Artista The Elf Way, sau Crissu, cum îi spunem noi, ne prezintă ilustrațiile sale și ne dă câteva referințe, sfaturi și piste de viziune în ceea ce privește segmentul artistic ales.
Încurajăm prezența altor întrebări în comentarii.
Interviul s-a derulat după cum urmează:
- Salut, ce ne-ai putea spune despre tine? Ce alte arte practici?
Salut, în câteva zile fac 21 de ani, sunt studentă la Unarte la Scenografie, adică studiez decorul și costumele de teatru și film. Acum fac facultate de acasă, din Ploiești. Toată perioada școlii am petrecut-o în Colegiul de Artă ”Carmen Sylva”. Primii 8 ani am fost pe muzică, la pian 4 ani, 2 la flaut și alți 2 la percuție. După, în liceu, am ales să merg pe desen. Voiam lucrul ăsta de foarte mult timp și abia odată cu liceul am făcut schimbarea. De mică am adorat să desenez, să pictez și tot felul de nebunii conexe.
Muzica nu am abandonat-o și nu o s-o abandonez niciodată, am continuat să cânt, nu numai la instrument, ci și din voce, ba chiar uneori fac muzică cu Mahal Sound. Suntem împreună de ceva timp și e fain rău faptul că e o pasiune comună. Abordăm mai multe tipuri de muzică din era Hip-Hop, de la un clasic boom-bap la trap, house, grime, s.a.m.d.
2. Ce învățături cheie ți-ai însușit la Scenografie?
Am învățat să am răbdare și să mă bucur de orice mă înconjoară, din orice poți crea ceva nou. Am învățat și o grămadă de chestii tehnice care țin de atenție și concentrare și implicit răbdare. Scenografia este o îmbinare a artelor, cel puțin așa o văd eu. Am lucrat de la lut, la machete, la planuri tehnice, până la măști de teatru și accesorii pentru commedia dell’arte. La această facultate sunt foarte multe de învățat, îți este provoacată creativitatea, ingienozitatea, dar și curiozitatea și dorința de a învăța, iar toate acestea au pornit de la iubirea față de desen și de a experimenta.
3. Care e pasiunea de bază?
Păi, pasiune e clar desenul și sincer nu știu cum să le balansez pe toate. Mă gândesc exact cum să îmi împart timpul, dar niciodată nu e la fel. În ceea ce fac înafara scenografiei, am preluat pasiunea pentru character design. Scenografia are și partea asta în plan.
4. Pe ce te concentrezi în arta ta?
Am început cu arta tradițională, adică asta am făcut dintotdeauna. Abia în octombrie am început cu partea digitală. Am lucrat foarte mult în acuarelă și ușor ușor am început să urmăresc artiști pe Instagram din era digitală și m-a atras foarte tare faptul că pot face orice digital. Și cum nu sunt prietenă cu Photoshop absolut deloc, Procreate a fost perfect. Poți crea orice și tradițional, dar digitalul m-a atras mai tare. Dar tot ce fac la facultate e lucrat tradițional, cu mânuța.
5. Care este povestea în spatele elfilor?
Acum patru ani am creat primuuuul elf. Eram într-o perioadă în care îmi căutam un stil anume și mă pasiona de atunci ideea de creaturi magice îmbinate cu natura. Mă și inspira foarte tare Issa Grimm și cumva mi-a dat curajul să experimentez. Așa am zis că ar fi interesant să nu păstrez urechea umană așa cum e ea. Așa am ales să o alungesc, mi se pare că adaugă o anume finețe asupra unei creaturi.
6. Ce sfaturi ai în jurul dezvăluirii stilului?
Găsirea unui stil ține de fiecare. Eu mi l-am găsit desenând des și inspirându-mă fie de pe Pinterest sau diferiți artiși pe care i-am găsit pe Instagram (@007.uv, @janicesung). Sincer mă inspiră și natura și diferitele culturi ale lumii, dar evident și cultura noastră.
7. De unde îți iei inspirația?
M-am îndrăgostit de arta digitală după ce am dat de o artistă tare faină din Croația (@worldofcat.art) și parcă m-a convins să mă apuc de asta. Însă toate ilustrațiile pe care le fac au la bază schița tradițională.
8. Ne poți dezvălui secrete din procesul creației?
Încep cu o schiță tradițională pe care o scanez și o pun în Procreate, iar de acolo începe totul: o altă schiță, culoare… Nu pot să spun că am un stil de lucru ordonat, încep să schițez digital peste schița tradițională și după încep cu piele și de acolo se desfășoară orice ordine.
9. Nu poți face direct în Procreate totul?
Ba da, dar scanez schița, îi modific lumina puțin dacă e cazul. Pot să fac și prin Procreate, dar camera tabletei nu e foarte calitativă și iese mai pixelată… Așa o scanez cu telefonul și o salvez din mail.
10. Studiind arta, ce părere ai de stereotipul ”dacă faci artă nu ești plătit bine”?
Păi, sincer, poți fi plătit foarte bine în artă, adică sunt atâtea exemple, în muzică sunt atâția ca Beyonce. Trebuie să ai încredere în tine și să îți cunoști valoarea, să nu te lași descurajat în nici un fel. Chiar dacă acum nu ai succes, la un moment dat se va găsi cineva care o să te aprecieze cum trebuie. Dar, mai întâi, trebuie să fii perseverent cu tine și să știi ce vrei.
11, În încheiere, ce hobby-uri ai?
Pe lângă ce e menționat deja, îmi place make-up-ul, deși nu prea sunt genul să mă machiez. Și îmi place foarte mult să gătesc veggie (sunt vegetariană de vreo trei ani).
Poți urmări toate lucrările pe pagina de Instagram @theelfway.illustration
real art ! !