Mezocollaboratio Musica #2 cu Corina Dumitrescu

Mezomorf.ro organizează acest eveniment destinat pasionaților de muzică, cu scopul de a încuraja discuții tematice dar și libere, schimbul de idei, precum și pentru a aduna comunitatea de muzicieni din Brașov laolaltă, în eventualitatea colaborării, schimbului de contacte sau a experiențelor.

Te invităm să ni te alături pe 16 mai, joi, ora 18:00, la Centrul Cultural Apollonia Brașov, sala Doilea Cornea de la etajul II, la al doilea eveniment din această serie, dacă vrei să aduni informații noi de la invitații noștri, să împarți idei sau practici muzicale, să te promovezi sau să inspiri și să fii inspirat.

Invitata noastră este Corina Dumitrescu, care încă din 2017 se implică activ în industria muzicală. Printre proiectele în care activează se numără Electric Castle, Women in Music Romania, precum și Mastering the Music Business, unde are rolul de hospitality manager, logistică, speaker’s management.

În urma evenimentului vom redacta concluziile sub formă de articole pe site-ul nostru, pentru a putea împărți și răspândi cunoștințele adunate.

Al treilea eveniment mezocollaboratio musica: joi 13 iunie, ora 18:00, Centrul Cultural Apollonia
Invitat: Watzzy – Watzatka Robert

Înscrierea la unul din evenimente se face prin formular AICI.

Mezomorf este o comunitate ce promovează artele emergente, literatura și aspiră să pună umărul la conștientizarea în ceea ce privește sănătatea mintală și psihoeducația.
Inițiat în 2019, proiectul mezomorf a devenit un vis de răspândire a mai multor forme de mijloace educaționale, artă, cultură și literatură, reunind oameni pentru a forma o comunitate ai cărei membri sunt pregătiți să fie vocea generațiilor viitoare și să perpetueze sprijinul artistic.
Scopul principal al comunității Mezomorf este să creeze contextul și spatiul sigur pentru reprezentarea și practicarea artei, a cunoașterii, idealurilor, celor mai bune practici, a valorilor ce stau ascunse într-o mare de agenți toxici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *