1. Cum s-a înfățișat pictatul pentru tine ca pasiune și ce anume pictai la început?
“Începutul” meu nu este foarte departe, întrucât am arătat lumii ce şi că pictez abia prin 2018, când am pornit RecreAte – genți pictate manual, upcycled, reciclate în mod creativ.
Adică pictam pe genți pre-iubite, folosite, de calitate superioară (sau noi, dar le preferam pe celelalte), însă care îşi pierduseră farmecul, fie prin decolorare, fie aveau un mic defect, o zgârietură, o pată, etc., fie pur şi simplu deveniseră plictisitoare cu timpul, iar prin pictura manuală le dădeam o nouă viață, le transformam din ne-dorite în cele mai dorite.
Înainte de asta, latura mea creativă s-a exprimat mai mult prin fotografie, vestimentație, pictură pe haine/încălțăminte/schiuri, colecționarea de monede, în special pentru valoarea lor estetică, deci în mod clar artă vizuală.
Aşadar, deşi toată viața am avut înclinații sau hobby-uri artistice, chiar dacă acestea nu s-au manifestat mereu prin pictură, nu am pictat de mică, de la începutul vieții, dar am o maaaare presimțire că voi picta până la sfârșitul ei.
Încă de la început pictam abstract, folosind forme şi motive geometrice – uneori pentru a reda clădiri sau peisaje, alteori lucrări care se apropie mai mult de ceea ce fac acum, acestea ulterior transformându-se în mozaicurile din prezent, simțindu-se şi influența lui Antoni Gaudi, deşi inițial nu am pornit de acolo, ci doar de la dragostea şi fascinația pentru mozaicuri în general.
Pictam mult mai des peisaje, de exemplu patinoarul de sub Tâmpa, o imagine dragă din Moeciu, Postăvaru sau chiar Maribor, cert este că în toate acestea de fapt nu există altceva mai puternic decât “sentimentul”. Nu au fost create neapărat pentru modul în care arată, pentru partea lor vizuală, ci pentru cum m-am simțit eu în momentul în care am fost acolo. Căci mă regăsesc în fiecare dintre ele şi îmi amintesc perfect sentimentele pe care le aveam când eram acolo, în “tablou”. Patinoarul de sub Tâmpa mă duce departe în copilărie, mă duce într-o stare, într-un sentiment, într-o emoție extrem de greu de definit… oricum, trecutul este mereu înconjurat de o aură care îi sporește însemnătatea şi valoarea, are un parfum subtil şi familiar, iar eu sunt o melancolică.
Pictez şi flori de la început, acestea nu s-au modifica foarte mult cu timpul; dar cea mai recentă temă este cea figurativă, prima fată fiind realizată în 2022.
2. Cum ai ajuns la diferitele tale teme (ex: mândrele, mozaicurile) și cât de important este pentru un pictor/o pictoriță să fie recunoscut/ă din prima pentru stilul specific?
Drumul către temele mele a venit firesc, natural, nu a fost conştient, astfel că nu ştiu să descriu cum am ajuns aici. Mă gândesc că fiecare toarnă în ceea ce creează o parte din el şi atunci totul curge liber spre ceva ce îl reprezintă, spre ceva ce iubeşte, cu care se identifică.
Deşi cunosc cât este de important pentru un pictor să fie recunoscut din prima pentru stilul specific, pentru mine acest aspect nu a contat deloc. Probabil nu m-am considerat niciodată un artist, în plus, oricum, atâta timp cât îți păstrezi autenticitatea și originalitatea, stilul devine implicit vizibil şi, cu timpul, recognoscibil.
3. Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze un artist pentru a crea o expoziție? Cum se găsește o astfel de oportunitate?
Primul pas este încrederea în ceea ce face. Curajul de a aplica! Încurajările celor din jur (salutări, Vio! 
)
Apoi, lucrurile se desfășoară destul de uşor: aplici, eşti (sau nu) selectat de curator, duci lucrările la panotat, mergi la vernisaj şi speri să nu te pună să vorbești.
Alteori, te găseşte expoziția pe tine, dar probabil asta li se întâmplă celor mari. Mie mi s-a întâmplat doar în spații neconvenționale şi sunt mai mult decât recunoscătoare şi fericită şi nu mi-aş putea dori mai mult în acest moment (mulțumesc tuturor, vă ştiți voi foarte bine! Şi mulțumiri speciale Oanei
)
4. Care sunt oportunitățile pentru artiști din Brașov pe care le-ai apreciat cel mai mult de-a lungul timpului? Dar din restul țării?
Din Braşov poate oportunitatea cea mai mare a fost de a expune la Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Oxymoron din 2023. Nu mi-aş fi putut imagina vreodată că lucrările mele vor fi expuse în cadrul aceluiași eveniment în care expune profesoara mea, Magda, mai întâi de toate!!! Plus mulți alți artişti consacrați invitați special din țară sau străinătate.
De asemenea, participarea la Salonul Național de Artă Vizuală “Mirabilis Hortus” în absolut minunata clădire a Băncii de Cultură Apollonia a fost pentru mine o cinste, o adevărată onoare pe care o prețuiesc și o țin acolo în suflet.
În restul țării, singurul eveniment la care am participat a fost anul acesta în Bucureşti la o licitație organizată de Asociația canadiană Timeraiser Arts.
Cei care doreau tabloul meu licitau timp, ore de voluntariat pentru una dintre cele 4 asociații participante.
Lucrarea mea fusese anterior selectată şi achiziționată de un curator londonez al asociației organizatoare, făcând parte dintr-un număr total de doar 10 lucrări acceptate. M-am bucurat extrem de mult să mă aflu printre cei selectați, eram atât de sigură că nu mă vor accepta încât era să vând lucrarea fix înainte să primesc confirmarea.
5. Ce i-ar mai trebui Brașovului pentru a se simți artiștii susținuți cu adevărat?
Există o teamă de a fi full-time artist în Brașov, poate chiar în întreaga țară, iar aceasta vine din fluxul financiar neregulat, nesigur. Mulți, poate majoritatea, au și alte locuri de muncă.
Este destul de greu să găsești un public constant dacă te rezumi doar la Brașov, în plus foarte multă lume consideră această muncă “doar” un hobby, o pasiune, și probabil asta te face să nu te simți susținut, util. Uneori nici chiar de părinți, deci intențiile nu sunt rele, doar concepția greșită.
Așadar, probabil ar avea nevoie de public mai stabil, deschis, care să își și permită și să prioritizeze arta, precum și de ateliere accesibile (mai mult ca sigur foarte mulți lucrează de acasă – eu da, de exemplu)
6. Ce mai reprezintă azi, din punctul tău de vedere și al domeniului tău artistic, greșeală, având în vedere că frumusețea este în ochii privitorului?
Greu!
Greșeală este a presupune că arta vizuală trebuie să fie neapărat frumoasă pentru a putea fi considerată artă, pentru a fi bună, valoroasă.
Da, suntem diferiți (din fericire, cum foarte bine zicea un slogan) iar frumusețea (sau mai degrabă, preferința, ca să nu reducem arta la “frumos”), este în ochii privitorului și probabil fix aici se face separarea între arta “greșită” și cea “corectă”, între arta bună și cea proastă.
Cu cât sunt mai mulți privitori în ochii cărora creațiile tale se înfățișează ca frumoase și, mai ales, dacă printre aceștia se află și oameni calificați, atunci probabil poți presupune că nu este tocmai greșit ceea ce faci. Ba chiar uneori, ceea ce creezi poate fi valoros în ciuda privitorilor calificați care zic contrariul…. avem atâtea exemple din trecut.
Cum spuneam, greu răspunsul la această întrebare și aș putea să mă contrazic la nesfârșit.
Uneori, ne lăsăm conduși doar de intensitatea emoțiilor și de valul preferințelor în stabilirea calității unei opere. Dar dacă exact asta trebuie să facem când vorbim despre artă?