Călător, alchimist, co-creator și tu ce faci?
Sunt multe de înșirat despre cel ce sunt.
Sportiv, scriitor, copywriter, strateg, mentor, repăr de dormitor, reper de viitor și speaker.
Toate scăldate în adâncurile creativității și înțelepciunii, iar acestea conectate la Sine.
Însă, la fel de importată este călătoria și mai ales – ce experiențe au contribuit la devenirea personală, spirituală și abia apoi – profesională.
Oricum, toate trei se împletesc armonios într-o coloană vertebrală conectată la coroană.
Am pornit dintr-o familie minim zis – săracă.
Mai dificil a fost faptul că lipsa banilor doar accentuau golurile interioare ale părinților, iar tata lucra de ani buni la a le umple – cu alcool.
Ai mei lucrau “cu ziua” la muncile câmpului, exact ca-n Moromeții. Și eu cu ei, de la 12 ani până la 18, când am pus piciorul în prag. Și am zis că dacă tot muncesc, măcar să o fac prin sat – ca să câștig un ban.
Ai zice că “It’s not much, but it’s honest work.” și era oki. Doar că scandalurile zilnice și critica continuă loveau into a practice dummy.
De la mizerii inimaginabile spuse, până la agresiuni fizice. Toate astea m-au transformat într-un puștan cu gânduri suicidare, automutilare, anxietate și depresie.
În paralel, devenisem agresor față de cei care “nu știau să vorbească”.
Până pe la 14, totul a fost repetitiv. O dramă constantă într-un carusel emoțional care părea că doar coboară și coboară.
Nici la liceu nu a fost ușor, dar vorbim noi.
De la 14 descoperisem hiphop-ul și am început să mă interiorizez profund. Am început să gust din introspecție și analiză. Fără să știu ce și cum. Deși, până atunci – doar tăceam și repetam scenarii în care ieșeam mereu vinovat. (Familie, scandaluri, școală, sărăcie, etc.)
Pe la 15, am început să scriu versuri.
Clișeic – din dragoste, pentru prima mare iubire.
Treptat, totul a evoluat și un an mai târziu scoteam primele piese.
Apoi, două mixtape-uri pe an, înregistrate la microfonul de laptop (inițial).
Încă nu înțelesesem că scrisul mi-era terapie, dar nici faptul că muzica mi-era vocația.
În liceu m-am retras în muzică, ajungând să nu mai fiu bully în exterior – ci doar asupra-mi. Faptul că ascultam muzică 24/7, chiar și când dormeam – a început să-mi deschidă mintea accentuat.
Înainte de asta, cochetam cu desenul, apoi vreo 3 ani de parkour și abia după a venit rap-ul.
După liceu, am lucrat un an în construcții – rătăcind în lipsă de idei.
Apoi, prietena de la vremea respectivă îmi dă ideea de armată. Și merg în armată. Fix când devenisem super dependent de alcool.
De la 19 până la 24, în continuă anxietate și depresie.
La 24, încep cu party-uri, substanțe și cunosc o parte din mine care nici nu știam că exista acolo. Adolescența netrăită.
Încercam să umplu un gol după o relație, să-mi retrăiesc copilăria, până mi-a zis un prieten, pentru prima oară, că sunt cam depresiv, și dacă nu schimb ceva – sal/pa.
Acesta a fost momentul de cotitură.
Trei zile am stat cu mine, în a căuta pe net, ce este depresia și de ce/cum. Apoi am căutat soluții, și astfel m-am reapucat de sport.
Am descoperit meditația și yoga și mi-am comandat primele cărți – ever. Foarte inspirat în alegerile mele. Robert Greene și Osho – Cartea chakrelor.
Acum 3 ani am demisionat – urmându-mi calea către scris. Ceea ce a însemnat cursuri de copywriting și apoi strategie de marketing online.
Apoi terapie vreo 2 ani hardcore. Alte cursuri de dezvoltare personală, în paralel scris, citit, yoga, sport, meditații – toate constante. Și, în cele din urmă, renunțat la alcool, tutun și cafea.
Acum am dezvoltat două programe de mentorare, o mini-comunitate cu oameni peste-geniali, fac ceea ce iubesc și sunt mai fericit ca oricând. Aliniat în minte, trup și suflet.
Sunt multe lucruri pe care le putem extrage din propria-mi călătorie.
Toate momentele dificile, iernile emoționale care au durat – practic din copilărie până pe la 24, cu doar câteva secvențe de relații, iubire și petreceri – n-au fost decât antrenament pentru cel ce urma să devin.
Karma mi-a venit pe partea de exprimare a autenticității, atât în fața oamenilor – dar mai ales – față de mine. În copilărie am învățat să tac și să ascult, în armată la fel.
De la participarea cu camera închisă la zoom meetings, am ajuns la a ține workshop-uri și prezentări și în fața a 300 de oameni (online pentru moment), dar am urcat și pe vreo 4 scene cu rap-ul.
Prin terapie mi-am iertat părinții, ai mei au divorțat, iar din 4 frați, doar eu mai țin legătura cu tata.
Iertarea este cheia fericirii.
Riști să ții emoții din conflicte de zeci de ani, iar persoana respectivă nici să nu-și amintească că ți-a greșit. Tot ce ierți îți oferă eliberare.
Misiunea este să inspir, să ghidez, să ofer darurile primite. Scopul – pacea profundă pe care o simt de vreun an încoace.
Muzica, din rap depresiv și trist, a trecut către rap spiritual și rap de dezvoltare personală, motivațional. Dar în direcția asta vreau să fac mult mai multe. Să trec dincolo de rap și simt că e mai simplu decât pare – dar priorități.
Articolul acesta a fost așa de… let me tell you who I am, iar în următoarele articole o să vin cu detalii despre copywriting și promovarea online.
Scrie-mi aici dacă vrei să-mi spui ceva.
Iubesc să mă conectez cu oameni pe rezonanță.