RELATĂRI DESPRE SIMȚIT, VISARE ȘI SENSUL VIEȚII

Trimite și tu o relatare pe mezomorfro@gmail.com

*1

Deseori te pripești să simți. Duci mintea către un rezultat care nu e documentat în prealabil și întemeiat. Așa se întâmplă întotdeauna, spre exemplu, când ai izbucniri nervoase. Că nu multe sunt justificabile și în regulă. Unele sunt firești, că sunt mulți oameni care urăsc pro bono și enervarea e reflex.

Uneori te încrezi prea mult în fantezii sau ce visezi, simți că premoniția îți zburdă prin viață încolo și încoace, dar e reală pe o scară sau scală (că merge și asta) de la mereu la niciodată.

Uneori te înfrânezi din a face lucruri oribile, mult respect pentru asta, dar uneori ești pe marginea vulcanului și alegi să te arunci în el, pentru că vrei satisfacție sau pur și simplu vrei să simți ceva și n-ai mai simțit de mult. Asta e în esența noastră, să căutăm cu curaj necunoscutul și să ne mai lăsăm să mergem către rebeliune. Sunt niște învățături bune la baza rebeliunii. În general ne învață lucruri utile și partea ciudată a străzii, pace Veritasaga. Dar în final se conduce tot spre bine, că așa am fost lăsați pe lume, cu dimensiuni rele și bune. Dar se conduce, cum spuneam, tot spre bine, căci așa e dezvoltarea în general, bună și utilă. Simți rău ca să înțelegi de bine.

Asta conversam cu Rukia astăzi, cel mai nou membru Mezomorf din echipa de redacție… faptul că în tinerețe, până nu avem parte de prima decepție, nu ne pârlim, deci nu ne deșteptăm.

Venim pe lume plini de curiozități. Urăsc expresia ”a te da cu capul de sus”, dar e una dintre cele mai reale zicale. Cred că și o strategie bună de parenting e să îți lași copilul să simtă lucruri. Dar nu știu dacă să faci sau nu ca tata, să nu mă lași să ies mai mult de 10 m din perimetrul casei… Deși garantez că dacă mergeam mai departe cu puțin mai mult sau mult mai mult, mă smardoiam mai mult decât m-am smardoit deja. M-am smardoit destul și smardoiala presupune traume în plus.

Am citit azi un citat deștept. Fix azi. Cică atunci când te apuci de o acțiune, să nu îți imaginezi din prima că faci un zid, o temelie. Trebuie să vizualizezi cum pui cărămidă peste cărămidă, că asta duce la rezultat. Dacă vrei să te apuci de un nou hobby zilele astea, nu lăsa nici procrastinarea să te siluiască, ci fă un prim pas. Căci cărămidă cu cărămidă, exersarea te va face să atingi fix progresul asupra căruia tinzi.

Multă dragoste pentru toată lumea mea izolată. Nu o să fie bine după carantină, o să fie cel mai bine… căci am fost lăsați să simțim. Și simțim… dorul de copaci, de prieteni și familie, dor de alergat pe străzi deci sport, dor de artiștii noștri ce concertează,  dor de sărutat pământul ca Ion. O să avem mai multă grijă acum. Fiți aproape de noi, căci comunitatea Mezomorf e pusă nu numai pe a arăta că e putere în cunoștințe, sau că arta trebuie pusă în prim plan, ci și că trebuie să ne unim pentru multele scopuri.

E viață grea, de cap te ia, trebuie să scapi de ea, fă și tu ceva, fă și tu ceva. -Phunk B

                                                                                                                                                                     Saru

*2 – Atë – zeița iluziei, ruinei personale, alegerilor proaste

Noi știam că minus cu minus fac plus. Dar nu e întotdeauna așa! Nici minus cu plus nu e mereu minus. Matematica e un element care ne definește multe părți din viață. Știm cu toții că unele lucruri pur și simplu nu se îmbină. Sau nu se pupă între ele. Cu toate că ai vrea. Și ea ar vrea. Cafeaua nu se potrivește, spre exemplu, cu pâinea de secară mucegăită. E drept, pot fi combinate, dar rezultatul nu este ideal. Ca și turta dulce cu ketchup și ceapă. Pare o idee îndrăzneață, dar sigur nu poate fi mai mult de atât, așa-i? Ce tâmpenie! Cameră fără geamuri? Țigări fără brichetă. Da, sunt sigur că poți găsi un chibrit, dar șansele să te arzi sunt mai mari. Alte incompatibilități ar putea fi ochelarii de vedere puși peste lentilele de contact. Stupid. Ploaia fără umbrelă nu e o excepție. Ploaia e frumoasă câteodată. Dar ploaia e umedă. Ca și lacrimile. Și știți ce nu se mai potrivește? Lacrima tristă cu zâmbetul. Aproape niciodată. Mai ales dacă e zâmbetul ei. Zarurile cu fețele șterse sunt irelevante. Ești sigur că vrei să îți încerci norocul astfel? Până la urmă, zarul îți va zâmbi la fel de șters precum îi sunt stările. Iar tu nu îi vei putea zâmbi înapoi. A, da! Mi-am amintit! Muzică tristă în club. Muzică de club în ipostaze triste. Ochii frumoși și înlăcrimați. Nimănui nu îi plac. Sau atingerile de mână interzise. De ce interzise? Pur și simplu. Pic și Poc. Yin și Yang. Alb și negru. Și nu, nu formația. Știu că vrem un pic de gri, dar sunt unele situații necolorate în care până și cea mai mare părticică de luminozitate este devorată de întunecime. Ah, și mai e și lumea din jur. E evident că o să se ia toți de tine dacă ești șofer începător și nu ai lămâia în parbriz. Chiar dacă conduci de 5 ani, în mod neoficial, și ești mai prudent ca restul. Iarbă fără soare. Sau fără filtru, ca Instagram. Soare fără plajă. Sau banană fără coajă (e delicioasă și așa se mănâncă, dar dacă nu treci prin procesul de a decoji fructul, mai are farmec?). Valuri inexistente și, în același timp, puternice. Cum vine asta? Cam antitetic. KFC fără găini. Sau KFC mâncat la Mcdonald’s. Ce aroganță falsă, haha. Fotbalul românesc la nivel mondial. Sau unicornii. Cam același lucru. Două parfumuri aplicate pe gât. Miresme amestecate, deci care se pierd. Sau un sărut fugar pe obraz… Când obrajii ar trebui, de fapt, să încadreze limitele sărutului. Curcubeu alb-negru. Ca la xerox. Doar un fel de copie. Tot frumoasă, dar cu un “pseudo” în față. Conform povestioarelor, până și Eva s-a atins de ce nu avea voie. Să nu uităm că mai e și problema actualității. Da, veșnica problemă a prezentului – prezent care acum e și după o secundă dispare (o secundă fiind o unitate prea mare de măsură pentru ce vreau să zic, poate ar fi fost mai bine să zic de Timpul Planck, care este cea mai mică unitate de măsură a timpului, dar lumea nu prea știe de-ăstea). Să zicem că eliminăm X și Y din ecuație. Tot rămâne Z. Ce faci cu Z? Doar e un sistem tridimensional (minim!). E o vedere în spațiu. Sau timp? Sau spațiu și timp? Spațiu am, dar timp nu e. De ce te macină atât de mult? Doar nu ești o boabă de cafea. Ești, totuși, la Starbucks, și vrei să îți cumperi două de-alea Grande, ca Ariana dacă avea o soră geamănă. Și primul nume e ușor de scris. Dar la al doilea, hmm, te gândești mult. Ai face-o. Știi bine că te tentează. Doar regulile sunt făcute să fie încălcate. Dar de undeva din spate, dintr-un sertăraș încuiat cu trei lacăte și încă trei, apare o veche prietenă. Eu îi spun Raționalitate, dar voi îi puteți spune Go Fuck Yourself. Și ea nu e foarte de acord cu ce crezi tu că e bine.

-”Nu face asta” spune singurul îngeraș de pe umărul drept.

-”Dar totuși fă-o” îi răspund cei cinci drăcușori de pe celălalt. Vezi tu, raționalitatea e împărțită cumva asimetric, în sistem 1:5. Și tu? Ce să faci? Pe cine crezi? Nu e atât de ușor să iei o parte – ca la shoppingul de hârtie igienică pe timp de pandemie. Drăcușorii continuă să insiste. -Dacă și atunci când zâmbetul ei dispare, tu tot îl ai în cap, de ce nu ai face-o? Drăcușorii au un punct de vedere bun. Nu te poți contrazice cu argumentele lor. Cel puțin, nu tu.

-Dar situația se poate termina în multe moduri crunte – singurul îngeraș încă încearcă, ajutat de Raționalitate. De ce să vă răniți mai mult de-atât? -Pentru că vreau. Și pentru că vrea. Și nu ne pasă de restul.

-Dar nu restul contează! spune îngerașul. Voi contați! Și totuși, nu e bine. Nu e corect. Nu e… corespunzător!

-Îți place surful? întreabă un drăcușor. Atunci lasă-te purtat de val. (nici nu mă lasă să îi răspund și nici măcar nu locuiesc în vreo zonă în care surful ar fi relevant, dar îi permit gluma forțată)

-Dar poate cad.

-Și?

-Și nu mă îngrijorez pentru mine. Dar poate se lovește ea. Drăcușorul e mut acum.

-Aș vrea măcar să o văd încă o dată.

-La o țigară?

-Irelevant.

-Crezi că e înțelept?

-Noi nu gândim așa. Ce e aia “înțelept”? Dragostea nu are ochi, dar e oarbă. E plină de ilogică. Ca și ochii ei hipnotizanți. Experiența este de neuitat. Nu ai cum să o ștergi cu buretele, dar tabla este deja prea plină ca să mai pui niște cretă pe ea.

-Mai adu o tablă, atunci!

-Dar nu e… corespunzător. Se zice că cearta celor două grupuri este încă în desfășurare. Îngerașul vrea să fie băiat deștept și să nu facă vreo prostie. Iar drăcușorii nu vor decât să sărute buzele alea drăguțe, înconjurate de chipul ăla adorabil și inocent. Iar mâinile ei să fie întredeschise. Ntz ntz ntz.

Mi-am amintit. Cerul fără stele. Sau pădurea fără cântatul păsărilor. O mulțime de imagini, epitete, metafore, hiperbole, ecuații, integrale, integrame, rebusuri sau conexiuni, care fac ca totul să fie complicat și imposibil. Oftând, mă retrag. Sunt atâtea lucruri imposibil de atins pe aici. Atâtea rezultate care îți sugerează că ar fi cazul să o lași mai moale cu visarea și să o bagi în beci, într-o cutie, într-o altă cutie și să o încui acolo, cu de trei ori mai multe lacăte decât primele trei plus trei. Și totuși, ea are cei mai frumoși ochi și sunt nebun după ea. Oftând, mă retrag din nou. Totuși, zâmbind puțin malefic, pe umărul drept, îngerașul îmi arată ceva, în lumina zâmbetului ei – două cornițe micuțe care încep să îi iasă din frunte. În mod necorespunzător.

Alin Armășelu

*3

Sensul vieții este linia subțire și infinită pe care se învârte o infinitate de posibilități. Odată cu viața, capeți o mie de motivații pentru care exiști aici, pe parcursul ei ajungi să deprinzi tot felul de înțelesuri ale scopului acestei existențe. Sunt tot felul de momente de revelație care mai aduc un plus cunoștinței despre acest concept abstract de “sens al vieții”. Bineînțeles că fiecare poate spune că are un sens unic al vieții lui, indiferent că acesta este să fie doctor, preșendinte, criminal, liber. Liber?! Stai așa, toți suntem liberi, de ce ar da cineva acest sens vieții lui? Pentru că acesta este unul dintre sensurile universale ale vieții, să fii liber, să explorezi și să trăiești, nu să fii liber într-un sistem care îți oferă doar ce vrea el, îngrădindu-te cu taxe, granițe, diferențe economice, amenințări de razboi sau conducători. Aceasta este existența și scopul ei, ca fiecare să poată să traiască viața așa profundă cum este ea, nu să ajungă să se dezumanizeze și să se înstrăineze de originile sale. Omul trebuie să iubească viața, să simtă conexiunea cu aceasta pentru a putea fi fericit și pentru a înțelege de ce este aici, de ce universul a decis ca el să existe în acest loc. Tot ce există în jurul nostru este și în interiorul nostru, pentru că universul nostru ne reflectă pe noi, oamenii cu care stăm, lucrurile pe care le vedem sau le facem, urmările lor. Totul este parte din noi, iar sensul vieții este să explorezi cât mai multe părți din universul tău și să o faci trăind, conștientizând că trăiești și fiind conectat cu natura din jurul tău, ascultând vântul sau murmurul nopții sau observând stelele. Iar mai apoi, după ce începi să calci pe această potecă a trăirii profunde și conștiente, îți vei da seama că libertatea este în tine, iar universul îți va arăta prin semne că ești pe drumul cel bun, iar dacă le vezi, vei realiza cât de uimitoare și complexă e viața de fapt, așa prin simplitate.

Liviu