Poezii aleatorii – Gabriel Mitan

Gabriel este un poet care dorește să se facă inginer, dar pentru moment inginericește cuvinte în cadrul ardorilor tinereții și exclamă ipoteze. Îmi place că pot învăța ceva din toate aceste poeme, asta însemnând că sunt chiar substanțiale. Niște poeme bogate în substanțe hrănitoare. Cică nu poți să treci la altă etapă a dezvoltării dacă nu experimentezi răul, sau iadul iubirii, cum găsim ferăstruica de imagini în a treia poezie, și anume culminarea iubirii, după o serie de exemplificări ale fericirii absolute dobândite prin infatuare absolută. N-am vrea cu toții să învățăm din cronologizarea poemică a unei iubiri a cuiva la un moment dat? Ne-ar salva de câteva cunoștințe în minus despre iubire, adică unul din singurele lucruri importante din lumea asta.

(c) Lidia Mense

***

Simt ploaia –
O simți cu mine?
Atingeri tandre,
Erotice și line

Curg în jurul nostru.
În noi o pasiune –
Tu. Eu.
Ploaia. Și-o minune.

Minune de tot ce este,
De tot ce simțim,
De ploaie, de noapte.
Ah, ce sublim!

Tu, eu. Ploaia.
Într-un cort.
Primăvară târzie,
Noi, aici, o poezie.

Simt ploaia
Alături de tine
Și curge pe tot,
Și din tot vine.

Aici, noi, într-un cort,
Ploaia deasupra noastră.
Din tot un bine se simte,
O poezie fără cuvinte.

Și plouă o ploaie albastră.
Aici, noi, într-un cort.
Stele deasupra noastră
Ne luminează mort.

Tu. Eu.
Ploaia.
Un cort.

(c) Denisa Giuglea

***

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

Simt ploaia –
O simți cu mine?
Atingeri tandre,
Erotice și line

Curg în jurul nostru.
În noi o pasiune –
Tu. Eu.
Ploaia. Și-o minune.

Minune de tot ce este,
De tot ce simțim,
De ploaie, de noapte.
Ah, ce sublim!

Tu, eu. Ploaia.
Într-un cort.
Primăvară târzie,
Noi, aici, o poezie.

Simt ploaia
Alături de tine
Și curge pe tot,
Și din tot vine.

Aici, noi, într-un cort,
Ploaia deasupra noastră.
Din tot un bine se simte,
O poezie fără cuvinte.

Și plouă o ploaie albastră.
Aici, noi, într-un cort.
Stele deasupra noastră
Ne luminează mort.

Tu. Eu.
Ploaia.
Un cort.

***

Eden prăfuit
Mai ai multe de scris aici

Tu știi că trăim în iad?
Nu știu de ce ne numim oameni,
oameni ca fiind îngeri fără aripi.
Când nu știm iubirea,
Ofilim frumusețea acestei lumi,
Suntem bucăți de carne la măcelărie.
Dar sufletul?
Ce poate fi în tine,
Din ce naiba ești format?
Dacă vezi femeia doar ca pe ceva în jurul pizdii?
Mă întreb
Și gol și îngândurat.
Cum dacă frumosul
Poartă o rochie scurtă
Și se face mai frumoasă
Tu vezi în ea dorința ta animalică,
Unicul gând care îți mai mișcă rotițele ruginite
Tu vezi că ea vrea s-o facă
Așa că te duci să-i bagi piciorul în gură.
Dar tu știi că ești orb?
Tu știi că nu asta a vrut să însemne?
Fiecare se îmbracă după gust,
Dacă ai blugi rupți nu înseamnă că ești sărac.
Tu n-ai ochi să vezi
Decât bobul din firul de praf din capul tău.
Cred că diavolul și-a întrecut geniul inventând prostia,
Îndeosebi oamenii stupizi care știu doar carne,
Și cred că au cea mai mare dreptate,
Iar sufletul e un pamflet.
Și totuși
Sunt oameni și oameni.
Să fiu sincer numai o bucată
Din lumea aceasta e iadul,
Restul e poate chiar paradisul.
Da, există deșertul unde florile ofilesc,
Acolo unde femeile se tem de bărbați.
Și da, mai există și-un fel de Eden,
Acolo unde femeile se simt așa cum sunt,
Frumoase și iubite.
Problema e că praful din deșert
E purtat de vânt în acest Eden.

(Până și poeții înjură în lumea aceasta,
Sau iadul acesta)

(c) Samuel Mitan

***

oricâte cuvinte sunt în mine
în fața ta tăcere.
am nopți în care mă apucă să scriu ceva
dar îmi zic că trebuie să dorm și să mă dau naibii cu toate
dimineața când mă trezesc uit ce trebuia să scriu
și doare
dar și când mă trezesc obosit
doare
e imposibil uneori ca făcând binele cuiva
să nu-i provoci durere
mulți nu înțeleg
un exemplu:
cățelușă mea, Lisa,
nu știu cum a făcut dar avea nasul astupat cu noroi și rahat întărit, abia putea respira
dă-i cu apă, dă-i cu una, dă-i cu alta
sunt sigur că nu i-a plăcut să-i între apă pe nas și chiar cred că a durut-o
mă întreb dacă atunci când a început să respire mai bine
a realizat că i-am făcut binele cu o durere inevitabilă.
ea e o cățea. dar noi oamenii?
la fel sper că ți-am făcut și ție bine
cu toată despărțirea noastră.
cred că ne-am corcit prea mult dragoste,
atât de mult încât
oricât am cunoaște-o și simți-o
tot va muri.
am atâtea să-ți spun
dar când mă apropii de tine
totul moare.
scriu
înnebunesc dacă nu scriu, dar observ că din scris tot îmi pierd mințile.
parcă dintotdeauna a fost așa și totuși nu a fost nimic.

***

mi s-a spus că fetele nu vor poeți
vor să se fută
eu nu vreau să cuceresc fete cum cuceriți voi
prefer să fiu singur, să fac laba și să urlu
decât să trăiesc viața voastră de Casanova.
Eu nu mă pot opri din scris!
sunteți atât de ciudați
mă lăsați singur
dar m-am trezit cu îmbrățișări de la voi că mi-a murit mama
și după am fost iar singur, dar și năucit
la naiba îmi zic
acum când cineva mă înjură de mamă mă înjură și de morți
râd de toate și râd vieții în nas când mă fute până la sânge
vă râd vouă că nu puteți fii
nu puteți
dar tot eu mereu sunt cel mai pămpălău în fața fetelor
și voi Casanova
dacă așa se cucerește o femeie, atunci nu există femei
cum să fie cucerite de futangii ca voi?
ele vor ceva serios, dar au relații scurte
mi s-au zis multe
m-ați luat în brațe ca să mă lăsați singur și năucit
eu vă dau încolo
și plâng
și urlu
și-i pustiu
ce lume nebună cu arse pupile
fute-o, și n-o iubi, copile!
eu nu știu ce sunt, dar scriu
singur răsună-n mintea mea
și tot eu fac ecoul
și-i răspund
de n-aș fi nebun și n-aș râde de toate
m-aș sinucide.
chiar tu,
că te-am iubit îmi ești ștreang

***

Curgea picătura aceea de apă
pe trupul tău
Ca o șoaptă într-un ecou…
Și îți șopteam la ureche:
Nu te teme
Căci simțeam o teamă, și o poftă;
o durere și o plăcere
Când te cuprindeam cu forță
De striveam picătura de apă
Ce curgea pe trupul tău
Te atingeam cu degetul ud, ca să văd
Cum curg acele picături de apă
pe trupul tău, de la găt, pe piep) sâni, coapse spre glezne).
Și le priveam cum curg și-ți admiram trupul ud
Mi-am fixat privirea în ochii tăi, și privindu-i mă simțeam puternic, liber, și totuși al tău
Fiecare atingere, privire, șoaptă la ureche
Cuprindeau într-o faptă adevăruri concrete –
Că ne iubim – și asta schimbă totul
Mă face pe mine să mă simt bărbat și de surâsul tău cu capul plecat în sus să simt ce simți – că suntem compleți. Și acum pielea mea pe pielea ta se așează ca lumina pe dimineață, ca întunericul pe noapte
Și mai intru, mai ies între zi și noapte cu tine.

(c) Denisa Giuglea

***

De 14 februarie abia aștept să petrec timp de-o înaltă intimitate cu Magda…
Abia aștept să bem vin împreună,
Și, ușor, ușor, s-o mângâi
Cu ploaia mângâierilor mele s-o deschid
Să-mi iau stiloul și să-l pun pe ea
În ea
Lângă ea
Și să scriu versuri pe trupul ei.
Abia aștept s-o văd deschisă în fața mea
În timp ce beau vin
S-o mângâi, s-o deschid tot mai mult…
Să mă deschid cu deschiderea ei.
Abia aștept să-i ating tandru și blând
Întregul său trup dezgolit
În timp ce aștern cerneala stiloului meu
În trupul său…
Abia aștept să scriu poezii
În Magda
Lângă Magda
Pe Magda
Cu Magda
Pe 14 februarie în timp ce beau vin…
Abia aștept
Să transpir de toată dragostea…
În timp ce mă dezgolesc în Magda…
Pe Magda
Cu Magda
Lângă Magda…
Aș vrea tot ceea ce simt să-mi pun în ea…
S-o simt și să mă simtă…
Să-mi dau drumul
Poeziei mele în Magda.
Magda e agenda mea,
Iar stiloul este un stilou.

***

Magda
te dezbraci în fața mea crezând că se mai aprinde ceva
apeși cu sânii pe mine sperând că se mai aprinde ceva
cauți să mă săruți,
doar apeși cu buzele pe buzele mele sperând că se mai aprinde ceva.
Magda
ai ajuns să-mi spui să mă uit la filme porno
sperând că se mai aprinde ceva.
înnebunești sperând că se mai aprinde ceva.
eu sunt mort,
tu ai ajuns să-mi provoci greață.
așa frumos vorbeai de dragoste,
dar înnebunești că nu te fut.
Magda
ador că ești vulgară,
dar sunt mort.
Simt că undeva acolo mă așteaptă o ea,
și m-am săturat s-o-nșel cu tine.
parcă și simt cum poartă o coasă.
mai știi când ți-am spus că trebuie să mă vindec de viață?

***

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *