Omul
La început a fost culoarea
și ea era puternică și vie
ca atunci când ieși dintr-un tunel
subacvatic
eram
ca un glonte în pușcă
ca o bombă în bombardier
ca o sabie în teacă
așteptarea așteptărilor
apoi
violent
m-au aruncat în lumină
ca pe o piatră în parbriz
(bubuitură)
un singur grăunte de lumină
strivește tone de întuneric
și întunericul nu mă speria
în burtă era bine și beznă
și eram fericit acolo
ce poate fi mai plăcut
decât să lenevești în burta mamei
?
odată ieșit
urma
o viață de om
să caut fericirea
în lumină
caleidoscopică
reflectantă
adaus de melanină
dansul curcubeului
licurici și focuri de artificii
(voci indeslușibile)
pau pau pau
veni sunetul
și el era asurzitor
un amalgam de si-la-be și bu-bu-i-turi
o melopee afonă
(cântec de leagăm cântat de nimfe, mmmhm mmmmhm)
apoi a devenit altfel
îngânată
melodică
liniștitoare
ca un tors de femeie
(sunetul unei lovituri urmat de un țipăt)
bah
!
și alte mâini m-au tras spre ele
și altă palmă m-a lovit
ș-am urlat
o lavră în cocon
asta sunt
!
am urlat
deși nu știam cum se urlă
ș-am rupt pelița
deși nu știam cum se rupe
și vocea mea
a umplut golul
din stomacul balenei
ca și sângele holul din
hotelul overlook
(plânset de copil)
aaaaaaaäaaaaaaaa
!
vocea mea
strigăt disperat
prima durere sparge plămânii
și spală ochii
și voi ști de acum încolo că viața înseamnă bubu
fraged
fragil
firav
frumos
fantastic
eu
și ele
maimuțe pleșuve
dansau tribal
în halatele lor albe
(un copil râde)
nu știam diferența dintre iubire și ură
ce-nseamnă bine și ce-nseamnă rău
toate astea le-am învățat
mai târziu
atunci
am simțit o altă inimă acolo
gigantică
și totul a devenit mai clar
ca a doua zi după naufragiu
primele cuvinte
la început conjuncții
o consoană + o vocală
și peste ceva timp două silabe
abia acum a fost primul cuvânt
și el era
dragoste
încă mă târam în patru labe
nu eram cu nimic mai presus decât prietenii mei
patrupezi
până nu m-am ridicat în două picioare
acum priveam superior
o maimuță-struț-veveriță
deasupra
făceam primii pași
o minge pasată
de la
femeie – bărbat
bărbat – bărbat
bărbat – femeie
femeie – femeie
amețitor
sufocant
ezoteric
fabulos
scurt circuit în spirale
râdeam de-mi pocneau timpanele
urmau
neînchipuite bătălii
în războaie străine
pentru
ego
libido
vicii
capcane
dragoste
pace
viața e o luptă
câștigă
fii primul
ești cel mai bun
va fi a ta
va fi al tău
trebuie să lupți
aici putea fi publicitatea ta
o concureță sănătoasă
fii cu noi
pentru toți și pentru tine
sunt unic
sunt gemenii
sunt bazarul
sunt toate gheretele și toate chiștoacele
sunt toți prietenii din copilărie pe care i-ai uitat
sunt toate glumele și toți fraierii
suntem
sunt
om într-o burtă nouă
de parcă m-ar fi desenat cu pixul
într-un tablou de bosch
oamenii-și cumpără moartea
oamenii omoară alți oameni
pentru că cineva le-a ordonat s-o facă
răzbunarea unui geniu infantil
toată frustrarea lumii întruchipată
dumnezeu cioplit din carne și oase
și toate au început
să-mi pară normale
odată cu prima țeastă spartă de prima piatră
uităm vocile și păstrăm ecoul
fericirea mea e în altă parte
aici rătăcesc între orgoliu și mediocritate
unde merit mai mult
decât nimic
m-am sihăstrit
am dezertat
m-am ascuns
în mica scorbură
în mina din mine
în peștera mea
ș-am ascultat
ș-am auzit
vocea mamei mele
și vocea tatălui meu
și greierii pe toloacă
și vrăbiile în livadă
și valurile – cavalcade de cai în galop
și vântul vuind în vârful crengilor
ș-am simțit mirosul
fânețului și florilor de cireș
și a laptelui proaspăt muls
și a cartofilor prăjiți de tata
și a plăcintelor coapte de mama
și mi-am amintit
ruinele romane și fețele fraților mei
și munții
și marea
și ochii
și străzile după ploaie
și pădurea virgină
și zăpada
și imperiul
și cadavrele
mi-am amintit
prima iubire și primul orgasm
și primul pumn în față
și primul 10 în catalog
și prima zi și ultima zi
și toate celelalte zile
în care am fost
într-adevăr fericit
fericire enervantă
ca și focurile de artificii
fericire molipsitoare
ca o gripă de tip nou
fericire ireparabilă
ca o explozie atomică
războiul îl face fericit
pe cine-și bea wiskey-ul
și-și fumează trabucul
în fotoliu de piele
râzând zgomotos
un eliberator înarmat
în fața aborigenilor
mi-e scârbă și rușine
de convingerile mele
și un bărbat n-ar trebui să simtă asta
în burta mamei
în zona mea de confort
nu eram decât eu și ea
fără religie
generali și conducători
școli și convingeri
filosofie și muzică pop
cola și adidași
droguri și perspective
reviste și portaluri
orfani și tv
nu era nimic
decât dragoste
cum poate fi soarele și luna și apele și pădurile
și petrolul și aurul și marmura și fierul
ale cuiva
când toți venim din aceeași burtă ?
omul
acest animal pe care l-a năucit
conștiința
.vouă vă spun
Eu
care nu știam cum se mănâncă pâinea
și se bea vinul
și pe care-l luau drept cerșetor
la intrarea în piața O
azi
când rănile vechi se prind
și cele noi nu mai sângerează
ca o piatră într-un râu secat
stau în bătaia privirilor voastre
și
Vouă vă spun
cei care vor alege
drumuri bătătorite
nu vor găsi decât putregai și răzmeriță
iar ceilalți
care vor alege cărări noi
să nu fie supărați pe ghimpii și pietrele
ce le ies în cale
căci drumurile largi
spre pierzanie duc
iar cele înguste
spre solitudine
vă spun vouă
trupul nu-i decât un tub
cu de toate
ca un kebap
în șaormeria ahmed&prietenii
un ambalaj
dar
care-i rostul desenelor de pe ulcior
dacă vinul s-a oțătit înăuntru
vă spun vouă
albul nu știe ce-i alb
și negrul nu știe ce-i negru
până nu se-ntâlnesc
și compasiunea cuib își face
în inimile rănite
și ireversibilul
ne amintește tuturor
că atât înseamnă atât
vă mai spun vouă
deșertăciunea e adimenitoare
ca reducerile într-un mall milanez
dacă
mănânci când nu ți-i foame
și dormi când nu ți-i somn
să nu te plângi pe tânjală
siriojăli siriojăli sirojăli
privește
copacul putregai se face
îngrășămând altor copaci
și soarele în miazăzi
vede aceleași gângănii
și prorocul învie de șapte ori
dar nu moare decât o singură dată
viața e-n sine viață
dar eu
ca o sabie pe câmp de luptă
voi rugini
și pământ mă voi face
cu toate victoriile mele
căci sabia zmulge și palma mângâie
și cel ce iartă
râde
când vede moartea trecând
vouă vă spun
ferice de cine caută bucurii în nimicuri
căci până și foșnetul frunzelor
îi va umple inima cu apă de izvor
și vai de cel ce caută
doar
câștig și putere
căci nu-l vor înconjura decât
pizmași
curve
și executori judecătorești
vă mai spun vouă
că am dat mărgăritare orcelor
și le-au înghițit cu nesaț
și s-au otrăvit cu ele
și s-au bucurat
într-adevăr
de mărgăritare
cei care au tăiat să guște
din carnea peștilor
căci un mărgăritar până și-n gura eșecului
tot mărgăritar rămâne
iar carnea
nu-i decât
hrană viermilor
și vouă vă spun
că avem nevoie de un perete
în umbra căruia
să ne ascundem
de soare
în zile de arțiță
și de vifor
în zile de ger cumplit
furtuna
nu ne va uda până la oase
sub peretele
pe care nu-l strivim
căci un singur perete
e de ajuns
să ne facă
să înțelegem
unde-i podeaua
și unde-i podul
și dacă m-ar lăsa să scriu
3 cuvinte
la poalele peretelui
aș scrie
caută / cunoaște / creează
vă mai spun vouă
că pofta satură carnea
dar nu întărește oasele
și am văzut adâncurile infernului
nu m-aș întoarce înapoi
căci agonie
vremelnicie
și cangrenă
e tot
dar nu asta mă face fericit
ci liniștea și pacea
și
vouă vă mai spun
că vor râde de mine mulții
spunând
uite un păcătos se căiește
l-a culcat boala la pat
și-n suferință și-a pierdut mințile
behăie
ca o capră zăludă în crâng
neștiind că asta cheamă lupul
dar când se va face bine
va uita
promisul
și-l va chema pe satan
înapoi în brațele sale
și gura lui e fierbinte
și mânile lui te mângâie ca o femeie străină
priveste
fericirea e-n reclame
și-n internet nelimitat
iar abstinența e
flămânzire
hăbăucie
și pocăință
și-ți alungă prietenii din ușă
dar oare prieten e
cel ce se lasă de tine
când nu mai aveți aceleași convingeri
și oare
adevărul
e o colecție cărți într-o bibliotecă prăfuită
și ceea ce vă spun acum
e ceea de ce nu mă sfiesc
și nu mă tângui
istoria o scriu învingătorii
dar războaiele le-ncep perdanții
ei spun că
adevărul e ca nasul
fiecare și-l are pe al său
dar nu poți spune
râurile curg în vârf
și nourii stau locului
și nu poți spune
nu în burtă de mamă
m-am plămădit
și nu din sămânță de tată
m-am prins acolo
și cum am ști ce-i un mugure
dacă frunzele nu s-ar dezlipi de ram
adevărul nu-i o jucărie
pe care s-o arunci rușinat
când crești mai mare
și nu-i un copac putred
hrană termitelor
adevărul e unic
dar nu toți care ascultă
aud
însă privighitoarea cântă pentru toată lumea
și ploaia nu-l întreabă pe fermier când să vină
cum moartea nu intră în același râu de două ori
și apostolii mor în găinaț de porumbei
și miros de chișleag
dar sufletul acestei case sunt eu
și fără mine casa ruină se va face
aleg
doar pentru că pot alege
să fiu
mai bine
un nebun dormind în soare
la marginea abisului
decât un victorios
aruncat în valurile cascadei
azi
dau cu piciorul în ispită
ca un călăreț care-i dă pinteni calului
s-ajung pios
la poata parcului O
căci nu știam cum se mănâncă pâinea
și se bea vinul
până n-am murit pentru voi
și nu m-am renăscut
pentru mine.
.grădina Ghetsimani
Eram un parc
deschis 24/7
și tu veneai să-ți depeni firul
absorbită de propria inutilitate
pe scaunele din burta mea
voiai să te ascunzi undeva
aveai ceva de spus
ultima bombă
de nenumărate ori aceleași lucruri
și uneori ceva nou
când
lăsam crengile în palma ta
și iazurile mele făceau valuri
aveai un secret
ceva din sumedeniile de citate motivaționale
salvate în arhive
și eu trebuiam salvat
dar cu mine nu mergea asta
tastă dublă pe conștiință
404 erori
aveam nevoie de o reîncărcare
ca vandamme în soldatul universal
dar din mr. bean nu faci mr. wayne
cum din parcul ăsta un parc de distracții
și nici măcar nu poți să-l dai
la Amanet
la Lombard
la verișori
la 40 de zile
orice pentru un preț mai mic
dar ce-i un parc
o porție de pământ arabil
în care smintiții grădinari
au sădit orbește
virulente idei virile
auzi
inima mea e o toaletă
și tu fă-te comodă
iar după
isterică
să pleci
spre alte parcuri
și să mi te lauzi
cu havuzurile tale noi
în care trecătorii aruncă monede
o monedă – o dorință
știi
dorința e spermatozoid
în drum spre ovarul universului
și universul e măturător
mântuitorul dorințelor străine
din care-și ia o votcă și doi castraveți
sunt lucruri care nu se-mpart
nu se divid
nu se schimbă
și eu le știu
însă uneori
în căutarea sensului
pierdem esența
chiar dacă parcul meu nu era ditamai parc
oricum
mă bucuram de fericirea altora
când vocile zburdalnice
ale copilăriei
claxonau în artere
un platan cu crengile de 6 metri
fericirea aia care-ți iese pe ochi
o frumusețe ireversibilă
ca atunci când rulai un cui
luai ceva coerent de la market
și ne plimbam ore-n șir
șerpuid printre cuvinte
la braț cu frica
aceleași epopei mărunte
râzând în ciuda milițienilor
fericiti ne făceau fericirile străine
și acum tot ele ne fac fericiți
viața
ca-ntr-un film de wes anderson
fost – este – eram – sunt
mama – tata – bani – somn
armă – aici – gata – parc
labă – acum – casa – amar
cele mai importante cuvinte
în limba română
au patru litere
și fericirea e suma
a două dintre ele
erau și zile când te ascundeai în mine
și-ți rodeai cu lama buzelor
numele pe copacii mei
sau aruncai cu pietre în felinare
să nu fie lumină
să nu-ți văd urmele de plastic
vâscul copilăriei mele
garduri ți-am pus și le săreai
ca un cal de curse
până când
în una din acele zile
când nu se petrece nimic
a ars naibii parcul
și vinovată era doar încrederea
că i se poate întâmpla oricui
altcuiva
știi
copacii cresc sute de ani
și se fac scrum în câteva minute
și nimeni nu-și amintește
cum arăta copacul de la marginea poemului
și oamenii sunt copaci
dar
vântul le supune pe toate
vântul e sufletul pământului
vântul aduce norii plini de ape
și tot el învăluie-n flăcări continente
și-n ziua când au ars copacii era vânt
ș-am ars
ca un adevăr în inchziție
după pojar n-ai mai venit
și râpă m-am făcut
în care boschetarii se pișau
tiptil și anarhic
și ciorile
maidanezii cerului
mă-ntrebau
care care care
și eu nu știam să le răspund
ș-am abandonat
și m-am transformat într-un stadion republican
așteptându-mi ambasada
și soarta îneca timpul
și ochii care nu se văd se uită-n altă parte
dar
în războiul ăsta nu se țese
în războiul ăsta se moare
muzo
adio
eu te-am creat
eu te omor
în micul colț de parc rămas
intact
mi-am făcut o grădină
înconjurată de un zid dacic
în care nu sădesc decât
pentru cine are gură să guște
și mâini să atingă fără să rupă
o grădină cu un singur grădinar
fără turiști și studenți
fără dansurile de duminică seara
și căcat de dulăi
fără simpli trecători
cititori de ziare și alte alea
o grădină fără muze
nu voiam să las pe nimeni
în grădina mea
și pe tine
te-am lăsat
căci o grădină fără vizitatori
nu e decât un cimitir de avioane
și eu sunt o grădină
în care cresc prea puține flori.
Actor de profesie, muzician din întâmplare, poet din nevoie și om din născare.
Ronin Terente