Ungureanu Andrei este un tânăr prozator român, născut în iunie 1992, în Mușcel. Debutează în 2021 cu volumul de proză scurtă ’’Povestiri și întâmplări din țara fumului’’. Câștigător în 2022 al marelui premiu al concursului ’’Primul roman’’ organizat de Editura Litera, pentru volumul ’’Nașterea eroului’’, cu publicarea operei, și al altor premii literare. A publicat în numeroase reviste literare precum Ficțiunea Opt Motive, Mezomorf, Tribuna, Caiete Silvane, Euphorion, Argo, Liternautica etc. Al doilea roman, ’’Gava nebunul’’, este în curs de publicare.
Cum te-ai pregătit pentru a deveni scriitor?
Nu cred că mai există un cursus honorum pe care dornicul de a scrie îl poate apuca pentru a deveni scriitor. Până în perioada comunistă exista, cu bune și rele (presupunând, de cele mai multe ori, o conformitate ideologică, în absența căreia era mult mai greu să răzbești. Îmi vine în minte, deși nu e din domeniul literar, exemplul surorilor Ioana Radu și Mia Braia). Astăzi e mult mai greu, e o improvizație fără reguli clare.
Cea mai importantă pregătire e să citești mult, lecturi tari, bune și variate, înainte de a te apuca să scrii, astfel încât să ai ceva valoros de zis. A scrie al n-elea poem despre dezămăgiri și al m-elea roman despre căutarea sinelui, cu o voce care nu spune, de fapt, nimic, nu e calea. Mie îmi vin multe idei despre ce aș putea să scriu, în special proză scurtă. Foarte puține, însă, le aștern pe hârtie. Cred că o idee care nu te macină suficient, fie să vrei să o scrii atunci, pe loc, în ziua aia, fie că te zgândăre în duh câteva zile până te apuci de treabă, are mari șanse să nici nu merite efortul.
Prima etapă a fost, deci, să simt că am scris ceva suficient de bun. Apoi am căutat să văd dacă sunt oameni care să vrea să citească ce scriu eu. Am contactat direct reviste literare căutate pe Google, după o scanare sumară să fie cât de cât deschise nuvelelor unui țăran silit de vremi să trăiască în oraș, de care nu auzise nimeni și care nu scrisese nimic. ‘’Bună ziua, sunt …, scriu …, vă trimit o nuvelă, dacă o veți considera suficient de bună m-aș bucura să o publicați’’. Asta a fost. În paralel am trimis lucrările mele la câteva concursuri literare. Apoi am câștigat premiul de debut al editurii Litera, un concurs prestigios și foarte exigent.
E singurul drum care îmi vine în minte: citește, scrie, caută să te faci citit. Copilul se naște cu pâinea sub braț. O operă bună se naște cu cititori de mână. Pentru asta, însă, trebuie să crezi în ce scrii într-atât încât să faci efortul de a-i căuta cititorii.
Cum a decurs prima ta scriere de amploare?
Prima creație importantă pe care am scris-o a fost nuvela ‘’Focul’’, din volumul ‘’Povestiri și întâmplări din țara fumului’’, vreo 45.000 de caractere. Aș vrea să spun că a fost ceva ‘’afar’ den socoteală’’, o iluminare, că m-a lovit brusc talentul, dorința, dar nu a fost așa. Pur și simplu am simțit că trebuie să scriu și a fost prima idee suficient de bună cât să vreau să stau să o pun pe foaie. M-am pus la masă, am deschis laptopul și am scris cum și cât m-am priceput. N-am recitit și n-am modificat prea mult. Nu mă frământ prea mult ca să caut tonul cel mai bun, cea mai convingătoare înlănțuire a acțiunii etc., urmez logica mea internă și scriu ce vreau, cum îmi trece prin cap. Scrisul nu mi-e natural, mi-e cel mai adesea trudă, caznă, așa că nu îmi face plăcere să fac corecturi, odată isprăvit. Scriu întotdeauna direct cu diacritice, în Word, la câteva zile recitesc, corectez (în general corecturi minore, mai niciodată paragrafe întregi) și asta e tot.
Ce autori contemporani citești?
N-am avut niciodată o aplecare spre literatura contemporană, asta probabil pentru că acasă părinții mei aveau o bibliotecă cu mari opere ale literaturii universale, actualizată cam cu tot ce se publicase mai bun până prin anii 80 și asta mi-a șlefuit gusturile. Am citit deci Dostoievski, Garcia Marquez, Marin Preda… Din literatura de azi am citit și mi-au plăcut Abdulrazak Gurnah, Michel Houellebecq, Mario Vargas Llosa (dacă poate fi considerat contemporan), Haruki Murakami. Nu am nicio dorință de a fi sincron sau vetust în raport cu tendințele literare, cu ce se publică și se citește astăzi.
Ai locuit în Franța – ce oportunități pentru scriitori ai observat acolo?
Prima și cea mai mare este că francezii sunt îndrăgostiți, măcar declarativ, de literatura francofonă, de cultura franceză, pe care o promovează pe toate căile și o apără, pe cât posibil, de englezisme. Asta înseamnă că își promovează autorii locali, citesc multă literatură francofonă, în special scrisă de autori francezi, există o întreagă rețea de sprijin, un cursus honorum bine definit. Autorii care câștigă premii literare importante în Franța devin, aproape peste noapte, mici vedete, sunt promovați și cumpărați, citiți și criticați. E ceva ce simt că lipsește în România.
Ce oportunități pentru scriitori ai găsit în România?
Am observat că există deschidere, în anumite reviste literare, inclusiv cunoscute, spre autorii la început de drum. E deja mult. Dincolo de asta, însă, cred că oportunitățile sunt destul de puține.
O întrebare clișeică și mereu relevantă, cum depășești blocajele?
Răspuns simplu: las lucrarea deoparte până când nevoia de a scrie mă zgândăre atât de mult încât, fără să știu cum, găsesc dezlegarea blocajului și mă apuc de unde am rămas. Cu alte cuvinte: de obicei nu mă arunc în puhoi, să-l trec cu puterea brațelor, ci aștept să se tragă apele și să trec pe picioare.
Când începi să scrii o carte sau o nuvelă, vezi începutul sau sfârșitul, sau pornești de la o simplă idee?
Sunt două procese diferite. De o nuvelă mă apuc doar atunci când am o idee suficient de bună. La roman nu funcționează așa, pentru că nu gândesc niciodată structura cap-coadă în amonte. De obicei am doar începutul, în cazurile bune și un sfârșit pe care îl vreau. Între cele două e toată truda scriitorului. De multe ori e futil să tragi la lopată ca să ajungi la malul dorit, furtuna te va azvârli departe. În cazurile astea e mai bine să te lași în voia valurilor, e posibil ca țărmul la care vei fi aruncat să fie țara promisă.
Care sunt proiectele la care lucrezi în 2024?
Lucrez la al treilea roman, cu povești din România obsedanților, anii 30 – 50. E în parte inspirat din frământările acelei epoci, când o lume a fost distrusă și alta, beteagă, a început să se înalțe peste ruini. E inspirată și de întâmplări reale, ale străbunicului meu, ale țăranilor din Mușcel, iubitori cu patimă ai pământului și ai vieții lor, peste care vine tăvălugul comunist. Ne-am trezit și noi, ca înaintașii noștri acum aproape 100 de ani, în fundătură. Fără să ne dăm seama, de unde totul era (sau părea) să fie bine, deodată ne lovește năpasta. Cum am ajuns aici ? Ce putem face? Asta încerc să înțeleg și să-mi lămuresc prin acest roman.
Primul lui volum îl puteți comanda de aici: Andrei Ungureanu – Nasterea eroului (litera.ro)
Am scris despre acesta AICI.