FOTOsapiens: Gabriela Dobrei

FOTOsapiens pune accentul pe importanța sentimentelor și a însemnătății din spatele fotografiilor, pe partea umană. Aceasta este împărțită în trei secțiuni: trei întrebări pentru artist, trei poze pe o tematică dată și trei poze în care se expun poveștile capturării și se atribuie o coloană muzicală.

Fotografia cap-de-articol aparține Andei Lupuleț ❤️

Cel de-al treilea articol din această ediție ne face introducerea pozelor cu dublă expunere. Deci ce ce este Gabriela fenomenală? Că pozele ei ne trimit într-o dimensiune paralelă, iar asta nu e fabulație.

3 întrebări

Ce trebuie să aibă o poză ca să fie reușită?
Emoție. Și să își îndeplinească scopul pe care artistul (fotograful) și l-a impus, să transmită sentimentul/mesajul dorit. Nu sunt de părere că există o rețetă anume care trebuie respectată, e la latitudinea fiecărui fotograf ce anume alege să folosească. Dacă în timp ce derulezi feed-ul pe Instagram (ca reper, dar se aplică pentru orice platformă), te oprești să analizezi poza, misiune îndeplinită. Ești acolo în memoria privitorului. I-ai oferit o parte din sufletul tău, l-ai teleportat în acel moment în care ai realizat poza. I-ai adus un zâmbet pe față, un pic de melancolie în suflet, o emoție, o stare de bine sau un semn de întrebare.


Cum și cu ce îți editezi pozele?
Am mai multe modalități prin care îmi editez pozele, ca să ajung la un rezultat cât mai apropiat de viziunea mea artistică. Pentru fotografiile cu multiple exposure realizate în cameră (expunerea multiplă care se realizează direct cu aparatul foto, fără post-procesare), mai ajustez doar elementele de bază (expunere, contrast, saturație, umbre, etc), fără să aplic filtre. Editarea o fac fie în Lightroom, fie pe telefon, în aplicația Snapseed (pe care o recomand- interfață prietenoasă și multe funcții tare mișto, stimulatoare din punct de vedere creativ). Contrar a ceea ce crede lumea, nu folosesc Photoshop pentru double exposure, deși există nenumărate tutoriale despre cum să faci asta. Am decis să îmi găsesc eu modalitatea de procesare a imaginii care îmi este mai confortabilă, mai pe o latură personală, căci cu siguranță nu am inventat eu roata, dar vreau să o reinventez. Ca și artist, am nevoie să nu pierd magia acelui moment, iar la momentul actual am ajuns într-un punct în care mă simt stăpână pe propriile imagini. Cu siguranță sunt deschisă pentru tot ce va oferi tehnologia în continuare, iar dacă voi simți să adopt anumite caracteristici, o voi face.
Pentru că nu tot timpul magia double/multiple exposure se întâmplă pe loc, folosesc funcția de dublă expunere din aplicația Snapseed, care mă ajută atunci când am mai multe fotografii realizate din diverse locuri și am un moment de inspirație creativă, mai spontan (cel mai fain moment de altfel-în cele mai ciudate situații, pentru că, de ce nu, imaginația nu are orar fix). Iar cu aplicația asta, pot să dau frâu liber imaginației, posibilitățile sunt nelimitate atunci când alegi să combini imaginile. Important e sa nu îți uiți vreodată scopul pentru care o faci, și ce anume vrei să vadă publicul de la tine. Fii spontan, liber, împărtășește din lumea aia colorată, extravagantă, sau de ce nu, și din latura mai pragmatică. Lumea care ne înconjoară e văzută în atât de multe feluri, filtrată prin nenumărate gânduri, emoții, și ar fi păcat sa nu aflăm mai mult.

Cu ce asociezi fotografiatul?

Sincer, nu aș putea spune că asociez fotografiatul cu o anumită acțiune sau cu un singur sentiment. Este un pachet mult mai complex decât aș putea descrie vreodată prin cuvinte. Acțiunea de a fotografia reprezintă de fiecare dată un moment de fericire, de împlinire, dar și o eliberare a impulsului artistic de moment. E cea mai bună modalitate de expresie plastică pentru mine, la momentul actual. Știi, simt multă emoție pozitivă și o anume desăvârșire în momentul în care am ocazia să vorbesc despre ce reprezintă fotografia pentru mine, dar și când reușesc să îmi împărtășesc viziunea în mediul online.

꧁♥🖤️♥꧂

Poza cu cea mai mare încărcătură emoțională

Am ales să vorbesc puțin despre o fotografie recentă, pe care nu am postat-o nicăieri, dar care are împreună cu ea un bagaj emoțional destul de complex. Și negativ, dar și pozitiv. E un autoportret realizat într-un moment al vieții mele în care am simțit că nu mai am control asupra emoțiilor, că acestea depășesc granița fizicului și pun control asupra gândurilor. Reprezintă lupta interioară pe care o duc câteodată, eu cu mine, dar care m-a făcut de fiecare dată mai puternică, mai motivată să merg mai departe, să îmi îndeplinesc visele și să creez în continuare. Am ales să o împărtășesc tocmai acum, deoarece îmi fac curaj să ilustrez din ce în ce mai mult modul în care poate fi afectat psihicul nostru, precum și importanța înțelegerii problemelor ce au loc la nivel mental.

꧁♥🖤️♥꧂

Poza melancolică

Poza aste e realizată în curtea în care am pășit aproape zilnic cinci ani de zile, mediul în care m-am dezvoltat cel mai mult din punct de vedere artistic. E curtea de la “Casa Roșie” (pentru cunoscători), care îngrădea atelierele de ceramică, și nu numai, ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Pentru mulți, este o simplă poartă. Pentru mine, imaginea acesteia are o încărcătură emoțională mare, un aer nostalgic. Înmagazinează multe amintiri frumoase, dar și gânduri, momente de incertitudine, atât pe plan profesional, cât și personal.
Este acea poartă care mi-a deschis multe căi, care nu mi-a fost închisă în nas niciodată și pe care am putut intra mereu cu zâmbetul pe buze și cu speranță în suflet.
Melancolia mă lovește de fiecare dată când o privesc, simt multă emoție. La început, mereu este negativă. Îmi lipsesc multe momente. Le retrăiesc prin aceasta. Apoi zâmbesc, și realizez unde eram la început și unde sunt în acest moment. În final, aș putea spune că se transformă în emoție pozitivă. Îmi aduc aminte unde îmi doresc să ajung, că vor merita anii petrecuți acolo, că voi putea oferi cel puțin la fel de mult pe cât am primit, pentru comunitate, pentru oameni.

꧁♥🖤️♥꧂

Poza dintr-un moment de beatitudine

Sincer, puteam face un album numai cu poze realizate în momente de beatitudine, dar care poate nu transmit atât de mult prin gesturi vizuale euforia, fericirea deplină, ci prin starea pe care ți-o oferă la nivel senzorial. Imaginea de mai jos are o poveste cel puțin simpatică, simplă, dar despre viața fiecăruia dintre noi.
06:30. Sâmbătă. Un tramvai care se lasă așteptat. Un tren pe care urma să îl pierd, sau cel puțin așa ajunsesem eu să cred. În toată agitația care se crease în mintea mea, soarele răsărea. Am avut un moment de inspirație pentru o expunere dublă chiar în momentul în care îmi sosea tramvaiul mult așteptat. Am urcat zâmbind cu gura până la urechi în acel tramvai, cu ochii ațintiți de puținele persoane care aveau un drum de făcut la acea oră, și care cel mai probabil nu înțelegeau de ce anume mă bucur atât de tare într-o dimineață în care majoritatea ar fi preferat să fie în patul lor cald și comod.
Atunci am simțit fericire. Și poate mai mult decât atât. Un sentiment pe care nici în momentul de față nu știu să îl descriu, dar știu sigur că vreau să am parte de el cât mai des în viața asta. Am realizat, mai mult ca niciodată, cât de important este să te bucuri de fiecare clipă ce ți se oferă, să o simți cu adevărat, să o prețuiești. Ne lăsăm de atât de multe ori purtați de ritmul nostru cotidian, alert, aglomerat, stresant. Carpe diem, dragi oameni!

෴❤️෴

3 poze dragi + piese de ascultat


Mi-a fost extrem de greu să aleg. Fiecare poză pe care o fac și pe care o postez online (și nu numai) are un loc în inima mea, e parte din mine, formează un întreg, ca un puzzle. Păstrăm amintiri, emoții, retrăim senzații…fotografia are această putere imensă de expresie, de înmagazinare, este mai multă putere într-o singură fotografie decât ne-am putea imagina.
Am ales să încep cu fotografia de mai jos, tocmai pentru că reprezintă pentru mine începutul. Mai exact, începuturile „double exposure” pentru mine, probabil unul din cele mai inspiraționale momente din așa zisa carieră artistică. Ca multe alte lucruri frumoase din istorie, a început dintr-un accident (despre care voi povesti cu altă ocazie). Accident care a produs un declic, iar restul e istorie. E foarte interesant să vezi ce surprize îți poate rezerva viața, trebuie doar să le acorzi atenție, nu se știe niciodată încotro poți să o apuci. Împreună cu poza asta, merge ascultată piesa lui Pascal Letoublon – Friendships. Fără versuri, doar sunet! E vorba de energia transmisă, iar pe asta mizez și în momentul în care creeez conținut vizual.

෴❤️෴

Cu un aer la fel de visător ca și al acestei poze, am să alătur o melodie pe care o am pe repeat de cel puțin două săptămâni (știți cu toții momentul ăla în care dai de o piesă ce simți că se mulează perfect pe starea în care te afli în acel moment, și o asculți până la epuizare): Susanne Sundfør – Fade Away (Maps Remix).
De câte ori în viața asta nu v-ați lăsat purtați de gânduri, undeva departe, în lumi ideale, fanteziste, de altfel superbe, fascinante, intrigante? Mai e nevoie și să visăm, dar să nu uităm să rămânem ancorați în realitate. E ușor să te pierzi…e mai greu să te întorci.

෴❤️෴

Mereu m-a fascinat dualitatea care se poate crea din punct de vedere contextual, conceptual. Așa și cu cea de-a treia imagine. Am ales să îi imprim acest caracter, care să fie fascinant din punct de vedere vizual, o expresie artistică a luminii, învăluită și de o urmă de mister dată de întunericul nopții. Împreună cu aceasta, simt că se potrivește mănușă melodia unei superbe cântărețe, o muză: Sade-Turn My Back On You. Numai bună de ascultat când traversezi seara Piața Muzeului din Cluj-Napoca, unde de altfel este făcută și poza. O stare aparte!

෴❤️෴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *