Interviu cu poetul Așer Negoi

Ai teme recurente pe care le abordezi în poemele tale?


Desigur. Temele recurente predominante în poemele mele sunt timpul, melancolia, existența, visele ori elemente anatomice sau medicale ale corpului uman.
Volumul meu de debut în versuri, intitulat ”De vorbă cu… Timpul” exprimă pe tot parcursul său diversele conotații ale laitmotivului ”timpul și acțiunile”, ori consecințele sale asupra derulării vieții. Aceste teme sunt jonglate în mintea mea de Zeul Inspirației, amestecându-le într-un bol și extrăgând în mod aleatoriu singularități sau combinații între acestea, bineînțeles fiind încapsulate într-o peliculă fină (ori mai consistentă) de teme adiționale, în funcție de genul poetic abordat.


Cum ai descrie o poezie scrisă de Așer Negoi? Care sunt constituentele ei?


Chiar dacă, în anumite cazuri, poezia scrisă de A.N. este considerată a fi anacronică, tind să cred (și așa îmi place să cred) că aceasta păstrează în celulele sale memoria unor influențe melancolice asupra a ceea ce se scria odinioară, abordând teme relativ mai complexe, lipsite de amprenta unei anumite devalorizări ale contemporaneității, exprimându-se prin mărturii filosofice îmbrăcate în subiecte cu un potențial digestiv acceptabil sau nu publicului larg, având importanță individualitatea aflată de cealaltă parte a baricadei, transpusă în pielea cititorului.
Stilurile abordate în poezia lui A.N. poartă ștanțarea diversificării, pornind de la poezie în vers clasic (cu încercarea mai multor sub-stiluri), până la transformarea poeziei în vers alb într-o multitudine de tentative structurale (încercând stiluri de novo), esența păstrându-se.
Îmi place să cred că poezia lui A.N. sinaptizează armonios și eficient arta scrisă și știința medicală, formând o artă științifică ori o știință artistică. Se aruncă în hăul filosofării asupra unor teme de contrabandă literară (trecerea timpului, moartea, gânduri din vise), nefiind poate comercializabile într-un mod propice în cadrul consumatorilor literari contemporani.


Cum reușești să depășești un moment lipsit de inspirație, atunci când simți neapărat să scrii?


Întâmplarea face că recent m-am confruntat cu o situație de așa natură, presiunea termenului limită fiind una foarte acută. Am ieșit din această situație lăsându-mă inspirat de semenii mei, de fapt solicitându-le ajutorul într-un moment de grea cumpănă, un moment de blanc ideatic. Astfel, am realizat o colecție de sfaturi, le-am așternut pe foaie, am creat un top al acestora, perpendicular pe cunoștințele și dorințele mele, am trecut pe foaie subiectul aflat pe locul întâi al podiumului și am început să scriu. Am mers pe principiul sincițial, cel al ideilor care nasc idei, din aproape în aproape. Și, foarte important pentru latura mea artistică, am ales ca acest moment să aibă loc după ora 00:00, deoarece în acele momente mintea mea intră într-o ambiguitate între excitație psihică și extenuare, fiind stimulată să gândească mai abstract, acționând ca un drog incolor, insipid, inodor – inexistent.
Mărturisesc că inspirația, în cazul individualității mele per se, atinge cele mai înalte unde în transa dintre vis și realitate, nu puține fiind clipele când m-am trezit brusc din somn, am luat foaia și am împroșcat-o cu litere aruncate de-a valma, ca mai apoi să adorm instantaneu, dimineața trezindu-mă cu gândul la inspirație și apucându-mă să șlefuiesc și încercând să înțeleg ceea ce am scris, uneori scrisu-mi fiind neinteligibil și pentru mine, fiind unul așa-zis de doctor.
Tangențial cu subiectul inspirației, având în vedere lipsa tot mai acerbă a timpului, atunci când am nevoie de ea, o strig temeinic, mă ploconesc la picioarele ei și o alimentez necondiționat cu combustibilul ideilor răsfirate pentru a o determina să le conecteze și să le metamorfozeze în artă poetică.


Trimite-ne o poezie scrisă de un poet sau o poetă din România care te-a marcat.
În ultima perioadă, lăsând deoparte poeții clasici pe care îi citesc întotdeauna cu o plăcere deosebită (Eminescu, Arghezi, Coșbuc, Stănescu, Blaga, Bacovia, etc.), unul dintre poeții contemporani care m-a inspirat și m-a marcat este ploieșteanul Ion „Nino” Stratan, iar unul dintre poemele preferate dintre ale sale fiind „Moarte în vis” din volumul „Criminalii și crinii”, apărut la Editura Tracus Arte din București în anul 2018:
„sunete, sunete, cum am pluti
pe începuturi de apă

cine are cheia aceasta?

trebuie să spunem: trebuie

trebuie să plecăm plecarea

trebuie să fim

până ieri”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *