Am primit de la Ionuț o selecție de poeme compuse pe baza unor fotografii de la Denisa Giuglea. Așadar, vă prezentăm o selecție de poeme spontane, ce au fost mânate de artă fotografică, reușind o armonizare între sectoare diferite de creație.
Totodată, am vrut să aflăm de la Ionuț cum percepe el poezia:
Poezia este antimemorie!
Din toate tipurile de poezie, cea care cuprinde cît mai mult și cea care se pune la dispoziția cît mai multor cititori este poezia antimemorie.
Ce înseamnă poezia antimemorie? Privită atît de la depărtare, cît și din apropiere, este poezia care lasă cititorului impresia unei memorii, sfidînd memoria adevărată, trăită și reală. În fapt, singura parte veritabilă a memoriei care poate fi regăsită în poezie este memoria poetului, memoria artistului. El este singurul care-și recunoaște complet fragmentul de gînd lăsat în spațiul poeziei. În rest, cititorul nu se poate decît regăsi parțial spre deloc.
Este acest lucru o problemă? Nu, nu neapărat. Desigur, depinde de gusturi și de ce am dori să receptăm de la o poezie, ce primim în schimbul lecturii. NU trebuie să fim oglinda poeziei și nici ea nu trebuie să ne fie nouă. În ciuda faptului că cititorul nu are o datorie față de poezie, nu este obligat să găsească un anume lucru, ce va face involuntar cititorul va fi să preia un sentiment apropiat sentimentului poetului. Și chiar dacă sentimentul nu este apropiat ori nu preia vreun sentiment, pînă și îndepărtarea ori lipsa sentimentului reprezintă prin simpla afirmare o stare – starea poetică. Sentimentul (ori lipsa lui) poate să implice memoria ori experiența personală, dar ele vor reprezenta, așa cum am afirmat și mai sus, iluzia memoriei, căci memoria e alterată de mai mulți factori, printre care, unul dintre cei mai solizi factori ar fi acela că memoria se schimbă în funcție de modalitatea prin care o invocăm – fie prin diversitatea poetică, artistică, fie prin viziunea celui ce vrea să invoce.
Astfel că poezia este împotriva memoriei curate, exacte, și este pentru o memorie iluzorie, dar mult mai dulce și mai imensă decît memoria banală și prea repede trecătoare.
vă voi scrie o scrisoare din munți
mi-e frig
palmele crengilor mă înconjoară
focul e stins, urmează
să vină zăpada cea mare
norii, înălbiți ca niciodată
valsează în haosul lor inițial
ei nu cunosc frigul
doar obrajii mei se înroșesc
și brațele-mi tremură zgomotos
mă retrag în cazemata – deodată cocon
mamă, privește-mă cum mă voi mai naște o dată
acum – singur
veșnic verde
urmăresc curios lumina prin ochii crengilor mele
mă aplec sărutînd pămîntul
și-mi smulg o rădăcină cu care mă lovesc
pînă-mi
înmuguresc ochii din brațele-crengi
mugurii orbi din crengile verzi
înmuguresc lacrimi verzi
și curg sub formă de sevă
pe trunchiul meu tînăr și cocoșat
a fugit pădurea din jurul meu
și-s singur în mijlocul cîmpului
orice vînt e insuportabil
și mi-e teamă c-am să cad prea devreme
fără să-mi fi înmugurit ochii din brațele-crengi
mugurii orbi și lacrimile verzi
iarbă deasă
să alergi cu tălpile goale prin iarba deasă a avut mereu un anumit nivel de risc
puteam să mă tai într-o frunză nenorocită și să sîngerez pînă la moarte
ori să mă piște vreo urzică, iar eu, copilul, să mă scarpin pînă rămîneam cu pielea în mînă
puteam să calc într-o coasă, iar ea să mă doboare iremediabil
și chiar dacă ar fi fost așa
ar fi venit țăranii într-o zi să mă cosească
aș fi ajuns într-o claie de fîn pentru iarnă, cînd va fi mai greu
pămîntul ar fi prea rece, iar caii vor dormi în picioare
nechezatul lor mă va trezi cînd aș crede că mă apropii de ultimele clipe
din viața mea de iarbă uscată
dinții lor mă vor sfîșia și de ce să-mi pară rău?
cînd eu, iarba uscată, deja mi-am trăit viața
nu
eu nu te văd
cred că am orbit temporar ori nu știu
o fi vreo boală primită din generație în generație
pentru care nu există încă tratament
tu nu
nici tu nu mă vezi
parcă te-aș auzi strigînd culorile pe nume
din halatul tău alb
la început – un punct pe braț care s-a extins pînă la pierzanie
cine-și mai amintește cînd ne-am văzut ultima oară
eram copii, așa cred
ori nu, nu ne născusem
nu, nici eu
nici tu