”Muzica fără versuri, în general, cred că este singurul mod în care poți exprima niște emoții pentru care încă nu există cuvinte.”
Primul interviu din categoria NeoclasicVești îl aduce în prim plan pe pianistul neoclasic Alex Toader.
Direct din aglomerația bucureșteană, Alex ne încântă cu un suflu nordic, o viziune diferită de stilurile muzicale consumate în Romania de astăzi.
În afară de viziunea lui asupra muzicii clasice moderne, planuri și sfaturi venite în ajutorul pianiștilor la început de drum, Alex a ales să împartă cu noi cel mai fragil refugiu din viața sa artistică: pianul și pasiunea pentru compus.
? Salut, Alex!
Pentru început, povestește-ne câte ceva despre tine, cum ai început să cânți la pian și povestea care stă la baza acestui stil muzical pe care ai ales să îl interpretezi.
Bună! Muzica pentru mine, încă din copilărie, a fost singura reprezentare reală a magiei și mereu am fost fascinat și atras de ea. Când cineva cântă la un instrument, mă indrăgosteam de sunet și oricare tip de instrument ar fi fost, mereu mă uimea.
Cu toate astea, destul de târziu am inceput să cânt, cam la 14 ani. Totul a început dintr-o curiozitate, eram la unul dintre verii mei care cânta la chitară și mereu îl puneam sa cânte. La un moment dat, s-a oprit și a spus că vrea să vadă cum ar suna pe pian melodia “Nothing else matters” de la Metallica și a intrat pe laptop pe un site în care puteai cânta la un pian virtual, din tastatură. Acela a fost punctul de pornire pentru mine, fiindcă în acea zi am intrat pe respectivul site și nu m-am oprit până nu am învățat și eu să “cânt” virtual.
După o perioadă scurtă de timp, mi-am cumpărat niște clape. Din momentul acela, în 2 săptămâni am învățat să cânt prima mea melodie la pian: ”I giorni – Ludovico Einadi”.
? Ce reprezintă pentru tine muzica (pianul, mai ales)? De ce pian și nu un alt instrument?
Când am auzit pianul prima oară, am simțit că este o extensie a sufletului meu prin limbajul muzicii.
Muzica fără versuri, în general, cred că este singurul mod în care poți exprima niște emoții pentru care încă nu există cuvinte.
? Ce artiști te inspiră?
In primii ani de pian, cel mai mult m-au inspirat Ludovico Einaudi și Yiruma, de la ei mi-am format un stil de muzică neoclasic.
Acum, după ceva timp, sunt artiști ca Eden sau Denis (The motans), care din vibe-ul muzicii lor îmi trezesc anumite idei muzicale puțin diferite de stilul anterior.
? Ai o poveste sau un mesaj pe care simți să îl transmiți ascultătorilor prin intermediul pieselor pe care le interpretezi?
În mare parte, tot ce compun este doar o formă de terapie în urma unei fericiri sau dezamăgiri în dragoste, nimic special sau nou, doar dragostea.
? Care sunt etapele prin care un pianist ar trebui să treacă până a putea compune?
Sincer, nu știu în ce măsură mă aflu pentru a putea răspunde cât mai concludent.
Cred că evident este faptul că orice pianist trebuie să știe baza pianului, iar din limbajul format printr-o oarecare experiență, se poate exprima liber fără niciun fel de restricție învățată. Cam acestea ar fi principiile:
1. Invață să cânți bine
2. Uită tot ce ai învățat si cântă ceea ce simți, fără restricții.
? Ce ne poți spune despre piesa pe care ai lansat-o în ianuarie?
Piesa care am lansat-o se numește “You are art”.
Este despre femeia care m-a inspirat și marcat cel mai mult la un anumit moment.
Inițial, numele melodiei a fost “angels in your hair”, dar din câteva motive am respins primul nume.
? Unde putem asculta materialul tău?
Muzica mea poate fi gasită pe toate platformele muzicale (Spotify, YoutuBeMusic, Itunes, Applemusic, Googleplay etc).
? Din câte am înțeles, ai învățat singur să cânți la pian. Ne poți povesti mai multe lucruri despre tot acest proces creativ și în ce stagiu artistic te regăsești în acest moment, după studiul de unul singur, fără un ghid special pregătit în domeniu?
Da, am învățat să cânt singur și sincer nu cred că sunt la un nivel foarte avansat în interpretare și nici nu cred ca mi-aș dori vreodată așa ceva.
Pentru mine, tot ce contează este creația, aș pune pe primul loc compoziția, în detrimentul complexității.
Am compus prima melodie într-o lună după ce am atins pentru prima oară clapele, atunci nu aș fi putut spune că știam să cânt bine, dar nevoia de exprimare a fost mult mai mare decât restricția teoriei muzicale, cu care nu sunt de acord, acest fapt creând diverse controverse.
? Ce sfaturi simți să le oferi artiștilor care se află la început de drum în sfera muzicală?
Fă ceea ce ești și nu ceea ce sunt alții!