Nicăieri
Merg spre casă,
Mă gândesc la dialogul nostru
Şi merg săltat şi grăbit.
Mi se alătură o pisică
Şi vreo 2 blocuri mergem împreună.
Merg sperând parcă să te găsesc acolo
Să deschid ușa și să nu mai fie geamul rabatat cum îl lasasem eu
…acasă…
Dar ce e acasă?
E apartamentul gol în care numeri secundele
În timp Mitski cântă pe fundal
Da știu Mitski, tu chiar mă înțelegi
Şi eu mă dau măcar cu rimel înainte de a pleca
Și îmi fac patul ca nu cumva
Printr-o decizie impulsivă de a mea
Să nu se mai gândească kindly la mine
Pentru că ,,I’ve always wanted to die clean and pretty”
Dar revenind, acasă. Ce e acasă?
E acasă locul de unde ai așteptat
Să fugi mâncând pământul
Doar ca să nu îi mai auzi pe ai tăi certându-se
Pe cine nu a dus gunoiul și de ce iar nu s-a plătit factura la internet?
Acasă… e acasă oare persoana aia care credeai că te iubește?
Dar cum poți tu copil care niciodată nu s-a simțit iubit să îți dai seama ce e dragostea?
De unde să știi tu cum te iubește cineva de fapt
Când toată viața ai fost plimbat dintr-o mână în alta,
dintr-o casă in alta,
dintr-o responsabilitate în alta
Și niciodată nimeni nu s-a oprit să te mângâie
Normal că orice urmă de afecțiune și atenție
Îți pare acum iubire adevărată
Când toată viața te-ai descurcat singur, scump copil
Dar acasă… ce e acasă?
E azi? E mâine? E o carte? E un obiect?
Ești eu în corpul asta schimbător
Pe care toată lumea îmi spune să-l iubesc?
Să fiu eu ce am nevoie dar de unde să știu
Că eu singură merit iubire când niciodată
Nu am fost învatață cum să mi-o ofer?!
Cred ca aș vrea doar să știu
Ce înseamnă acasă momentan..
Să știu la ce să mă întorc..
*
19:26
E 19:26 și orașul mare e încă viu.
Bărbații cu burțile pline de bere
Merg acasă la nevestele lor
Care au deja ciorba pregătită.
Boschetarii încă așteaptă
De pe marginea trotuarului
Câte un leu sǎ își ia o bere,
Ce altceva să îți și facă ziua mai bună cu așa o zi?
Eu hoinăresc pierdută
Aștept un autobuz,
Dar nici ăla nu știu unde duce.
Sper că la o doamnă înaltă, cu buze cărnoase
Care să aibă și ea milă de mine
Cum au nevestele de ai lor soți bețivi
Și băbuțele credincioase de boschetarii din colț
Dânsa să mă mângâie pe spate
Și să îmi spună încet că merit
Și că sunt un om bun
Fiindcă m-am tot săturat să mi-o spun singură…
*
Liniște
Nu am intâlnit destulă liniște.
Mereu auzeam șoaptele
În moalele capului.
Ai considerat totuși că merit
Măcar o ultimă șansă.
Te-ai așezat lângă mine,
Ai lăsat palma pe pleoape
Și te-ai mișcat ușor.
Nu știam ce urmează,
Mă așteptam la orice, dar nimic.
Speram cumva să pleci..
Să renunți și să mă lași pe mine
Să conduc mai departe.
Ajunsesem să îți simt păianjenii
Târându-se pe șina spinării mele.
Să îti aud limba sâsâindu-mi
Lângă lobul urechii.
Ai încercat să mă scufunzi,
Dar ți-a fost în zadar.
Credeam ca o să îmi dai
În sfârșit drumul.
Dar nu mult mai târziu am realizat
Că de fapt tu… ești doar eu,
Înainte
să înțeleg.