Relatări despre sarscovdoi, gânduri de noapte și timp

*1

Am crezut că am răcit și nu băgam de seamă diferența clară. Ni s-a prezentat ca fiind o gripă ucigașă și știu că sunt forme grave cu intubare, dar la 80% se manifestă destul de ok. Importantă în prealabil nu e îndoparea cu medicamente sau suplimente, că asta aș simți că atacă sistemul imunitar. Importantă e nutriția bună și buna prevenție. A debutat la două zile după ce am intrat în contact cu familia și am luat între noi. Am simțit în primele două zile (se spune că atunci e mai rău și după gata) disconfort în gât și amețeală plus oboseală plus dureri de cap exagerate dar doar în a doua parte a zilei și doar pentru o oră și am asociat cu răceală. E o complexitate mai mare decât la ce ai experimentat cu răceli. S-a instalat după un nod în gât și te deshidratai rapid, apoi ți se înfunda nasul, apoi rămâneai fără gust și miros cam în a patra zi, apoi scăpai de nas înfundat, îți venea și testul pozitiv, reveneau și gustul și mirosul cu 20% pe zi, așa, în reprize… Apoi începea tusea, dar cu tratament potrivit o decimai din născare. Trebuie să ai în casă: spray nazal, imunitate cu 7 ciuperci de la Fares, paracetamol sinus, zinc, vitamina C, Astha. Pe mine m-a ajutat mult și spray-ul de gât. A fost cea mai ușoară răceală pe care am experimentat-o, dar am citit pe un blog că pentru persoana respectivă a fost cea mai grea răceală pe care a resimțit-o. Nu se știe cum îți pică, fii de două ori atent de azi. Și nu da vina simptomelor sarscovdoidale pe o răceală simplă, programează test la medicul de familie.

*2

mereu am vrut ca noaptea să-mi fie fericită. știi, cînd te simți atît de departe de cei pe care-i iubești, cînd adormi fără să verifici mail-ul, că poate dimineață vei avea o surpriză faină, un mesaj fericit de la vreun om. știi.știi și tu. cînd te gîndești și faci un salt mare de la brutărie la curcubeie, de la ploaie la umbre, de la nord la capătul patului tău și-al mamei. ți-e dor de ăla care vrea să scape de tine și să se convingă singur că tu nu mai exiști. prostii.prostii. eu exist, deci respir. pentru oameni. pentru acel om care te-a făcut să te simți cea mai înaltă marionetă din amvonul teatrului de păpuși. cel mai înalt strop de ploaie, care cade din cel mai înalt nor. din cel mai senin.de-acela care te-a făcut să simți că ești înghețata lui preferată. și cea mai vie umbră care i-a zîmbit de pe mormînt.e parțial ciudat cum ajungi să crezi că oamenii există. sînt atît de departe de tine, dar atît de aproape de capul tău. în capul tău. și-nchizi ochii. te-ntinzi în pat peste sau sub pătura ta pufoasă și puțin murdară. închizi ochii și-i simți pe toți acei oameni. și mai corect e să spun „toți acel om”. toți acel om care te-a făcut să te simți ca toți cel mai înalt strop de ploaie. toți acea ploaie care-a cîntat cu tine cel mai tare. și cu tine.cea mai înaltă cărămidă prinsă-ntr-un zid, cea mai frumoasă scoție pe care n-ai mai văzut-o, cea mai înaltă majusculă tastată anapoda într-un word. cel mai plouat cort dintre organele de munte. cel mai tocit pix dintre creioanele din penar. cea mai bună glumă dintr-o viață nenorocită. și-i pentru tine.tot ce fac, tot ce respir. tot ce construiesc, tot ce plîng. tot ce las. tot ce filmez noapte de noapte cu ochii aceștia bolnavi și plini de depărtare.cum m-ai învățat să scriu, așa m-ai învățat să simt lipsa tuturor acestor oameni. și mai corect e să spun „tuturor acestor om”. căci unul singur lipsește – acela pe care-l prind în fiecare dorință pusă la fiecare căpșună mîncată în noapte. e toți acel om.și-i scrii. și-l lipsești. și-l cauți în capul tău imens și plin de labirint. e-atîta labirint în capul tău cînd încerci să-ți amintești oameni. și mai ales cînd încerci să-ți amintești om. om. un om. un simplu om care latră, care piere, care se gudură la poalele amintirilor tale. să nu-l uiți.ăla care te ia-n brațe fără a mai pune cratimă-ntre tine și el. niciun „dacă”. nicio biblie, niciun amănunt. nicio scoție, niciun album. niciun punct, nicio abreviere. nicio depărtare. totulepurșisimpluscrisînacelașicuvînt. totul. și totul lui ești tu. și totul-totul devine mic într-o lume plină de măreție. și de groază.

Miruna Carp

*3 – Timpul

Timpul este o distanță parcursă de mulți într-o ordine liniară, doar ascendentă. Mulți spun că timpul este acela care leagă întreaga materie a Universului, dând forma văzutului si nevăzutului, țărmuind cunoscutul și necunoscutul, totul într-un haos perfect, totul mișcându-se la unison. Întrebarea nu are legătură cu locul, ci cu momentul. Când s-a întâmplat este întotdeauna mai important decât unde s-a întâmplat, deoarece dacă știm când putem descoperi împrejurările, iar mai apoi locul. Unii cred chiar că timpul este însuși Dumnezeu, contopind trecutul, prezentul și vitorul într-o linie perfectă și neîntreruptă. Poate că au dreptate, poate de aceea timpul vindecă, dar și îmbătrânește. Poate de aceea răbdarea este la fel de neprețuită ca și clipa. Clipa trebuie trăită atunci, pe loc, pe când răbdarea se poate așterne tăcută chiar peste ani. Un lucru au în comun aceste două noțiuni, și anume timpul. Acesta din urmă este, de asemenea, judecătorul vieții și al morții. Sub aripile lui sunt scrise toate numele celor ce au fost și celor ce vor veni, nimeni nu este uitat. Timpul este singura forță de neoprit, cunoscută și totuși atât de necunoscută încă de om. Încă de când ne naștem și până la sfârșitul vieții noastre știm că timpul ne este limitat, realizând acest lucru din ce în ce mai profund odată cu trecerea minutelor, a zilelor și a anilor. Știm, de asemenea, că timpul este de necontrolat, nu îl putem opri, nu îl putem întoarce și cu siguranță nu îl putem face să treacă mai repede, deși această din urmă opțiune ar fi întradevăr de evitat, dat fiind faptul că timpul ne este limitat. Totuși, am auzit de multe ori oameni care își doresc să treacă timpul mai repede, ei nevalorificând toate secundele la fel, în ciuda faptului că acestea au aceeași dimensiune. Aici, clipa capătă însemnătate, dată de împrejurările și trăirile persoanei al cărei timp îl analizăm. Dar oare dacă toate trăirile ar fi conștiente, dacă fiecare individ ar fi conștient în fiecare clipă a vieții lui de noțiunea timpului limitat în viața lui? Oare atunci fiecare secundă ar primi la fel de multă însemnătate? Și totuși, cum poate omul să își lase amprenta în timp, sau oare chiar poate? Oare linia timpului este concepută să stocheze informația? Și dacă da, care este scopul? Evoluția? Dar timpul nu poate evolua, el fiind liniar și neîntrerupt, nu poate căpăta o nouă dimensiune. Sau poate? Acest lucru ar putea fi posibil doar prin informația stocată de-a lungul lui. Tu cu ce informații înzestrezi timpul tău aici?

Tic-tac, tic-tac.

Liviu

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *