- Ce consideri că te caracterizează cel mai mult ca stil artistic și cu ce arte mai cochetezi?
Nu am un stil aparte, încă. Este ceva ce probabil voi continua să caut o lungă vreme. Momentan, experimentez cu mai multe forme artistice. Caut forma ideală cu care să îmi pot exprima ideile. Nu îmi vine să mă limitez la ceva. Și nici nu vreau. Vreau să am toată libertatea să fac ce vreau.
Îmi plac mai multe forme de manifestare artistică, printre care și instalația și performance-ul. Arta nu înseamnă numai desen pe hârtie. Depășește sfera aceasta limitată și merge dincolo de imaginația noastră. Iar tehnologia pe care o avem la dispoziție astăzi deschide și mai mult orizontul artistic. Am văzut o instalație artistică unde plantele, conectate la cabluri, reușeau să cânte. Sau instalații artistice unde diferiți bio-senzori reacționau cu publicul și rezultatul este incredibil.
În direcția asta îmi doresc să merg, unde nu există limite și unde orice este posibil.
- Te-ai dezvoltat în plan artistic în mod individual, sau te-au ajutat școala și facultatea?
Poate că ambele au avut un rol important. Nu știu. Mă pasiona arta și înainte să aplic la facultate. Nu am făcut liceu de artă, însă m-am implicat în grupul de desen al liceului și desenam mereu în timpul orelor. Iar facultatea sigur și-a adus aportul. Pe lângă feedback-ul activ pe care îl cred esențial, am învățat cum să gândesc ca un artist. Iar asta cred că este mult mai important decât să știi să desenezi. Desenul se învață prin exercițiu și muncă multă.
De altfel, nici nu cred că procesul meu de dezvoltare s-a încheiat. Cresc în fiecare zi și îmi doresc să continui să cresc, să continui să învăț ceva nou mereu.
- Presupunând că va ajuta pe cineva informația aceasta, cum e la UNARTE cu adevărat?
Într-o mare măsură, la UNARTE este ca la orice universitate/facultate din țara asta. Bineînțeles, cum toți studenții se plâng de dezorganizarea și haosul birocratic, nici în mediul artistic nu scăpăm de asta. Însă, ce am observat este că la o școală de arte, în general, profesorii sunt mult mai open-minded și mult mai ancorați în lucrurile de actualitate. Profesorii cu care am avut contact până acum au fost deschiși la absolut toate discuțiile posibile.
Modul în care este organizat este puțin diferit față de o facultate clasică: înainte de orele de curs, dimineața, avem 5-6 ore de atelier. Apoi mergem la cursuri ca orice student. Orele de atelier sunt cele mai interesante. În atelier am învățat foarte multe lucruri și tot acolo descopăr ceva nou în fiecare zi.
Este și aici drama clasică a unei facultăți: colegii ăia enervanți, colegul sau colega de la atelierul X care a făcut ceva nașpa, profesorul acela sever fără nici un motiv, etc. Dar, în principiu, este un mediu prietenos cu oameni super mișto de la care ai ce să înveți.
- Ce oportunități ai observat în România pentru artiști?
Cred că oportunitățile sunt multe, mai ales în timpurile actuale. În sfera mea am observat din ce în ce mai multe concursuri, open call-uri, rezidențe artistice, dar și job-uri mai „convenționale” și proiecte freelance. Ideal ar fi să comunici cu oamenii, atât din domeniul artistic, cât și din alte domenii. Și din vorbă în vorbă, sigur se va ivi și o oportunitate pe gustul tău.
- Ce idei ar trebui să implementăm și potențăm, pentru a sprijini artiștii cât mai mult?
Nu știu dacă acest „noi” se referă la „noi ca publicație” sau la „noi ca țară”, însă cred că e suficient să dai feedback artiștilor. Orice interacțiune cu paginilor lor de Social Media, orice vizită la expozițiile lor, sharing is caring.
Expunerea ne oferă o cale prin care luăm contact cu mai mulți oameni care ne apreciază creațiile și sunt dispuși să plătească pentru a le crea ceva. Așa avem și noi un ban pentru un colț de pâine. Iar dacă îți place ceva din shop-ul artistului, nu i-l cere gratis „pentru că ne cunoaștem”. Cumpără-l tu când ți-l permiți. Nu te obligă nimeni să cumperi ceva, mai ales când nu ai fondurile necesare acum. Sunt lucruri mici, însă adunate se resimt și ne ajută.
- Arată-ne puțin o ierarhizare a stilului. Cum creai înainte?
Cred că toată lumea a început să deseneze după anime-uri. Copii oribile după alte desene, însă pe care le făceam pentru că încercam să învăț.
După un timp, m-am detașat de partea asta copilărească. Făceam schițe colegilor în timpul orelor, căutam subiecte artistice și făceam portrete.
Apoi am lucrat ceva mai serios pentru mapa de admitere, făceam studii în diferite tehnici după oameni și obiecte. (3)
Iar acum încerc să mă descopăr și să văd ce stil mi se potrivește cel mai tare. (4)
- Consideri că există reguli în artă ce ar trebui respectate?
Cred că regulile în artă sunt singurele pe care ar trebui să le încălcăm. Dar înainte să încalci vreo regulă, trebuie să știi ce regulă încalci și de ce. Cât timp ai un motiv bine întemeiat pentru ceea ce creezi, orice îți este permis.
- Arată-ne 5 pagini din sketch book-ul tău.
Ca orice artist adevărat, am 10 sketchbook-uri începute, așa că o să aleg 5 pagini la întâmplare din toate sketchbook-urile începute.
- Care a fost cea mai melancolică lucrare a ta și de ce și care cea mai pozitivă?
Cea mai melancolică lucrare a mea este o bandă desenată la care am lucrat recent. A fost temă de semestru la facultate. Se numește CIRC și este o poveste de dragoste. O găsiți în link-ul din descriere pe Instagram-ul meu.
Am încercat să ilustrez o dramă clasică din viața mea când vine vorba de dragoste, raportându-mă la clown meme. Am desenat clovnii mei și i-am pus într-o poveste circulară. Nu este întru totul finalizată, însă este aproape de forma finală.
Cea mai pozitivă? Greu de spus. Cred că schițele cu broaște pe care le mai postez uneori pe Instagram. Cine nu iubește broaștele?
- Care ar fi planurile tale de viitor în domeniul artelor?
Am încetat să îmi mai fac planuri exacte pentru că niciodată nu merg cum îmi doresc. În schimb, am mici scopuri către care țintesc. Momentan, îmi doresc să găsesc un stil al meu, un mod al meu de exprimare.