În rock există mare diversificare lingvistică și de stil, de aceea aș vrea să analizăm mai multe scene rock din lume. Prima vizată este cea japoneză, unde stilul vestimentar diferă extrem de mult și este pe alocuri colorat și pastelat. Și structura melodică a pieselor diferă foarte mult de construcția obișnuită cu care suntem familiarizați, fiind o trecere uneori bruscă de la baladă la metal și după la baladă înapoi. S-a dorit și o englezificare a titlurilor pieselor, pentru mai multă vizibilitate, însă uneori chiar se cântă integral în limba engleză, neputând nimeni să înțeleagă foarte bine, deci ai avea impresia pe alocuri că este japoneză. Strategia asta a fost folosită până prin 2012, când au început să apară și trupe care au un vocalist cu o engleză perfectă, ca ONE OK ROCK, un alternativ contemporan vremurilor BFMV, Linkin:
Cea mai respectată trupă este X-Japan:
Trecem puțin la metale, cu cea mai populară trupă, care a concertat și alături de Korn, Deftones, Stone Sour:
Despre ei se spune că îi copiază pe Dir en Grey, dar comparațiile sunt nonsens:
The Gazette a avut patru turnee mondiale și sunt de asemenea printre cei mai faimoși jrockeri:
D’espairsRay nu mai activează ca trupă, însă a lăsat în urmă tezaur:
Girugamesh a impactat de asemenea evoluția scenei:
Evidențiem și visual kei-ul, care este un stil vestimentar. Estetica diferă de la trupă la trupă și este, pe lângă muzica lor, un mijloc adițional de exprimare și creativitate.
Versailles are unele din cele mai superbe solo-uri de chitară și reprezintă simfonicul:
O trupă similară în ceea ce privește mențiunea solo-urilor de excepție, însă povestea acestei trupe este că a dorit să concerteze în România (pe predicamentul similitudinii numelor) la Otaku Fest acum un deceniu și nu au mai reușit:
Ne oprim la un alt metal complex și cu sound unic: