Șoapte
Amintește-ți de mine când voi fi arsă pe rug,
Când visele deșarte își vor găsi șoaptele în mintea ta,
Când o să pier
În eter,
Poartă în inimă numele meu,
Caută-mă în stele –
Căci mă sting, fiecare zi mă aduce mai aproape de prăpastie,
Apocalipsa sufletului și a trupului,
Distrugere, dezolare și în cele din urmă
Dispariția și disoluția sinelui
În rugăciunile ce sunt aruncate în neant;
Inima-mi bate spre moarte și ea-și întinde brațele spre mine,
Zburăm în păcat, în capriciu, dincolo de luna rece:
Zile fierbinți de vară și înghețul iernii,
Aceleași vise deșarte –
Caută-mă-n moarte, înghite-mi visele și uită,
Fă-mă o șoaptă sălășuind pe geana ta într-o zi mohorâtă de toamnă.
*
Îngheț
Labirintul morții mă cheamă în miezul său,
Și mă ridic din pântecele iubirii
Urlând esența trecutului ce mă îneacă.
Mă ridic la suprafață pământului
Și văd furnicile cărându-și greutatea,
Doar pentru a fi stivite de ignoranța mea.
Învii în mine elixirul tăcerii și ajung să mă scald în el,
Preiau mecanisme și fug de tine
În inima crivățului ce-mi vorbește;
Zgârieturi și sânge pe încheietura ce mi-a fost tatuată de tine
Cu sărutări și pierderi în amurg,
Mă scurg, mă scurg, mă scurg,
Și urlu în mine pentru a te pierde în furtună.
Ce văd are spini și ce are spini mă privește
Cu ochi bulbucați și intenși,
Pe drumul acesta solitar pe care am ajuns să mă târăsc.
Pierd timpul și cheia morții e în mine,
Dar nu pot uita trecutul, mă ține precum o ancoră,
În viață și sunt paralizată
Zăcând sub copacul din grădina părăsită
Precum o statuie uitată de timp.
*
Serenadă
Moarte, ia-mi trupul în poala ta
Și cântă-mi până somnul mă cuprinde,
Până oasele-mi tremură de tine,
Contopește-te cu sufletul meu și ajută-mi somnul să fie veșnic.
Anesteziat, dincolo de vrăjile vieții,
Dincolo de demonii vieții,
Șoptește-mi cântecul tău de leagăn în urechile obosite,
Ajută-mă să zbor, să mă transform în nimic,
Să nu mai simt acest tumult copleșitor de culori și pietre
Ce-mi zgârie tălpile goale.
Moarte, strânge-mă de mâna scrijelită,
Du-mă pe tărâmul tău fără glas,
Căci vocile sunt prea puternice, totul
Covârșitor și dincolo de rațiune –
Dincolo de mitul discernământului,
Moarte, cuprinde-mă cu totul,
Mantie întunecată a uitării de sine…