Ioana Florescu (jolenepoetry) și poeziile-confesiune

Permite-mi, pentru început, să te rog să-mi prezinți “tu – omul” și “tu – artistul”. (adică să ne spui despre tinr – omul din afara poeziei și tu – poeta). Ce puncte comune au omul în afara artei și artistul?

Am 23 de ani, sunt masterandă în ultimul an la Comunicare și Relații Publice, SNSPA, specializarea Comunicare și Afaceri Europene. Înainte de master, am terminat Științe Politice tot la SNSPA. Din afară, poate par un om serios, dar îmi place să cred în individualitate, nu în etichete.

Nu sunt atât de diferită în viața personală cum sunt în cea artistică. Am cochetat cu Publicitatea și Jurnalismul la nivel profesional. Câteva articole, ceva cursuri de copywriting…
Mă interesează problematici sociale (drepturile femeilor, drepturile comunității LGBTQIA+). Fac și am făcut parte din ONG-uri care se implică în sensul ăsta. Inevitabil, munca mea în ariile respective ajunge să se reflecte în tematicile pe care le abordez atunci când scriu poezie.

Oarecum, per total, cred în posibilitatea omului de a se metamorfoza și a evolua în timp, Momentan observ o simbioză între seriozitate și creativitate. Bineînțeles, exprimate în medii diferite, dar sunt mulțumită de parcurs.

Cînd ai luat pentru prima dată contact cu poezia într-un mod serios? Ce te-a determinat să continui lucrul în cadrul artei?

Inițial am scris poezie în engleză, pe la 15 ani. Nu știam foarte bine ce fac, dar îmi plăcea. Așa a luat naștere “jolenepoetry” pe instagram în 2018. Am tot abandonat proiectul, până când am decis că e nevoie de o schimbare și așa am ajuns să public și poezie în română, în ianuarie 2020. Recunosc că am fost inspirată de alt cont de poezie de pe instagram – subgândire . Când am început eu, nu cred că erau atât de multe pagini de poezie în instagramul românesc. Acum văd că apar mult mai mulți oameni în peisajul literar de pe instagram. Urmăresc cu drag mai mulți iubitori de poezie pe care aș vrea să îî menționez aici: Romina Hamzeu(po3ziadeduminică), Iuliana Dichis (dichispoetic), Miruna Romanciuc (poeziemoleculară) , Mihai Gheonea (agenda.rosie) Gura Mare (gura.mare), Olivia Călin (oliviacalin_) și bineînțeles, Cozy Poetry Night.

Cum ți-ai defini poezia? Ce reprezintă ea pentru tine și cum ai vrea să fie ea percepută de către publicul tău?

La modul “serios”, am fost la câteva evenimente de spoken word în București, organizate de Cozy Poetry Night. Mai apoi, am realizat că trebuie să fac mai mult. Așa că am început să citesc poezie contemporană. Probabil primul contact “formal” cu poezia a fost prin “Carst” , volumul lui Andrei Doboș. Am reușit, în mare parte din 2021 să citesc cel puțin un volum de poezie pe lună. Cu toate acestea, “sînt alta” a rămas foarte apropiat de inima mea. Cumva, citind-o pe Svetlana Cârstean, am prins curaj să perseverez în poezie, pe instagram și în afara lui, prin câteva publicații în care am apărut anul acesta. Sunt foarte recunoscătoare oamenilor din spatele publicațiilor pentru deschidere și pentru sprijinul acordat în direcția aceasta.

Observ că poezia ta poartă o furie anume, o anumită revoltă care se întâlnește uneori și cu o dramă personală. De unde provine această furie poetică, această revoltă?

Nu aș îndrăzni să o definesc în vreun fel, încadrată în tipare contemporane sau alte curente lirice, deși poate mi-ar plăcea să aflu ce crede mama mea despre asta (în calitate de profesoară de limba și literatura română) . Poezia și implicit scrisul îmi conturează un spațiu intim și liber de prejudecăți. Uneori, fiind atât lipsită de filtre poezia, aleg să o tratez ca pe o confesiune care ulterior ajunge în spațiul public.

Nu cred că am fost vreodată capabilă să descifrez cum se raportează la poezia mea persoanele care mă citesc. În fond, arta este subiectivă. Și totuși, mi-ar plăcea să cred că se simt atât sinceritatea cuvintelor, cât și vulnerabilitatea umană. Îmi doresc să transmit emoție și sper că ajunge unde trebuie. Sunt multe idei crude, emoții puternice, pozitive sau negative pe care le transpun în scris și cred cu tărie că lumea are nevoie de mai multă sensibilitate, pe lângă latura extrem de optimistă pe care mulți dintre noi o expunem în online.

Prietenii m-ar descrie ca pe o persoană foarte teatrală și dramatică, nu știu dacă e neapărat ceva bun în cazul ăsta. În mare parte, scriu ceea ce trăiesc și poate uneori îmi este greu să verbalizez, fie mie însămi sau celor din jur. Deși mă mai inspir din muzică, oameni sau mediul înconjurător, la bază există sinele. E un amalgam de experiențe și sentimente foarte diverse la mijloc până ajung la “finalitate” într-un poem, deși foarte rar editez sau modific ceea ce scriu.

Și că tot vorbeam de sine mai devreme, această “furie poetică” , așa cum o numești tu, uneori vine din subconștient. Emoții reprimate pe care le eliberez prin scris. Așa aleg eu să fac față vieții.

(c) Denisa Giuglea

enciclopedia iubirii
ce este iubirea?
de mamă, de tată
de frați,
de sine sau reciprocă.
sacrificiu ar spune unii,
o cană cu apă adusă la bătrânețe
o mâna întinsă pentru ajutor
sau două palme făcute căuș
ce dezmierd,
chipul mult iubit.
altii, s-ar intrece in fel si fel de definitii
suferință, scriu poeții
fericire, spun fotografii pe nerăsuflate
trăgând cadru după cadru
nostalgie,
răcnesc muzicienii
împlinire,
descriu coregrafii,
în pași de dans contemporan.
vin eu,
un nimeni neinițiat într-ale fericirii
iubirea e ceea ce simți
nefiltrat prin lentila sufletului,
atunci când privești
persoana ce te lasă fără suflare de fiecare dată.

(c) Denisa Giuglea

poezia e feministă
pentru că îmi dă o voce
atunci când aș vrea
să strâng din dinți
la fiecare claxon
când îmi expun
carne, piele, oase proeminente.
hai să vorbim despre femei
ca ființe umane
nu dorințe ale subconștientului masculin.
aș vrea să nu-mi mai fie teamă
de privirile înfometate, avide
fixate asupra mea
când fac ceva atât de simplu
ca mersul cu autobuzul
într-o zi caldă de vară.

(c) Denisa Giuglea

răscoala corporală


competența ta de adult e limitată
cea de părinte s-a dovedit a fi la fel,
cu timpul.
somatizez răni emoționale
pe care le credeam demult vindecate,
mi s-au rupt copcile si tot mâlul iese la iveală.
numai eu a trebuit să îndur tot ce tu ai numit copilărie
nu ți a căzut pradă un alt suflet inocent,
e destul să mă pot bucura astăzi.
nu sunt adepta spălarii rufelor în familie
proiecțiile tale au luat forma traumelor mele,
ai tăiat în carne vie în tot timpul ăsta.
privesc roadele muncii tale în oglindă
zi de zi,
cu mai mult curaj decât mă vei mai privi tu în ochi vreodată.

Pentru mai multe poeme, o puteți găsi pe Ioana pe @jolenepoetry

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *