Voci mute
Ascultă-mă când te ascult,
vorbind despre nimic, în salt.
Ajung plutind spre mai mult,
dur îndur, fiind impur într-un sejur.
Surd la glasul tău murmur,
plângeri muribunde, pline de ură,
lumea de vină nu mă satură…
Te ascult cum plângi și doare.
Lângă tine, departe de soare,
orbit de lună, aud plângând voci interioare.
Îți sunt aproape, departe, și mă vezi,
razi și te distrezi doar când visezi.
Păcatele mele — umple-le cu dorințele tale,
goale, prin porniri animale.
Semnele vitale devin nule…
stâlpul meu în deșert, nu meriți
așa ceva să-ți mai permiți.
Vindecă-te de mine prin serul opțiunii.
Limbajul uitării vorbește prin funii
legate de gât, zdrobind corzile firii.
Urăște-mă până-mi uiți retina,
lasă-mi mie toată vina,
să cadă precum grindina…
Insuflețești în continuare grădina.
Lasă vocile mute să umble, satule,
goale prin palmele credule.
Dul-le în cutia cea moale,
zdrobită de realitatea de metal.
Val de stări închise, mortal,
în mortar și var, am creat
zidul necesar, antifonic, modelat
pentru ca vocile mute să stea separat.
*
Cântă-mi
Cântă-mi…
Cântă-mi să dansez,
versurile purtându-mi trupul,
o incantație să creez
până se va ivi potopul…
Atingerea de flăcări prin ger,
ager plutind, neputincios, să-ți cer
ceva-ul înglobat — al meu reper,
doar la două acorduri mai sper.
Golește-mi mintea de idei
prin furtuni lăuntrice,
cu vocea ta, de vei
veni alungând vremi excentrice…
Cerne cerneala pictată pe piele,
încat să îngrop cicatricile,
cu citrice stropind alcoolul aruncat
în focul dintre iele.
Pe piatra drumului pe care-am alunecat,
spre o milă am visat liber,
locuri si lacuri sub umilul cer;
în plin delir, legat lângă tine prefer
perfectul prezent în suflet privindu-mi…
Cântă-mi…
*
A.I
Devine prea ușor,
mișcându-mă tot mai greu,
lenea-mi iese prin fiecare por,
cu credința unui ateu..
Pe preș, înfășurat în fașe
murdare de mândrie… am dat greș,
pătimaș, adus pe fărașe,
legat cu funie de foc, pus pe umerașe.
De furie roșie înghițind cuvinte,
pierdut printre probe,
ca-ntr-un rebus de nivel redus,
ușor de dedus… sau așa am presupus.
Expert în toate, fără vreo idee,
dependent, trăiesc prin el,
elevat cu răspunsuri dintr-un tabel,
înșelând oricum, cu propria-mi epopee.
Pentru cititorii dornici de vrăbii
cu aripi argintii și dinți aurii,
zburând prin zări de pixeli,
planând prin algoritmi creduli.
Punct sub virgulă, în propria-mi silă,
cu privirea în jos, umilă,
lăuntric, de la zero la unu,
generez și mișc pionul.
Demn de milă, la mâna mașinii,
luminând lacul sub mizeria mlaștinii,
calc melancolic coridorul alcoolic gradual,
cuprins de calcul, trec prin propriul canal.
Catatonic, colorat într-o continuă calomnie,
colonizez corul covorului din ie,
convocând colocviul sub voal, prin croială,
congregație alături de ea… anemia intelectuală.