai mult, ajungi să accelerezi ritmul în care lucrezi și în care ești capabil să produci un volum mai mare de conținut. Un volum mai mare de muncă o să implice un număr mai mare de chestii faine pe care le înveți și reușești să le faci, dar și un număr mai mare de greșeli, iar cantitatea asta de greșeli este vitală. Timpul pe care îl petreci făcând, analizând, învățând și trecând peste o greșeală o să fie din ce în ce mai scurt, o să simți ce ți se potrivește, ce simți că vrei să păstrezi în tool kit-ul tău la nivel de tehnică. Practic, îți antrenezi și educi un gut feeling care devine parte din identitatea ta ca artist. Pe scurt, keep on sketching!
