Prezenți cu rezultatele, de ziua României, și venim nu doar cu felicitări și mulțumiri, ci și cu urări de bine. La mulți ani! Sper că v-am putut bucura, iar dacă nu sunteți printre câștigători, cred cu tărie că momentul traducerii a fost o încântare, mai ales când ați reușit să atingeți varianta finală ideală. V-am distras din cotidian în parte și pentru a vă demonstra că puteți fi creativi și altfel, așa că urmărim alimentarea pasiunilor, ca întotdeauna!
Am primit un număr de 144 de poeme, lucru pentru care vă mulțumim tare mult! Ne-ați dat ocazia să ne bucurăm de pasiunile noastre într-un mod unic, însă cel mai mult ați contribuit la comemorarea Andrei Elena Mîrza, care a plecat de lângă noi prea devreme. Poemul ei a fost cel mai tradus. Știm că v-a inspirat, iar amintirea ei trebuie să continue să dăinuie, așa că vă cerem sprijinul în acțiunile de răspândire a lucrărilor ei nepublicate pe care le vom urma din 2026.
Au mai pregătit poeme pentru voi Gabriela Rusu și Lena Chilari, cărora le suntem recunoscători și le mulțumim pentru clarificările ulterioare legate de text. Faptul că am putut comunica cu ele în ceea ce privește dificultățile a fost un plus și o reală plăcere. În afara mea, au jurizat Diana Maria-Talida, Naomi Bîldea, Lucreția Lixandru, Sophia Szarvas, Ioana Grințescu și Gabriela Rusu.
Ne-am gândit că, adaptând traducerea atât de minuțios, sigur aveți curiozități legate de poemele Gabrielei și ale Lenei. Întrebate despre sentimentele din spatele textelor, autoarele au menționat următoarele:
Gabriela: Știi momentul ăla când ai un pitic pe creier? În esență, această poezie e povestea acestui micuț pitic care a stat acolo cu mine toată viața și, brusc, nu a mai putut să se miște, să respire, să… orice. Am trecut printr-o perioadă mai grea. În acel moment, fizic, nu mai puteam gândi. Simțeam că plutesc. Că mă scufund. Că mă înec. Și singurul lucru care mă făcea să mă simt vie era să scriu. O făceam din intinct. O făceam din respirație. Doar o făceam. Eram singură, eu și gândul meu care de-abia mai dădea din oase. Atât. Simțeam că mor. Simțeam că nu mai pot. Și totuși, acel gând pe care nu îl puteam neapărat percepe, dar îl scriam, mă ținea acolo. Cam despre asta este poezia. Nimic ieșit din comun. Doar sentiment și instict, în sine, dorința să pot fi, chiar dacă eram în prag de praf pe atunci.
Lena: Poemul ~ toate aceste ecrane tâmpite goane nevoite ~ este un poem despre atacurile mele de panică inflectate de un interes amoros. Pe lângă asta, obsesia tuturor cu ecranele de care nu ne dezlipim reduce dialogul real și conectarea directă cu ceilalți. Cât despre atacurile de panică, singura opțiune în care le-am putut liniști a fost să îmi vorbesc frumos, ca unui copil pe care îl mângâi pe cap și anume: calmează-te lenuța liniștește-te.
Nu vă mai țin în suspans, vă prezint traducerile.
Câștigătoare poem Andra Elena Mîrza:
Potocean Teodora Ageless poem Poetry will die together with you like the flame of a lamp when slammed against the walls or it might set gently like the sun behind the hills. For it is not like the prophets’ saying - already written by the hands of heaven - but it grows from you like your bones like your hair, it becomes your life. And if your mind fades away in white sanatoriums and the verse loses you from itself, you will grow a white bird inside you from your own bones, with new wings, you will give it your eyes and set it free, through the bars, to fly up to the sky. Your heart will weep then after that free bird of your blood and it will weep and weep for all its ink to drain drop by drop. And if, when pointing to the sky, your hand recoils, fire-burned, move that fire into your heart and blow on it until it burns you entirely.
Câștigătoare poem Gabriela Rusu:
Vanau Sarah intracranially in my nerve cells small jolts chase their own tails and there you are in your white sheep-skin pulling it over your shoulders watching and saying leave me be the precocious thought that the universe began on a hospital bed with a pregnant woman or maybe with a more saccharine intuition a happiness long aborted anyhow it began and so did my brain begin to malfunction and the people to laugh at me and everyone to offer me their advice and the little sheep that shepherded thoughts and nibbled there on the right hemisphere started to snap more and more to step more softly to listen to me to turn human because there's a deficit of people in my life and then you came you who hold my neck up to pour the solumedrol through my veins and wait for me to breathe my last you say i don't eat enough which would be true if the glutamine in me wouldn't turn into a stillborn on the floor every time i stuff my stomach i stitch it i unsew it i put it back beautiful vomit sweet vomit reeking like the first day of my life and bleeding out longer vomits nobody really wants to understand that in fact in the hospital everything arises from the notion of the human and of the brain and of life although yes it's obvious i know it's a cliche but no one wants to know that here everything ends the human and the brain and life and like on a deserted island in a tale about pirates i just breathe and wait help and my sheep no longer wants me what can you do.
Câștigătoare poem Lena Chilari:
Miel Tania all these stupid screens, relentless pursuits dragging me into anxiety and panic attacks press gently where my heart calls I’m telling you clearly — I am not an insect do not crush me under your slender body and rough sex I wish we weren’t bound to what people say unsatisfying messages a confession of pleasure is a postmodern idiocy was there pleasure when I was born, or is it some useless European new-age AI I’ve yet to embrace? I want us to be shadows, carefully seeking each other’s embraces until then, we shall drink our overpriced coffee with phones sucking our visages where silence reigns in plastic microorganisms swallowed daily – calm down my mother used to say, and it would drive me insane tonight, at midnight, when my chest is trembling and the feeling of death is ‘round the corner I repeat out loud until it starts to work: I love you, Lenuța, calm down be still.
Felicitări și vă mulțumim! Vă vom contacta pentru a vă anunța când vom expedia premiile și pentru a programa o întrevedere, ca să vă felicit live.
Pentru o traducere bună, se menționează mereu cele două modalități: sens cu sens și cuvânt cu cuvânt. La cea sens cu sens, se impune o viziune diferită a dinamicii de lucru, întrucât se încurajează inversiunile, schimbarea topicii, abordarea profundă a textului sursă, păstrarea nuanțelor și a intenției autorului. În poeme, ce-i drept, este la înțelegerea fiecăruia unde se termină și unde începe altă propoziție, nefiind atât de clar ca și la proză. Mulți dintre voi ați ales să țineți cont de legătura dintre ele, demonstrând o prudență deosebită. În traducerea cuvânt cu cuvânt nu se strecoară artificii speciale, se poartă traducătorul mecanic printre cuvinte și se găsesc corespondenți fără a se trata poemul într-o manieră minuțioasă.
Mi-au plăcut momentele în care ați ținut cont de formarea de rime și ați contribuit la melodicitatea textului. În alte momente, însă, au fost folosite multe cuvinte pompoase care nu se potriveau cu registrul. Este un viciu pe care îl aveam și eu anterior, simțeam că trebuie să înfrumusetez cu cuvinte pretențioase și că doar astfel voi da valoare la ceea ce traduc. Mult timp am învățat doar cuvinte dificile și neobișnuite, fix din acest motiv. Este o diferență de rafinament între un vers genial și unul forțat. Ori este o sclipire de geniu, ori este o catastrofă. Încurajarea este să folosiți termeni eleganți doar când sunt potriviți cu simțirea. Drept exemplu, am întâlnit la poemul Lenei cazuri în care ”anxietate” și ”atac de panică” au fost traduse metaforic. Sunt tulburări clinice, nu cuvinte augmentabile ornamental.
Mai mult decât atât, atunci când avem ocazia să folosim un termen care este similar cu cel din română (ex: clișeu = cliché), vă încurajăm să nu folosiți alți termeni în dorința de a revoluționa. Cunosc pe propria piele încăpățânarea de a ține de un cuvânt cu dinții, doar pentru că mi s-a cășunat pe el și sună prea interesant, însă un cuvânt chiar poate invalida o întreagă traducere de poem. Așa că sfatul pe care nici eu nu voiam să îl aud este ”don’t try too hard”. M-a durut și pe mine să spun asta, dar este pentru o cauză nobilă.
Un alt sfat ar fi să folosiți dicționarele în care puteți găsi și propoziții, ca Reverso Context, Linguee, Glosbe, ș.a.m.d., unde puteți observa mai îndeaproape ”comportamentul” unui cuvânt. În zilele noastre, cercetarea a devenit perimată, însă face parte, în mod indubitabil, din procesul creativ, așa că vă rog pe calea aceasta să nu lăsați cercetarea să moară, dar nici să nu fiți traduttore, traditore, conducând textele traduse pe total alte meleaguri.
Sper că și voi ați simțit că ați marcat frumos această perioadă și vă urăm mult succes în eforturile voastre creative în continuare! Cine știe, poate mulți dintre voi simțiți că ați descoperit o nouă pasiune, așa că multă baftă în tot ceea ce întreprindeți!
Plănuim în 2026 obișnuitul nostru concurs de Cardiopoeme, aflat deja la ediția a IV-a, un nou Atelier de Proză Scurtă cu mine și Bianca Ojovan, precum și un concurs de ilustrație în colaborare cu Miruna Prunache. Promitem că va veni și un nou concurs de traducere, dar vom include și o parte de proză. Vă invităm să ne fiți alături în continuare și, de este posibil, să ne susțineți aici.