George Vasilievici s-a născut pe 3 iunie 1978, la Constanța, și a murit pe 10 aprilie 2010. La scurt timp după publicarea primului roman (YoYo, Editura Tomis, 2008), George Vasilievici a început să lucreze la un nou roman, Viseptol, în care își punea mari speranțe. Odată finalizat, romanul este trimis la câteva edituri de la care autorul nu primește răspuns, așa că, descumpănit, îl publică în doar 13 exemplare la o editură fictivă, în martie 2010. În prefața romanului care apare la Editura CDPL după moartea autorului, Dan Mihuț scria că prin această publicare autorul „parcă voia să scape de povara romanului și să se apuce de altceva. Să trăiască. Sau să devină taximetrist în rai, cum a spus la un moment dat. Ceea ce s-a și întâmplat, în cele din urmă. Și sunt convins că pasagerii din raiul lui George sunt mult mai atenți decât am fost noi, cei care am călătorit o vreme în mașina lui de scris.”
Sunt dependent de creier. Am realizat această stare când a devenit imposibil de găsit. Și nu sunt dependent de creier în general, ci de creier uman. Această dependență este criminală, sevrajul va ține cât voi trăi. Am ajuns într‑un așa hal de disperare, încât sunt gata să investesc tot în construirea unei fabrici de creiere. Să iasă creierele pe bandă rulantă. Creiere goale, fără om, altfel nu sunt bune de nimic. Vreau creiere chimice și, mai ales, nefolosite. Creierul folosit este ca pâinea veche de o lună. Numai bun de dat la porci. Dar nici lor nu le folosește la nimic. El nu folosește nimănui. Neprodus în laborator pe căi artifciale, el, creierul, învață ce înseamnă să fie creier de la alte creiere. Nu, merci. Mă pot tăvăli pe jos de disperare, dar nu m‑aș atinge de un creier educat nici în ruptul capului. O altă diferență între creierul educat și cel proaspăt, obținut în laboratoarele noastre, este însă cea mai importantă. Creierul educat educă următoarele creiere urmând tradiția istorică. Creierul proaspăt, fie el și chimic, nu are nicio tradiție de continuat. El este fix punctul zero înainte de care ne situăm noi cu valorile dictate de iminenta moarte și după care ne situăm numai noi, sută la sută noi, fără completări inutile cum ar fi mâinile sau picioarele, negândite, din moment ce se văd cu ochiul liber. Pentru o strașnică evoluție, trebuie să ne hrănim cu astfel de creiere curate, creiere fără ochi, nas și urechi. Creiere fără limbă. În ele, toate acestea sunt gânduri și sentimente. Organele sunt simple gânduri și nu mai au funcții restrictive. A gândi cu inima va fi la fel de concret ca a trage pe stradă cu mitraliera.
Antologia George Vasilievici a apărut în anul 2020 la Editura Hyperliteratura.
Copyright poză DanyaȘtef