Interviu cu pictorița Leda Haitman

Un nou interviu care ne lasă profund inspirați, ne urăm singuri continuitate în demersul ăsta!

Leda este de o franchețe aparte! Ne-a dat referințe, a vorbit deschis despre procesul de creație, obstacole, dar și despre susținerea artiștilor în România.

Ne dorim permanent să stabilim o conexiune reală cu artiștii intervievați, nu ne dezicem de scopul nostru, și anume reprezentarea celor mai autentici artiști în fața voastră.

Am rămas, însă, cu hotărârea că aș vrea să aflu cât mai multe despre ea și tot ce face. Ne-ar plăcea ca arta să fie urmărită, consumată și filtrată mai frecvent în cotidianul nostru.

Așa căăă, urmăriți-o și voi AICI și garantăm pentru lectura plăcută”

Consider că nimic nu m-ar putea descrie mai bine decât o face arta mea, așa că nu o să dau prea multe detalii despre cine sunt și de unde am apărut.

La ce vârstă ți-ai descoperit această pasiune pentru arta plastică și în ce circumstanță?

Nu aș putea spune exact la ce vârstă, pentru că desenez de când mă știu. Prima amintire legată de desen pe care o am e de la vreo 3-4 ani, când desenam pisici și iepurași pe coperta unui album foto cu pozele de la nunta alor mei.

Cum ți-ai descrie propriul stil? Ce îți dorești să exprimi prin intermediul picturilor tale?

Stilul meu se schimbă cu fiecare pictură pe care o fac. Nu știu dacă e un lucru bun sau rău, dacă e influențat de starea pe care o am, sau doar sunt într-o continuă căutare. De obicei, aleg teme psihologice sau sociale, care ar putea stârni o anumită reacție sau o conversație între lucrare și privitor. În picturile mele, nu pun “punctul pe i”, tocmai pentru că nu vreau să ofer o concluzie, mai degrabă să creez un traseu, o schemă pe care privitorul o poate urma… sau nu. Totul e relativ, prima impresie depinde de circumstanța în care faci cunoștință cu lucrarea. E zi, e noapte? Ești fericit, ți-a murit pisica?

Care sunt artiștii din domeniu care reprezintă o posibilă sursă de inspirație pentru tine?

Poate e un răspuns previzibil pentru un artist de vârsta mea, dar cu siguranță unul dintre artiștii mei preferați este Francis Bacon, urmat de Egon Schiele, iar ca și contemporani, îi admir foarte mult pe Adrian Ghenie și Vladimir Semensky.

Ce sfat ai avea pentru un pictor la început de drum, care dorește să facă o carieră din asta?

I-aș spune “Nu te complica încercând să faci totul perfect. Ia o pensulă și leag-o de o coadă de mătură, pictează toți pereții cu ea, folosește materiale neconvenționale, ca nisipul sau zațul de cafea și stai departe de redarea fidelă a unei fotografii (în afara orelor de studiu)”.

Daca ar fi să alegi o serie de lucrări reprezentative, care ar fi acelea?

Una dintre cele mai reprezentative picturi, și una dintre primele pe care le-am făcut de altfel, este “After Hours” (ulei pe pânză, 40×60 cm, 2019)

A fost o pictură foarte intuitivă, nu am folosit nicio pensulă, doar am întins uleiul pe o pungă de plastic tăiată în bucăți mai mici (refolosesc pe cât posibil orice material găsesc) și am creat forme pe pânză. Rezultatul e cel din poză. I-am ales numele ăsta pentru că are un aer grav, întunecat, și personal mi se pare că seamănă cu un omuleț extenuat după programul de muncă, exact cum eram și eu când am început lucrarea, pe la ora 8 seara. Ca recompensă, am ales să beau niște whiskey într-un bar din Constanța și am ajuns acasă pe șapte cărări.

A două pictură reprezentativă pe care am ales-o este “Carmen” (tehnică mixtă pe hârtie, 40×60, 2020).

E o lucrare mult mai subtilă și primitoare. N-aș fi crezut că în doar câteva luni mi se va schimba stilul atât de mult. Acum folosesc culori mai calde, compoziția este mai “aerisită”, dar nu lipsește accentul intens, care face personajul să pară seducător și contemplativ.

Niciuna dintre aceste picturi nu se mai află în posesia mea, și mi-e cam dor de ele. “After Hours” și-a găsit un nou stăpân, iar “Carmen” a ajuns recent la o galerie din București, unde așteaptă gânditoare să fie luată acasă.

Cum se desfășoară procesul de creație pentru tine? Care sunt pașii esențiali pe care îi urmezi?

Procesul meu întotdeauna începe cu un lung vis cu ochii deschiși. Uneori petrec și săptămâni întregi gândindu-mă la o anumită temă pe care vreau să o abordez, deși mai am o grămadă de picturi începute prin casă. Când pictez, doar o fac, nu țin cont prea mult de tehnică. Mă consider un pictor intuitiv, deși, cum spuneam mai sus, mă gândesc foarte mult înainte. Adevărul este că în majoritatea timpului compoziția e spontană, dar subiectul nu. Pentru mine, cele mai importante lucruri legate de artă sunt intenția și intuiția.

Cu ce obstacole te-ai confruntat de-a lungul carierei tale și cum ai reușit să le depășești?

Timp, timp și iar timp. Ultimii doi ani au fost o ceață pentru mine. Am renunțat la facultate, am cunoscut tot felul de oameni egoiști, am schimbat 8 locuri de muncă și am lucrat în două locuri deodată. Singurul lucru care m-a ajutat a fost să mă concentrez pe artă și să tai toate problemele din rădăcină. M-am detașat de toți și toate, iar acum singura mea grijă e să creez și să împart arta cu lumea.

Să ne imaginăm că ai avea capacitatea de a te întoarce înapoi în timp… în ce perioadă a vieții tale te-ai întoarce si ce sfaturi ți-ai da?

 M-aș întoarce undeva prin clasele V-VIII și mi-aș spune multe lucruri, cred că nu ar încăpea aici tot ce aș avea de zis, dar câteva dintre ele ar fi “Ține-te de pictură/scris/cântat”,  “Nu îți mai face planuri de viitor”, și “Să nu depinzi de oameni”.

Consideri că artiștii sunt susținuți pe deplin în România? Ce am putea noi să facem ca și societate pentru a susține oamenii cu astfel de demersuri? 

 Consider că artiștii din România nu sunt și nu vor fi susținuți pe deplin vreodată. Ba chiar se vor impune mai multe taxe pentru artiști [sursa]. Ne aflăm într-o societate în care oamenii au o gândire mult prea obtuză, nu sunt deschiși progresului și trăiesc după canoane învechite.

Pentru a ajuta artiștii, trebuie mai întâi ca lumea să fie interesată de artă. Poți merge la teatru, poți cumpăra o pictură de la un artist în loc să iei un tablou de la magazin, poți susține fotografii prin a le cumpăra print-urile sau photobook-urile, poți citi autori contemporani (dar te rog, nu Irina Binder). Sunt atâtea lucruri simple prin care oamenii își pot arăta aprecierea, dar aleg să nu o facă.

Ne pare rău pentru anularea expoziției pe care ai pregătit-o cu atâta ardoare. Unde îți putem vizualiza acum picturile?

Prima mea expoziție solo a fost anulată din cauza carantinei din noiembrie, dar lucrările pot fi văzute în București la The Grand Avenue în incinta hotelului JW Marriott, la Pavot Galerie (Acolo vă așteaptă și Carmen, chiar dacă nu e din aceeași serie). Tot ce vă trebuie e o mască de protecție și o pereche de ochi.

Fotografii realizate de Andreea Nenetu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *