Undă verde la terapie: 5 semne că eşti într-un demers terapeutic echilibrat

(c) Alexandra Costea

Se vorbeşte mult despre binefacerile terapiei şi despre modurile în care ne înlesneşte dezvoltarea umană, despre cât de important este să apelăm la ajutor specializat atunci când ne aflăm într-un moment de cotitură al vieţilor noastre sau, pur şi simplu, când simţim că nu mai putem singuri. Dar, în acelaşi timp, se vorbeşte mult mai puţin, deşi este mult mai mare nevoia, despre cum îţi dai seama că procesul terapeutic în care te afli este unul sănătos şi echilibrat, benefic pentru evoluţia ta. Iată care sunt cinci semne că ai un terapeut potrivit cu nevoile tale.

1. Tu și terapeutul tău aveţi valori comune

Pentru ca procesul de terapie să decurgă lin, oamenii au nevoie să se simtă înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sunt. Iar pentru ca acest lucru să aibă loc, este important ca tu şi psihoterapeutul tău să aveţi perspective asemănătoare asupra vieţii. De exemplu, dacă pentru tine religia ocupă o parte importantă din sistemul de valori, un terapeut potrivit pentru tine este o persoană cu înclinaţii religioase, sau cel puţin o persoană deschisă spre a le înţelege şi conţine fără judecăţi de valoare.

2. Îţi respectă limitele

Un bun terapeut este cel care respectă nu doar limitele impuse de profesie, ci şi limitele personale ale clienţilor săi. Acest lucru contribuie la crearea unui spaţiu sigur, în care să te poţi vindeca în ritmul tău.

3. Evită abordările tip “One size fits all”

Un terapeut bun înţelege că fiecare client are în faţă o călătorie unică, aşa că se concentrează pe încorporarea, în procesul terapeutic, a unei varietăţi de tehnici care să ajute clientul, în situaţia sa specifică de viaţă, şi nu insistă să urmeze nişte paşi prestabiliţi, că aşa se face.

4. Îţi cere feedback

Ştii că eşti într-un proces terapeutic echilibrat atunci când terapeutul tău îţi cere feedback. Deoarece ştie că învaţă de la fiecare caz, un terapeut bun, atent la nevoile celor din faţa lui, nu se fereşte să ceară feedback, pentru a şti cum poate să ajute mai bine.

5. Te ajută să stabileşti obiective realiste

Atunci când intrăm într-un proces terapeutic, mai ales dacă este prima oară, tentaţia să vrem să vindecăm tot, iar dacă se poate, cât mai repede, este imensă. Deşi este o pornire îmbucurătoare, cu potenţial constructiv, un proces terapeutic echilibrat şi sănătos este cel în care terapeutul te ajută să-ţi stabileşti obiective realiste, raportate la contextul de viaţă şi la resursele (mai ales interioare) de care dispui la acel moment, pentru procesul terapeutic.

Acestea sunt cele mai importante cinci aspecte care îţi arată că procesul tău terapeutic este unul echilibrat şi autentic, în care te poţi arăta aşa cum eşti şi vindeca în ritmul tău ceea ce doare. Tu ce ai mai adăuga? Scrie-ne în comentarii ce green flags ai întâlnit în procesul tău de terapie!

Acest articol face parte din campania noastră de promovare și apărare a sănătății mintale, despre care puteți afla mai multe aici.