Poezii aleatorii – Mircea Cărtărescu

OCCIDENTUL

Mircea Cărtărescu este cel mai cunoscut scriitor român contemporan, câștigător a numeroase premii internaționale, nominalizat în repetate rânduri la Premiul Nobel pentru Literatură. Dacă Lucian Blaga spunea că „Eminescu este marele copac, din care toți ne tragem ”, Mircea Cărtărescu mărturisea: „Eminescu a fost obsesia vieții mele și este în continuare obsesia vieții mele și eu cred că nu există un scriitor român care să fie atât de fascinat și impregnat de Eminescu cum am fost eu întotdeauna”. Pe lângă Eminescu, în epopeea postmodernă Levantul, Cărtărescu ne face cunoștință cu toți marii corifei ai ultimelor două secole, după o lungă și măiestrită călătorie prin istoria literaturii române, ce dezvăluie faptul că orice mare scriitor e, înainte de toate, un mare cititor.

Occidentul m-a pus cu botul pe labe.

(c) Danya Ștef

am văzut New-Yorkul și Parisul, San Francisco și Frankfurt
am fost unde n-am visat să merg vreodată.
am venit înapoi cu un teanc de poze
și cu moartea în suflet.
crezusem că însemn ceva și că viața mea înseamnă ceva.
văzusem ochiul lui Dumnezeu privindu-mă prin microscop
privindu-mi zvârcolirile de pe lamelă.
acum nu mai cred nimic.
am fost bun pentru o stabilitate tâmpită
pentru o uitare adâncă
pentru un vagin singuratic.
hoinăream prin locuri care acum nu mai există.
oh, lumea mea nu mai există!
lumea mea nu mai există!
lumea mea împuțită în care însemnam ceva.

eu, mircea cărtărescu, sunt nimeni în lumea cea nouă
există 10³⁸ mircea cărtărescu aici
și ființe de 10³⁸ de ori mai bune
există cărți aici mai bune decât tot ce am făcut vreodată
și femei cărora li se rupe de ele.
oul pragmatic se crapă și Dumnezeu este aici
chiar în creația lui, un Dumnezeu mișto înțolit
în orașe frumoase și toamne splendide
și-ntr-un fel de nostalgie blândă a Virginiei de sud în mașina
lui Dorin (country music în boxe)…

(c) Dan Grigore

îmi văd acum lungul nasului
și văd lungul nasului literaturii
căci eu am văzut Sears Tower
și am văzut Chicago, în ceață verzuie, de sus, din Sears Tower
și pe terasa unui zgârie-nori alergau doi ogari
și i-am zis Gabrielei, cum ne beam Coca-Cola,
că viața mea s-a sfârșit.
e ca în Magii lui Eliot: am văzut Occidentul
am trecut cu avionul peste Manhattan
am privit cu ochi mari moartea mea fermecată
căci moartea mea este asta.
am privit vitrinele cu motociclete Suzuki
și m-am vazut în ele jegos, anonim
am umblat ore-n șir prin Königstrasse
printre puștii cu skateboards.
eram omul alb-negru dintr-o poză color
Kafka între arcadieni.
poeme, poheme, filosentiame
modernisme și discuții la cârciumă despre care-i mai mare
clasamente făcute-n tren (veneam din Onești) : care-s cele mai bune
romane românești de azi
cei mai buni zece poeți în viață
așa cum papuașii
scuipă și acum în ceaunul cu vin de palmier, să fermenteze…
dar poezia e un semn de subdezvoltare
și la fel să-ți privești Dumnezeul în ochi
deși nu l-ai văzut niciodată…

(c) Dan Grigore

am văzut jocuri pe computer și librării și mi s-au părut la fel amândouă
am înteles că filosofia e entertainment
și că mistica e show-biz
că sunt doar suprafețe aici
dar mai complexe decât orice profunzime.
ce pot fi eu acolo? un om încântat, fericit până la nebunie
dar cu viața lui terminată.
cu viața lui futută definitiv, ca a viermelui din cireașă
care s-a crezut și el cineva
până s-a trezit în lumină, cu gunoiul lui lângă el
(gunoiul meu, amărâtele mele poeme)
am văzut oameni pentru care legea avorturilor
e mai importantă decât sfărâmarea Sovietelor
am văzut ceruri înalte și albastre, pline de luminițele avioanelor
și am cunoscut urletul celor patru mii de universități.
m-am suit în turnul Eiffel pe scări
și-am suit în Centrul Pompidou prin tubul de plexiglas
și la Iowa City am fost la Fox Head…

am trăncănit despre postmodernism la Ludwigsburg
cu Hassan și Bradbury și Gass și Barth și Federman
așa cum mai bavardează condamnatul cu călăul lui
am înregistrat pe reportofon vuietul securii
care-mi desparte capul de trunchi.
îmi venea să plâng în luxul din Monrepos:
cum e posibil ? de ce ne-am născut de pomană?
de ce să luptăm cu Vadim și cu Funar?
de ce nu putem odată trăi?
de ce acum, când am putea, în fine, trăi
respirăm din nou mirosul acru-al pubelelor?
postmodernism și pa’șopt
deconstrucție și tribalism
pragmatism și ombilicuri
și viața, care este aiurea …

(c) Danya Ștef

am văzut San Francisco, golful albastru cu nave
și mai departe oceanul cu insule-mpădurite
Pacificul, dacă poți să-ți închipui!
mi-am muiat palmele-n oceanul Pacific „thanking the Lord
for my fingers”.
m-a prins un dor de ducă dement.
și la celebra librărie a lui Ferlinghetti ( există cu adevarat!)
ca și când
ai pătrunde conștient în propriul tău vis sau într-o carte…
m-au înnebunit șoselele din San Francisco
și Grant Street cu chinezării
și palmierii uriași și fetele extrem de haioase
din saloanele de coafură
( clientele
nu se priveau în oglinzi, ci-n monitoare color)
și nopțile americane, ții minte, Mircea T.?
lângă căsuța ta și-a Melissei, după ce
întreaga după-amiază privisem filme SF, mâncasem tacos
și băusem bere Old Style
când am ieșit afară ne-au copleșit stelele
și avioanele tăcute mișcându-se printre ele
și în mașina ta, vechiul Ford, aerul era înghețat
și m-ai dus, trecând prin orașul gol, până la dragul
meu Mayflower Residence Hall.
și paradele de Thanksgiving și de Halloween
cu bătrâni bancheri costumați în urși și clowni
și băiatul de origine cehă interesat de Faulkner
și micuța coreeană din Cambus-ul galben
și melancolia frunzelor galbene în Iowa City
și noi doi, Gabi și eu, facând cumpărături, ore-n șir
la Target și K Mart și Goodwilluri
dar și la fantasticul Mall din centru…

(c) Dan Grigore

…mestecam bomboane cu scorțișoară în prima mea dimineață în Washington
cu aparatul foto de gât, în frigul pieței Dupont…
…am dat 7 $ să văd Zoo-ul din New Orleans
și ploua, și toate animalele erau în vizuinile lor…
… în taxi, certându-mă cu șoferul negru,
nepricepând o vorbă din ce-mi spunea: “Hey, man…”
… mese minunate în restaurante chinezești, thailandeze,
dar cea mai minunată la Meandros, grecii din Soho…
…The Art Institute (impresioniști cât cuprinde)
…The Freak Museum (amaizing: trei Vermeer!)
…The National Gallery (retrospectiva Malevici)

un om înghețat pentru o sută de ani
deschide ochii și alege să moară.
ce a văzut era prea frumos și prea trist.
căci nu avea pe nimeni acolo și între degete avea panarițiu
și dinții îi erau așa stricați
și în minte
avea tot felul de lucruri fără utilitate
și tot ce facuse vreodată
avea jumătate din consistența vântului.
un om inventase, pe-o insulă îndepărtată
o mașină de cusut făcută din bambus
și se credea genial, căci nimeni dintre ai lui
nu mai scornise așa ceva. iar când au venit olandezii
l-au răsplătit pentru invențiune
dându-i în dar una electrică.
(mulțumesc, a zis, și a ales să moară)
nu-mi găsesc locul, nu mai sunt de aici
și nu pot fi de acolo

(c) Danya Ștef

iar poezia? mă simt ca ultimul mohican
ridicol asemeni dinozaurului Denver.
poezia cea mai bună e poezia suportabilă,
nimic altceva: doar suportabilă.
noi am făcut zece ani poezie bună
fără să știm ce poezie proastă am făcut.
am făcut literatură mare, și acum întelegem
că ea nu poate trece de prag, tocmai fiindcă e mare,
prea mare, sufocată de grăsimea ei.
nici poemu-ăsta nu-i poezie
căci doar ce nu e poezie
mai poate rezista ca poezie
doar ce nu poate fi poezie.

(c) Dan Grigore

Occidentul mi-a deschis ochii și m-a dat cu capul de pragul de sus.
las altora ce a fost viața mea până azi.
să creadă alții în ce am crezut eu.
să iubească alții ce am iubit eu.
eu nu mai pot.
nu mai pot, nu mai pot.

Poemul a fost publicat în volumul Nimic (2010) și integrat ulterior în antologia Poezia apărută în 2015 la Editura Humanitas.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *