Ramona Oroșanu ne-a trimis acest interviu tocmai din Timișoara, în cadrul căruia ne învață și cum să pictăm. Urmăriți interviul și totodată paginile ei de Instagram și Facebook, Painting Zone.
Ea postulează că:
Legile generale care guvernează universul se aplică în orice domeniu, inclusiv în artă. Sau cel puțin așa consider eu. Și să fiu mai precisă, un exemplu ar fi legea cauzei și a efectului. Și anume ce gândești/explorezi, aceea creezi. Dacă îți dai frâu liber imaginației și te conectezi cu creativitatea, poți să realizezi lucruri incredibile. Dacă îți dai voie și libertate să transcezi regulile stabilite de către predecesorii tăi, poți crea un nou curent. Ceea ce s-a și întâmplat. Să întru concret în subiect, dacă mergem înapoi în secolele 14-15, când renașterea a dat tonul unei noi ere în ceea ce înseamnă artă, cu principii creatoare noi pentru acele timpuri, vom vedea că acele principii creatoare deja arhi cunoscute la ora actuală, cândva au fost noi și rodul imaginației unor genii creatoare care au avut curajul să exploreze și să se manifeste. Câteva dintre aceste persoane sunt Leonardo da Vinci și Michelangelo.
Totodată, crede că dacă oamenii ar fi rămas blocați în aceste curente și tendințe, nu am fi continuat niciodată spre ceea ce mai târziu a însemnat simbolism sau expresionism. Am fi rămas blocați într-un loc și nu am mai fi evoluat.
Pe cât e de acord cu importanța studierii artei și artiștilor reprezentanți ai marilor curente, pentru a te folosi de niște principii de bază care încă se păstrează, pe atât consider că e vital pentru evoluția artei în general, să explorăm și să avem curajul de a face ceva nou. Cum altfel să fi apărut noile curente care peste ceva timp nu vor mai fi actuale, precum arta contemporană, care pune accent pe abstract și geometrie și mai nou… grafică digitală, care acum se dezvoltă.
Mi se pare fascinant să studiez tendințele actuale în contrast cu cele din diferite momente ale trecutului și să mă inspir din ceea ce îmi place. Doar studiind aceste lucruri vezi cât de vastă poate fi creativitatea umană. Și atunci mă întreb, există corect sau greșit, frumos sau urat în artă? Voi ce spuneți?