În cadrul campaniei noastre de promovare și apărare a sănătății mintale, primim povești prin care vrem să reușim răspândirea experiențelor tale legate de “ce a funcționat pentru tine” în urma unei tulburări de sănătate mintală.
Campania debutează cu întrebarea “ce a funcționat pentru tine?”, în ideea de a deschide un dialog referitor la resursele utile pe care le-am putea accesa în urma unui episod de tulburare a sănătății mintale. Avem nevoie de orice poveste.
Dacă dorești să participi, înregistrează-te cu ajutorul formularului din bio și trimite-ne povestea ta, care poate fi atât de utilă pentru cineva care trăiește o experiență similară:
https://forms.gle/VuLZMP69qeMRwyhJ6
Trăiesc de la 18 ani, adică de 8 ani, cu diagnosticul de “tulburare psihotică”. Tot de atunci, pot spune că viața mea a început cu adevărat. Tot atunci am plecat la facultate, am schimbat mediul. Pe lângă pastilele pe care a trebuit să le iau, și de care încă am nevoie pentru a avea o stare suficient de bună încât să duc la bun sfârșit activitățile de zi cu zi, despre care cred că sunt solicitante chiar și pentru cei care nu au această afecțiune, am avut și norocul să plec de acasă, deci să schimb mediul. Atunci am aflat că nu eu eram problema. Desigur, și eu m-am străduit să fac ajustări în comportamentul meu și în modul de înțelegere a lucrurilor din jur, fără ajutorul psihoterapiei. Dacă la început a fost mai greu, lucrurile au început, treptat, să curgă de la sine. Atunci am început să simt că și eu “curg”, iar asta a început să devină definiția sănătății mentale pentru mine, sau cel puțin, a unei forme a ei. Momente dificile au urmat și apoi, pastilele nu sunt totul. Dar cred că unul dintre cele mai importante lucruri este să ai un mediu sigur, prielnic pentru creștere, evoluție și vindecare. Am întâlnit destui oameni lângă care nu puteam fi eu, dar pe care i-am ținut lângă mine. După ce am rupt legăturile, mi-am revenit de fiecare dată cu ușurință.
Ce a funcționat pentru tine? Ce resurse ai folosit?
Pe lângă tratamentul medicamentos (am avut norocul să primesc unul bun) și pe care recomand să îl ia fiecare persoană care are nevoie de el, indiferent că, poate, se îngrașă, sau îi crește părul pe față (să fii în viață este mai important decât aceste lucruri!), am ales să țin un jurnal, să scriu despre mine și nu numai. Pentru că psihoterapia nu a funcționat pentru mine, fiind o fire individualistă, rezervată și care prin definiție se consideră “greu de înțeles”, și absolvind chiar eu facultatea de Psihologie și citind foarte multe cărți din domeniu, am ales să “mă scriu”. Nu mă mai gândesc la scris ca la o metodă de a mă face bine, ci la una se a mă cunoaște, de a fi eu însămi până la capăt. Arta vindecă. Și a celorlați mă ajută, dar mai ales a mea, pentru că implică acest tip de efort de a face ceva, care simt că mă umple de viață. Maturizarea a apărut și ea cu timpul, și multe dintre probleme au dispărut, observ eu, pur și simplu pentru că am crescut. În încheiere, as vrea să spun că oamenii ar trebui să își spună povestea, altfel “vocile” (interioare, exterioare) câștigă, iar noi nu o vom cunoaște niciodată pe a noastră.
Mai multe informații despre campania noastră de promovare și apărare a sănătății mintale puteți găsi AICI.