Miruna Romanciuc – POEMOsapiens

Miruna Romanciuc (@poeziemoleculara) lasă poezia să spună totul despre sine. Nu ai cum să urmărești scena locală fără a fi auzit numele ei. Pe Miruna o știu din 2020, de când a început să scrie poezie pe instagram (@poeziemoleculara), iar apoi am invitat-o să-și împărtășească versurile în cadrul comunității Atoma. Am siguranța că nu are nevoie de multă introducere.

În POEMOsapiens sunt în prim plan poemele pe teme date, nelipsind asocierile artistice. POEMOsapiens include inspirație pe mai multe planuri, precum și genul acela de motivație care te determină să te apuci și tu să scrii/să asculți piesa x/să citești cartea x după ce ai dat de articolul acesta.

> Primul poem scris care te-a făcut să ai încredere în abilitățile tale asupra poeziei

e totul aproape la fel când
mă trezesc și când adorm
tot o alunecare de teren cognitiv
peste corpul ăsta de apă
ca formă de viață și de înec
e la fel pielea șifonată sub ochi
cearcănele ling soarele ca pe o acadea
pe care o primești la 5 ani după ce
a fost ținută mult deasupra capului tău
acum tu ții cerul deasupra cuiva
și scobesti între dinții lui albaștri
cu sângele tău
ca și cum ar fi mai mult decât
o panglică roșie care te ține
la un loc
: același loc de stat
cu capul pe toate simptomele zilei
în care nu faci nimic cu viața ta
pe care toată lumea zice că o ai
toată înainte
doar pentru că ei o au în urmă

> Un poem care reflectă o puternică emoție de moment

25 de ani trași până la bărbie
ca un pulover croșetat de femeia
care m-a crescut să bat și pentru ea
în pieptul celor care rămân

dar îmi ascund ochii în ochii tăi când se aprind lumini cu senzor de mișcare în imaginea mea peste mult timp, ținând mâini
pătându-le cu absență

acum mâinile noastre încă se strâng
ca mușchii peste os, își amestecă marginile
încearcă , dar nu pot înlocui: tablouri peste o gaură în perete pe care o vezi oricum

strânge-mă în tine, sunt un corp verde
fosforescent în inima ta
cu sindromul imposturous

> Un poem experimental sau din afara zonei personale de confort

Vasile s-a născut cu 10 ani înainte
Să se declare eradicarea variolei, când
Zambilele înfloreau violet, la fel de
Natural ca zona din jurul ochilor
De femeie.

Vasile nu și-a bătut nevasta. A infirmat,
Cu mâinile lui mari și muncite, teoria conform căreia violența domestică este o boală genetică tramsmisă din tată în fiu.

Când nu suntem la casa de la țară, el hrănește câinii și câinii îi ling mâinile mari și muncite. El are grijă de pomi, de casă, de fata lui căreia îi plăcea matematica în liceu, apoi a făcut un copil, apoi a mai făcut unul; acum îi place liniștea și atunci când o doare mai puțin spatele.

A fumat cu tatăl meu în grădină, vorbind despre glet, despre pomi și despre Covid-19, ca un profesor într-un amfiteatru plin cu celule maligne.

Vasile are cancer pulmonar în stadiul 4b.

Boala la care am subliniat
Cu markerul meu Faber Castell roz în facultate și m-am enervat că nu rețin procentele alea idioate.

Tabelul din carte se suprapune peste
Pupila lui roasă la margini: șansele
De supraviețuire la 5 ani – 0%.

> Trei poeme care te definesc și câteva lucrări artistice pe care le poți asocia cu acestea (literatură, teatru, muzică, artă vizuală etc.) — aici poemele pot fi personale sau nu

1.
locuiesc în toate momentele
care mi-au arătat cine sunt
blândețea e o masă de lemn în sufragerie
pe care s-au pus
flori proaspete
timp încărcat 100%
câteva cărți începute

și nimeni nu mi-a cerut să aleg

(poem pe care îl asociez cu lucrările Biancăi Moga (@bomkii pe instagram))

2.
mi-am dorit stabilitatea
corpului la cutremure de magnitudine
mică & personalizată

replicile lor acide sunt reflux
gastro-esofagian

mi-am dorit consumul emoțional
care să-mi ducă sângele pe malul unor intensități sărace – să le hrănesc
cu bătăile mele de inimă
rapideșineîntrerupte

în creștetul dorințelor este mereu o mână
care mângâie mecanic tot universul
ăsta imaginat și, din când în când,
spulberă

în realitate, m-am plimbat prin parcuri
cu oboseala înflorită deodată
cu cireșii japonezi

(poem pe care îl asociez cu o melodie de la Steve Vai)

3.
ridic peste coaste
tot ce a vrut să rămână în mlaștini
printre organe

e totul vâscos & izgonit
mâinile mele își dau foc
și așteaptă

nu e nevoie să cureți. e nevoie
să ții sub unghii mirosul

punctului de saturație

e timpul să visăm o memorie olfactivă

oboseala înclină fibrele musculare
ca pe niște jaluzele din carne. nu e nimic de văzut dincolo de ce se face acum

ridic umbra cordului
ca pe o găleată cu apă rece
o las în nisip
și în vânt

cuiva îi va fi sete

fac pluta
în ape sărate
departe de țărm

(poem pe care îl asociez cu melodia Mecanică Fină de la Robin and the backstabbers)

Home » Miruna Romanciuc – POEMOsapiens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *