Scop și sens
Din imaginație, din crăpături prin grație,
Formez într-o formație, soliști și vizionari
De visuri buni portari,
Poartă ceva în grai
Și au substanță-n trai.
Dizolvă o grimasă, în zâmbet de mătase
Și pun bujori în inimi, miros de vremuri bune
Ce îmi rămân prin veacuri
Parfum de iasomie.
Cuvântul și cântarea, aduce îmbunarea
Desprinderea de lanțuri, întinderea în zare,
Deschiderea din tâmple, îngână întrebarea
Prea deasă-i frământarea…
Răspunsul și aflarea
Deși finiți pe lume
Ce-aducem, ce rămâne?
Prin ce lăsăm noi urme?
Că suntem doar o dată,
Sau… de mai multe ori?!
Prin ce sădim în alții,
Suntem nemuritori.
Trecutul peste trecut
Măsoară timpul astăzi trecerile prin vreme
Roșul se subțiază curgând acum prin vene
Tăria dintre mușchii ce parcă mi-au slăbit
Ducând în brațe viața, ce umerii mi-a umbrit.
Țintirea-i simplitate, în tâmple, trup, cuvânt
În armonia păcii nu-mi mai trebuie scut.
Așază-ți tu ființa și ia-mi palmele-n palme,
Mângâie-mi răsăritul, să-mi țin trecutul mut.
Căldura ta-i mătase și calm mi-ai așternut,
Cuprinsul tău în brațe e rai și chiar mai mult.
Ador oamenii
Ador oamenii ce se opresc să vadă Luna,
Iau clipa de prezent, iau oamenii de mână,
O cosmică-mplinire, ce umple tot de bine
Într-un moment!
Neprogramat, dar întâmplat.
Ador oamenii ce urmăresc avioanele pe cer,
Și vor să îl prindă, în zbor, în telefon,
Să le rămână puritatea simplului moment,
Când au privit spre sus, cuprinși în inocent.
Ador oamenii ce fredonează-n minte,
Și-apoi cu voce tare,
Note nepricepute, dar pline de cuvinte,
Ce au însemnătate și conturează fapte,
Deschidere de brațe, spre lume și spre viață.