Mihai Moga-Paler conturează un univers poetic în mai multe dimensiuni concomitente, un stroboscop cuantic de stări emoționale, sinestezii și observări distante. Cu tenacitatea unei arhitecturi suprarealiste, cadrele sale aduc peisaje interesant de explorat(ive), în care nevoia de avântare se temperează doar din plăcerea de a rămâne ancorat în mreja intensității. Deși niciun poem de-al său nu seamănă cu un altul, acestea se simt perfect conectate.
În POEMOsapiens sunt în prim plan poemele pe teme date, nelipsind asocierile artistice. POEMOsapiens include inspirație pe mai multe planuri, precum și genul acela de motivație care te determină să te apuci și tu să scrii/să asculți piesa x/să citești cartea x după ce ai dat de articolul acesta.
> Primul poem scris care te-a făcut să ai încredere în abilitățile tale asupra poeziei
actorul
vara, dinspre nord
bătea mereu un vânt
îmi aducea cu de-amănuntul
câte-un ultim rând
în cap trosnesc
efervescentele bobine
în fața inevitabilului blând
ridic din sprâncene, exclâmand
nu mai am niciun gând
valea itinerantă se prelinge precum
un cinemagraf suflat inițial agale
apoi din ce în ce mai abrupt
pe dos se-ntorc țânțarii de sângele supt
templierul își scapă halebarda, sânii odraslei curg acri
fructele-acestui mariaj se coc, putrezesc instant
contractul semnat, cortina neputincioasă fugind
fugind din calea mea, perspectiva-mi păcălește corneea ciuntită
repercusiuni vor exista, nu se știe când
două pupile în tigaia cristalinului
două ochiuri molcome sfârâind
la mila crivățului
încrengăturile slute își dau duhul lent
ricoșeu de fulgere-n sigiliul creierului
totul vâjaie și respiră lent, cu buzele țuguiate
ți-ai pus palma pe coapsa mea dreaptă
reflexul rotulian se activează de altundeva
aștept de mult, mulțumesc de întrebare
dosul palmei sfărâmat cu ciocănelul, cioburile
mâinii tale mă taie pe mine și-aud bolborosind
niște artrită
scena e pregătită
se-aşterne-n a mea poală
o scrisoare rece si goală
eu mi-am scris-o mie
o scrisoare grăitoare, vie
care-mi zice bravo ție
> Un poem care reflectă o puternică emoție de moment
te___dru
sic
pariez
ochii tăi gri
în fundal, o mantie
calc apăsat pe marmură
greu, spațiu rezonator construit
în jurul nostru, ferecându-ne aproape
aș patina, m-aș rupe în figuri acolo printre
blocurile astea nestrămutabile de calcar, granit
material străvechi antigravitațional acumulat tectonic
bis
abia acum
ai putea spune
te-am strâns în pumn
ca pe un fluture, apari iarăși
ars și scorojit de atâta drum bătut
merită oare o amintire asemenea eforturi
știm amândoi cât de sănătoasă e fuga, așadar
de ce am muncit ca niște sclavi ce-au atins imposibilul
de ce am construit ceva de o asemenea grandoare dacă acum
au
rămas
doar trecu
turile noastre
încuiate și uitate
nedorite de viitorul
plănuit, încă neîmplinit
dacă simți că vrei să suferi
acum e momentul, nu e nimic
în spatele acestor lacrimi, plâng
doar pentru că am înțeles că e gata
cât de mult pot urî, cunoști poate? prea
puțini sunt cei care știu și toți, de tare mult
sunt veșnici
> Un poem experimental sau din afara zonei personale de confort
eternometrie
des încurcă tubulatura spahiii înecați în hohote de restriște
o baltă de sânge întărit îi curma calea
pieptul toamnei rob în veșnicia mâinilor lor
descusute scai de maternitatea
reproducerii
urcați pe metereze
scrutează împrejurimile, trag concluzii
cu degetul arătator îndreptat in sus
îmbibat în scuipat, plin de răni infectate
acesta este un graur
cutezător trecu.
foc nears
ți-a tulburat liniștea
surdul exprimă mii de gânduri concentrice
mâna sa invizibilă descrie impactul
e o spirală instantanee
fum în tunelul de vânt, aer liber.
sărută-mi lacrimile
grădina de-acasă
unde mă făceam nevăzut
din colțul căreia vedeam
acoperișul roșu aprins la apus în detaliu
albul mielat al ultimului brâu înainte de streașină
sfiala vântului mângâietor printre pintenii păioaselor semiuscate
părul ce veșnic îmi intra in ochi
pleoapele ochilor închiși
închiși
ecourile
înfundate
durerea sfâșietoare
în orice moment
saltul în văzduh al păsărilor ascunse
bătură din aripi la semnalul lui
acțiune
> Trei poeme care te definesc și câteva lucrări artistice pe care le poți asocia cu acestea (literatură, teatru, muzică, artă vizuală etc.)
69
privesc
în sus până nu mai vezi
înăuntru până nu mai încap
între două organisme spate în spate
mâna ta e între
o pierd, îmi rămâne dreaptă
goliciunea ta
ești orb când mă vezi așa
gol pe dinafară gol pe dinăuntru, inert
mi te torni peste luciul craniului
pe care ți l-am șlefuit cu buza mea de sus
și cu buza ta de jos
ți le-ai mușcat
mi s-au crăpat
ți-am ros câte o unghie
pe restul ți le-am ros tot eu
și unghiera am uitat-o la tine în baie
adică dinții cu care ți-ai făcut manichiura
maxilarul e al meu
urechea stângă e tot a mea
vocea e tot a mea
tu ești al meu
ce mulțime s-a adunat
să mă vadă gol
toți au capul tău
pielea de pe capul tău pe craniul meu
șlefuit de buze neutre
cu iz deșertic.
Poem asociat cu Desenele lui M.C. Escher
nu-mi mai opriți prelungitorul
vin acasă să îmi încarc telefonul
prelungitorul meu e oprit.
mă arunc în piscină.
ochii mi se îmbibă de clor, mă simt mineral.
antrenorul ne-a pus
să facem scufundări competitive după un lacăt.
vin acasă să îmi încarc telefonul, e gol
s-a șters tot din el
piatra cubică dansează în amețeala centrului
trotuarul ritmic
în văluri de bazalt bătut în nisip
e mort
telefonul
fac fotografii cu ochii.
oameni care tot intrați la mine în cameră fară să bateți la ușă
nu îmi mai opriți prelungitorul
ajung și eu acasă după o zi de activitate și
vreau să-mi încarc telefonul
și ghici ce, prelungitorul e oprit
o să îmi pun lacătul la ușă
o să găsesc cheia aia pe care ați ascuns-o bine de tot
într-o nucă de cocos
în vârful unui palmier plantat
în al nouălea cer pe norul cel mai de sus
merg pe cer și cerul pulsează indiferent
merg prin centru și centrul pulsează
indiferent.
Poem asociat cu melodia Wind Parade a lui Jordan Rakei
balistic (fragment)
[…]
drumule, du-mă
alunecă-mă până la capăt
imbracă-mă, spala-mă, fă-mi freza
pune ceva gros pe mine că e frig afară
poartă-mă tu până unde trebuie să ajung
sunt în întârziere și-aș fi fugit puțin
dar am dormit foarte prost aseară
mi-am rupt coloana în mai multe locuri
mi-au ramas vreo 2-3 coaste, nu știu cum mai fac față
plămânii
de-aia îți scriu în loc să-ți spun chestiile astea
drumule
caută-mă și sună-mă
cât îmi lipesc înapoi coastele cu super glue
să pot vorbi fără chin cu tine
[…]
Poem asociat cu filmul Les amants du Pont Neuf, reg. Leos Carax, 1992
- De ce suntem din ce în ce mai stresaţi şi mai anxioşi?
- Karina Maria Ciociu – Interviu Ideal Self
- Câștigătorii și mini-revista din cadrul Festivalului ”Toamna Poeziei”
- Mezomorf aduce muzicienii împreună – impresii de la mezocollaboratio musica II
- Atenție, se joacă! Fotbalul feminin în România – origini (I)