Sofia spală ceştile de cafea, Nati rulează țigări, iar eu tai legume pentru pranz. Rolurile se inversează, iar acum Nati este în spatele meu, aplecată peste chiuvetă și îmi spune despre felul inovator de a tăia ceapa, pe care l-a invățat de pe net. Îmi exemplifică pe viu cum poți tăia leguma în bucățele mici din mai puține mișcări. Layla de la Derek and the Dominos răsună din laptopul Sofiei luat din banii de bursă. Este tare mândră de el! Geta se plimbă printre picioarele noastre, așteptând ca o forță misterioasă să împingă ardeiul de pe masă, direct între colții ei mici. În timp ce cartofii se fierb, ne punem pe jos, Sofi ne împarte niște perne și deschidem geamul. Pasăm bricheta roz și savurăm tutunul din pachetul verde. Nati nu a mai încercat țigări rulate, iar această premieră nu pare că o satisface complet. Mișcările ei sunt foarte precise, ai zice ca joacă un rol. Mâna dusă la gură, trasul fumului în piept, eliberarea lui în timp ce întinde brațul pentru a analiza corpul țigării. Ai putea zice chiar că e sexy, dar cu aceeași esență de rebeliune balcanică.
Începem să vorbim despre viitor, iar eu fac un pas în spate, în plan spiritual. Corpul se desprinde de mine și observă de la distanță schimbul de replici între cele trei studente din anul întâi. Realizez că ne-am maturizat și mă lovește un soi de înduioșare, zâmbesc aproape insesizabil când Nati vorbește despre posibilitatea de a se muta în propriul apartament, aducând argumente pro și contra. Sofi este la geofizică. Ne arată foile de la facultate pe care sunt scrise informații indescifrabile despre paleontologie și scara durității la minerale. Îmi place să o ascult vorbind despre pasiunile sale. Vacanța de după sesiune și-a petrecut-o la sat, învățând pentru mărire. I-am zis, Sofi, fă o pauză, bucură-te de timpul tău liber. Se pare totuși că insistențele ei au meritat, a luat 10. Conversațiile noastre banale despre materiile din liceu, frica de bac, băutele de la baluri și majorate s-au metamorfozat, odată cu mutatul la capitală, în discuții despre relații stabile cu partenerii, dezechilibrul psihic pe care doar gândul la viitor ți-l cauzează, examene care par sa ne ghideze un drum drept în viață, locuri de muncă și plecatul de acasă. Se instaurează, în astfel de momente, un dor surd de viața din orașul nostru natal.
Acest sentiment care mă amăgește în cele mai nepotrivite clipe este mijlocit de o altă realizare. Facultatea nu ne-a înstrăinat. Vizitele în apartamentul acesta, actele sociale împărtășite, râsetele noastre sunt ceea ce mă menține lucidă, mă păstrează ca membru în aceasta bulă compactă a socializării, a apartenenței pe care sunt atât de preocupată să o întrețin. Cu timpul, cred că acest apartament mă va face să mă simt ca acasă. Eu, asemenea altor mii de locuitori ai aceste planete, nu am un acasă propriu-zis, stabil, cu cherestrii și acoperiș de înaltă calitate. Căsuța mea e umblătoare (ca a lui Howl ăla de zboară și vorbește cu focul) și face câte un popas acolo unde stăpânul (eu) se simte protejat. Un exemplu potrivit este acest apartament din sectorul 3. Plantele, geamul până în podea, vinylul care cântă Radiohead la ora 20:00, colecția de căni și lingurițe simpatice din dulap, pietrele de colecție de pe pervazul din dormitor sunt elementele unui tablou viu.
-Fac eu cafeaua! zic cu încredere, în timp ce pun apa rapid în moka pot, de parcă știu deja ordinea lucrurilor din apartament. Nati urmează să meargă la aprozarul de jos să cumpere lămâi, iar eu mă ofer să o acompaniez într-un foc. Îmi înfășoară gâtul în fularul ei pufos, Sofi ne dă cheile și se întoarce sa verifice cartofii, care acum stau în cuptor. E gri și umed afară, e februarie, iar eu zâmbesc.