Senzor este o rubrică de gânduri apăsătoare. Am gândit că, pe cât de apăsătoare sunt observațiile negative din jurul nostru, am putea să ne regăsim în analiză și, prin aceasta, să ajungem la o inevitabilă orientare spre soluții. Totodată, rubrica duce ușor și tendențios spre justițiarism.
Senzor – dispozitiv (ultrasensibil) care sesizează un anumit fenomen. (sursa: dexonline.ro)
Prieteniile sunt un subiect și amar, și dulce, dar și nediscutat. În ultima vreme, mi s-a impus o oareșce curățenie de toamnă, așa că m-am gândit să-i analizez detaliile sub lupă, ca la gardă.
Dacă nu ești ascultat, că asta e veche și de demult (hehe, de când n-am mai auzit expresia asta), nu vei fi apreciat
Am avut un grup care era constituit mai mult din băieți, iar dacă ridicam un argument la fileu, ratam mereu ochii și urechile spectatorilor, de parcă nu validau că eram acolo nici cu corpul, nici cu spiritul.
Este o chestiune, că de aceea și spuneam de demult, înrudită cu misoginia antică, pentru că n-a vrut să moară în antichitate, iar acum avem o misoginie new age, în care s-a preluat din nou ideea că punctul de vedere al unei femei nu merită ascultat. Așa că acum, în era informației și a trezirii în simțuri, încă ni se insultă nu numai inteligența, ci dreptul la ea, posibilitatea ei, până și probabilitatea. Așa că, prietenii de origine masculină nu mă ascultă, abia se ascultă între ei, tata nu mă ascultă, ar prefera să-l asculte pe soțul meu (căci are un înalt coeficient de siguranță în detaliere), profesorii mimau un gol în ochi, crezând că-l vor invoca pe al meu, ca la vrăji.
Dacă vor exista contraziceri cu nemiluita sau se vor strecura acele ”nu, n-ai dreptate” prea des, nu te respectă (sau nu știe să comunice asertiv și speri să afle cândva)
Am avut în grup un băiat care mereu se contrazicea cu toată lumea. Oare cât mizați că a durat până a fost exclus? E un cuvânt greu ”exclus”, dar e și un articol greu, în care trebuie să dăm arama pe față (aoleu, m-am săturat de expresiile astea, gata, promit).
E ostil să iei atenția tuturor și să-ți expui punctul de vedere minute în șir, urmând ca alte păreri să fie invalidate pe rând, cu tonul ridicat și zâmbet ironic. Mai multe păreri pot fi valide în același timp, nu e nevoie de răsteală și bodogăneală. În seara în care ne-am certat, căuta pe Google cum că Lacul Como n-ar fi în Italia, ca să ne demonstreze. Unele lucruri par amuzante după un timp, dar fiecare om se dezvoltă în ritmuri diferite. Desigur că, pe lângă dezvoltare, e mai important un soi de ”finisare a simțurilor”, lucru pe care nu îl menționez cu superioritate. Cu toții am vrea ca prietenii aceia sălbatici, care ar sări la harță instantaneu în caz de ceva, oricând și cu oricine, chiar și inutil, să își calmeze odată spiritul și să facă pace cu ei înșiși, pentru a putea avea prietenii de calitate.
Dacă vei planifica mereu să vă vedeți și nu se vor realiza întrevederile, nu te prețuiește
Știu pe de rost discuția aia, că toți suntem ocupați, că pot interveni lucruri. Este perfect normal și scuzabil. Dar dacă, văzând că oricum prietenul/prietena manifestă vreun an, în luni diferite, dorința de a vă vedea, iar tu vezi că merge la cafele cu oricine altcineva, cred că e momentul să te îndepărtezi. Asta așa, pentru liniște. Uneori par pozne planificările astea de întrevederi de la un om pe care nu te poți baza, așa că înveți pentru prima oară cum să fii atent cu tine și cu interpretarea acestor gesturi care par binevoitoare (vor să te vadă), dar sfârșesc mereu în dezamăgire (nu vă vedeți niciodată). Când mai plănuiți și fixați și o dată în care să vă vedeți, fă-ți eventual și alte planuri, o să înceapă să fie comod și funky să se tot anuleze. Izolează sau analizează, scoate supărarea cumva, data viitoare nu te va mai afecta.
Dacă vă întâlniți doar ca să beți, nu veți rămâne prieteni atât de apropiați, e totul de conjunctură
La asta nu e nimic de zis.
Dacă ”mă poți ajuta cu asta” nu este întretăiată ocazional și de ”cum mai ești?” , ești doar un număr de urgență
Nimic stupefiant la faptul că prieteniile trebuie tratate cu grijă (ca pe o plantă și etapele de creștere și îngrijire aferente). Ajutorul este minunat. Uneori nereciprocat. Uneori vrei să ajuți, iar persoana respectivă nu te lasă. Uneori, persoana respectivă ar fi avut nevoie de ajutor, dar îi este rușine să-l ceară. Persoana respectivă ar da din ajutorul ei oricând, dar probabil mulți alții la rând nu îl acceptă. Aici mă duc total fără subtilitate spre perspectiva care ajută în aceste cazuri: ”tu m-ai fi ajutat pe mine într-o clipită, așa că, de la alții de ce nu accepți ajutorul?”. Și s-au dezamorsat toate, iar ajutorul poate fi acordat în sfârșit. Numai că, în cazul ăsta enunțat este totul despre pozitiv.
Dacă faci ce am scris în italic, ești insultător. Dacă folosești o persoană doar pentru a te plânge la ea în neștire, iar insulți. Ai putea începe cu acel ”cum mai ești”, de care spuneam, în locul la a începe orice conversație cu ”uite ce-am făcut/observat/găsit/pățit EU”.
Sau dacă nici nu se menționează vreun ”te rog” sau ”mulțumesc”, ori în momentul în care ai reușit să ajuți persoana respectivă începe să exagereze cu mulțumirile și cu ”mi-ai salvat viața”, face show ca să îi crezi intențiile bune, dar este posibil să nu prea îi pese că l-ai ajutat, doar și-a bifat ceva pe listă. Posibil să nu aibă nici disponibilitate morală să te ajute la rândul lui/ei, atunci când vei avea nevoie.
Dacă ajungeți mereu să bârfiți și persoana respectivă are mereu o problemă cu oricine, va avea întotdeauna și cu tine
Această prietenie este potențial guvernată și de entuziasmul ăsta ceremonios de care menționam, care este uneori fals. Uneori auzi acel ”vai, mulțumesc, te iubesc!”. Are intenții bune adesea, te ajută la rândul lui/ei dacă ai nevoie, dar seceră tot ce prinde. Se enervează nu doar pe oameni, ci și pe animale, obiecte, fenomene, concepte, frunze. Nu i se pare niciun job mai bun decât al lui/ei, iar dacă ești gunoier, ești pleava societății și nu va intra în vorbă cu tine, căci ești mai prejos. Acest ”mai prejos” este o absolută urticarie. Te judecă și nu știi, dar cumva știi, mereu vei ști. Are o problemă cu stilul de viață al tuturor, își judecă și părinții de față cu tine. Crezi că e intimitate și încredere, dar pur și simplu nu se abține, e inima prea neagră și vrea să smolească în jur. Tu zici ”da, da”, de silă să nu se supere. Când se supără, e un animal feroce fără botniță și trântește, lovește, răstoarnă. Tristă negură a minții, dar nu vei putea ajuta niciodată, așa că este mai bine să nu mai deschizi niciun subiect, mai ales vreun predicat.
Este un adevăr general și faptul că dacă ai copilărit cu cineva, nu există o obligație în niciun sens de a rămâne alături.
Mai sunt tot felul de tipologii, că nu par superioară nici dacă spun ”tipologii”, căci nu obiectific, cum ar trebui să nu mai fim obișnuiți să fim. Am avut un caz ciudat în care am fost acuzată de ceva printre rânduri de răsteală, am menționat că acuzarea este nepoliticoasă când am replicat (parcă fix așa am spus, am folosit oricum cuvântul acuzare, că mă prinsesem din mesaje foarte greu că sunt acuzată, dar măcar m-am prins) și a urmat un lung ecran negru. Din lașitate crasă, persoana respectivă a aflat rapid că nu eram de vină, dar nu s-a transpirat. Din răutate lacomă, când i-am scris că aș vrea să mai vorbim, care se traduce cu ”hai să nu rămână fix așa, nici măcar nu știu ce crezi că am făcut și hai să lămurim”, mi-a rămas iar ecranul negru. Se întâmplă, nu e o problemă, suntem puternici. Din pilda noastră de față reiese că rămâne o virtute comunicarea.
Majoritatea relațiilor, dacă le analizezi acum spontan, crezi că n-ar încheia conexiunea brusc, dar va exista mereu surprindere din prisma asta. Vei crede după că meritai măcar un motiv sau o discuție înainte, dar uneori este inutilă sau poate deveni, în continuare, ostilă, așa că te extragi fără resentiment.
Ar mai fi de vorbit de posesivitate exagerată, inacceptabilă în vreo circumstanță de pe pământ sau de supărări bruște și copilărești pentru a îți testa rezistența și ”loialitatea”, ori pur și simplu felul tău de a fi receptiv în astfel de cazuri (se adună mișelește informații). Dar știți deja ce vreau să spun, e un dans emoțional la care trebuie să te uiți la ceas și să părăsești incinta și posibilitatea dansului 2, 3, 4… Dacă s-a supărat o dată fără motiv, când va fabrica un motiv, va fi mai rău și n-ar trebui să îți lași spațiu de stocare pentru cazul acesta.
Astăzi, cu prietenii deștepți, când intervine vreo problemă interpretabilă, se discută asertiv și se pun detalii importante pe masă, pe care le îndepărtăm cu claritate și ton cu PH neutru.
Încă un lucru important: dacă vrei să te îndepărtezi, trădează-ți motivul, chiar dacă ți-e frică de confruntare. Avem de învățat pe baza fricii ăsteia. Mulți, nu doar tu sau persoana cu care te ”răfuiești”. Iar dacă ai o perioadă în care nu vei fi comunicativ/ă cu nimeni, anunță, nu e nimic rău în asta.
Oricum… curățenia, slavă Domnului, e utilă.
Identificați și voi o poveste care să ne învețe ceva?
Trimite la mezomorfro@gmail.com, poate vrei să o publicăm.