Salut, Beatrice!
Inițial, am dori să știm care a fost parcursul tău artistic și cum creai la început.
Totul a început acum aproape doi ani de zile. Totul a început din senin, când vine vorba de tehnica colajului.
De mică am simțit o uriașă sete pentru eliberare, mereu am scris și am desenat.
Primele mele lucrări au fost făcute mecanic, fără vreo idee la bază sau un scop, au fost o joacă. O explorare.
-Ce dorești să transmiți prin arta ta și ce teme abordezi?
Tema principală a mea este viața.
Viața mea… ori viața însăși. Îmi doresc mereu, prin majoritatea colajelor mele, să ajung la adevărul adevărat. La o esență dezbrăcată a lucrurilor, o esență goală pușcă, dură, frumoasă…
Viața, cu toate darurile și pedepsele ei.
Îmi doresc să transmit adevăr, speranță, iubire și judecăți.
Lecții și mângâieri.
-Cred că suntem cu toții curioși, unde îți găsești materialele și de unde îți vine inspirația pentru text?
Materialele mereu au venit ele singure la mine, de pe la prieteni, de pe străzi, din ce aveam prin casă ori găseam prin anticariate sau la vânzători ambulanți de carte.
În prezent, aproximativ 90% din materiale le găsesc la anticariatul UNU, unde și lucrez.
Ideile de text au fost mereu în mine.
Îmi place să descriu cât mai profund ceea ce simt, pentru că nu îmi doresc să rămân neînțeleasă. Vorbele curg, iar din prea multe vorbe se creează în mintea mea o concluzie sinceră, iar așa se nasc ideile textelor, din concluzii.
Sunt câteva texte inspirate de la scriitorul meu de suflet, Carol Ardeleanu.
-Observ în lucrările tale două tematici centrale, recurente. Consideri că iubirea pentru sat și credința se vor distanța în continuare de generațiile viitoare?
Fără să fiu am fost mereu apropiată de Dumnezeu și țară, pur și simplu simt aceste forțe foarte puternic în mine.
Uitându-ne în trecut, vedem cum totul piere, lăsând loc pentru ceva nou, însă esența și pomenirea mereu rămân.
Satul devine oraș, iar Dumnezeu Univers. Totul piere și se naște din același și mereu același aluat.
Deci e o transformare.
-Consideri că există reguli în artă ce ar trebui respectate?
Mereu am considerat că arta este absoluta libertate, deoarece arta ne este propria minte. Arta este un sentiment unde singurele reguli sunt ale noastre. Principii ori judecăți.
De copilă m-am crescut singură, iar singurătățile mele mi-au creat o altă lume numai a mea, unde tot singură mi-am petrecut amorul pentru viață și amărăciunile, pe care nimeni, ci numai eu, le-am înțeles.
Recent, am fost diagnosticată cu tulburare bipolară sezonieră de tip II. Depresia de care am parte în anotimpurile reci a devenit pentru mine, simbolic vorbind, o moarte definitivă a tuturor experiențelor negre ale existenței mele, o moarte care trebuie sa existe pentru a putea renaște mereu, primăvara.
Am ajuns la concluzia că ma sabotez singură. Sufăr de un oribil alcoolism de la o vârstă destul de fragedă. Dacă beau un pahar de alcool, nu mă mai pot opri. Nu pot. Devin o fiară disperată, lucru care îmi face foarte mult rău.
Mie nu îmi este frică de absolut nimic pe lumea asta. Numai de mine și de gândacii de bucătărie.
Noi toți avem visuri și speranțe pe care le vedem în fața ochilor cum devin realitate. Să nu uitam niciodată cum tot ce ne-am dorit s-a întâmplat adevărat, n-a fost visare.
Iti mulțumesc pentru colajele tale. Ma regasesc in suferinta si singuratate. Ai grija de tine, Beatrice. Arta ta misca inimi.
Curajul tău e bine să continue pentru a arăta altora că e bine sa fii așa cum esti fără mască .
Felicitari Beatrice , capul sus si eu ma confrunt cu o schizofrenia si cu abuzul de substante si uneori simt ca ma distrug , ceea ce se si intampla , am senzatia ca mor in fiecare zi. Totusi incerc sa fiu bun cu mine si cu cei din jur , de n-oi mai fi macar sa nu ma stie lumea doar de un om de nimic .