Interviu cu ilustratorul Strimbeanu Florin Claudiu

Mereu mi s-a părut cu adevărat complicată arta formată din puncte și linii, iar atunci când l-am găsit pe Claudiu, cu care am colaborat și la Antologia Virtuală cu Poezii de Crăciun 2, am știut din prima că va veni vremea interviului.

Vă doresc și vouă inspirație plăcută!

Salut Claudiu, povestește-ne despre cum ai descoperit arta.

Salutare! Încă de pe la 4 -5 ani, activitatea mea preferată era desenatul. Mă așezam pe jos, înșiram cariocile prin jumătate de cameră și mâzgăleam ore în șir. Mai târziu, am început să copiez personaje anime din serialele pe care le urmăream. Atunci, portretul era subiectul principal și mă inspiram din filme sau poze de pe internet care îmi plăceau. Apoi, i-am descoperit pe marii maeștri și am rămas fascinat. Vorbesc în special de Rembrandt și de gravurile lui.

  1. Folosești un stil inedit, ce ne poți spune despre felul în care l-ai descoperit?

La început reproduceam lucrările maeștrilor, cel mai des pe cele în peniță și tuș. Pe lângă asta, copiam obiecte care mă înconjurau. Desenam mult în fața subiectului, iar cel mai dificil a fost cu peisajele. Desenul în aer liber mi-a dat bătăi de cap. În câțiva ani, combinând diferite tehnici, lasandu-mă purtat de val câteodată și încercând tot timpul lucruri noi, am conturat cât de cât un stil propriu. De-a lungul timpului, mi-am dat seama că nu subiectul în sine contează, ci modul în care îl reprezinți. Am început cu reprezentări fidele ale realității, apoi am căutat să aduc lucrărilor o notă personală și să le simplific, ceea ce e destul de greu. În prezent, încă mai am tendința de a copia. Sunt de acord cu Vincent van Gogh, care spunea că un artist bun e unul care simplifică.

  1. Cât de greu a fost să descoperi studiul umbrelor, atât de important și decisiv în lucrările tale?

Pentru autoportretele realizate în fața oglinzii și pentru naturile statice, foloseam o sursă de lumină artificială pe care o direcționam asupra obiectului în mai multe moduri: în stânga, în dreapta, deasupra, aproape de subiect, departe de subiect. Astfel, obțineam diferite tipuri de umbră. Când am ieșit în aer liber, lucrurile s-au complicat. Sursa de lumină se schimba repede, așa că am fost nevoit să desenez rapid. Am practicat toate astea o lungă perioadă de timp. Acum pot integra figuri în compozițiile mele, înțelegând legătura dintre lumină și umbră.

  1. Cum îți alegi temele ilustrațiilor și ce preferi să ilustrezi în general?

În trecut desenam portrete, folosind referințe de pe internet. Mai fac asta și acum, dar mai rar. După un timp, am început să desenez cu modelul în față, rugându-mi apropiații să-mi pozeze. Treptat, mi-am pierdut interesul față de portret, deși îmi tot spun că o să revin serios asupra lui. Majoritatea lucrărilor din ultimii ani sunt inspirate din satul natal. Iubesc natura, iar locul acela aflat la poalele munților mi-a oferit subiecte din plin. Tema o aleg plimbându-mă prin pădure sau prin sat, iar atunci când îmi sare în ochi ceva interesant, mă întorc imediat la masa de lucru, pentru că ideea aceea nu poate fi lăsată pe mâine. Daca mă întorc a doua zi în același loc, dispare entuziasmul, dispoziția de a așterne pe hârtie ce am observat cu o zi în urmă. Mai desenez și peisaje urbane, dar de obicei când ajung într-un oraș, caut parcurile. Mediul contează pentru un artist.

  1. Ce părere ai despre lumea ilustratorilor români și cum vezi o promovare eficientă în acest domeniu?

Salvador Dali spunea că un artist adevărat e unul care îi inspiră pe ceilalți. Iar cei pe care îi urmăresc eu reușesc acest lucru. Susținerea reciprocă între artiști e de bază, mai ales în acest domeniu care uneori e desconsiderat de unii, neînțelegând câtă munca e în spate. Important e, totuși, ca lucrările de arta să ajungă sub privirile cui trebuie. În legătură cu promovarea, nu prea știu ce să zic, fiindcă e un aspect pe care l-am neglijat, concentrându-mă mai mult pe creație. Postez desenele doar pe rețelele de socializare. Am avut câteva oportunități de a expune, dar nu s-au concretizat.

  1. Ce proiecte viitoare ai în domeniul artelor?

Mi-aș dori o expoziție. Vreau ca lumea să-mi vadă desenele pe viu. Cred că fotografiile nu prea le fac dreptate. Aș mai vrea să lucrez la niște serii de ilustrații. Am avut câteva tentative până acum, dar le-am întrerupt după vreo două lucrări, deoarece apar idei noi.

În continuare, vă prezentăm o serie de ilustrații cu mențiunile lui Claudiu:

Se întâmplă să vezi urși plimbându-se prin sat, ieșind după mâncare. Satul acesta se află atât de aproape de natură, încât uneori se contopește cu ea.

Casele vechi au un farmec aparte. Te transpun în trecut, când totul era mai simplu. Bătrânii din sat, la fel ca locuințele lor, au de spus cele mai frumoase povești.

Iarna satul amorțește, iar natura abia mai respiră. E un fel de ritual care se repetă anual și te invită la odihnă.

Oile sunt prietenoase, te privesc curioase și umplu peisajele cu un alb domol. Sunt extrem de frumoase privite îndeaproape.

Păsările iubesc satul pentru că aerul este curat, departe de zgomotul agitat al orașului și de fumul încăcios. E foarte liniștitor să le admiri în tăcere.

Casele părăsite au mereu o istorie de povestit. Există o legătură strânsă între șoarecele care își face culcuș la fereastră și casa care nu mai are pe nimeni.

Pe Claudiu îl puteți găsi AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *