~1~
Am un vis
vreau să mă mut la țară
În casă e prea întuneric
În orice casă e prea întuneric
Orbesc mereu când intru înapoi
Nu-mi ajunge un balcon
M-am săturat să orbesc
Nu mai vreau să nu văd,
eu vreau să mă mut la țară.
Să mă hrănesc vizual.
Blocuri, praf, ciment, praf, praf,
o fărâmă lungă de copaci,
o linie de copaci,
mi-e foame tot timpul.
Și uneori mi-e rău.
Undeva, altundeva, stau pe pătură
într-un centru de câmp. E mijlocul spiralei
m-am vindecat
Nu îmi e foame și
poate chiar aș putea să ating iluminarea în următoarele câteva vieți.
Sisif e peste tot, Sisif ești tu, Sisif sunt eu, pentru că după fiecare vară cad din vârf de munte, cu un bolovan în brațe, cu inima mea în brațe.
E martie și nu sunt nerăbdătoare pentru vindecarea care va să vină. E martie și nu aștept nimic.
Vreau să mă mut la țară
Pretext să simt că viața e mai simplă decât o știam.
*
~2~
Anul Nou
M-am trezit la apus,
căci pleoape se deschid
mai lesne la final.
Multă lumină din lume
se-adunase-ascuțită,
cum e lumina,
într-o secure.
Și brăzdase burta cerului
o dată pentru fiecare vis
din an.
Atunci am înțeles
că tot ce e sub munți
e ceață;
că eu mă preling
într-o vale,
uneori pe câte-un deal.
Case fumegau fum
Cer fumega nori
Eu fumegam liniște.
Și îmi venea să plâng pentru că nu sunt o pasăre.
*
~3~
Lumina fuge în apă
Și din apă fuge spre cer
Și când să atingă cerul se împiedică de mine
De părul meu
De trunchi
De mine toată.
Eu aș fugi în apă
Aș cădea
M-aș prăbuși
Aș implora să fiu împinsă
într-o lume în care totul plutește
inert
într-o lume în care nu trebuie să fiu altceva
decât o plantă smulsă
într-o lume în care nu exiști
nicăieri.