Teo Zehan
Teo: Un lucru pe care îl învățăm, mai devreme sau mai târziu, e că nu putem fugi la nesfârșit de viață și de toate provocările pe care aceasta ni le aruncă în față. Nu putem închide ușă după ușă și nu putem pune lacăt pe suflet cu scopul de a ne feri de trăiri și de necunoscut. Uneori, ne este greu să dăm frâu liber existenței, așa imperfectă și plină de hibe cum e ea. Dar oricâte măsuri de siguranță ne luăm, toate sunt inutile în final, pentru că viața tot ne prinde din urmă. Și cu cât realizăm asta mai repede, cu atât ne putem bucura mai mult de toate surprizele pe care aceasta ni le poate oferi.
Marc: Verde crud. Porți închise. Puțină teamă de a apăsa clanța, pentru că, dacă e închisă, intervine dezamăgirea. Dar dacă se deschide, va fi entuziasmul de nou, de cunoaștere, de descoperire. Decizii. Mereu trebuie să riscăm. Dacă e închisă, dezamăgirea ușilor închise ne stimulează sa căutăm altele deschise sau chiar să le deschidem noi. Se vede timpul trecut peste ușa din metal, deși natura e mereu tânără, în fiecare an renaște. Cum suntem noi. Orice ușă închisă ne face să renaștem.
Lorand: Poarta spre tinerețe.
Hornet Marcel Alexandru
Marc: Toți avem demonii care uneori ies la iveală, trebuie doar să știm sau să învățăm să îi ținem sub control. Uneori se definesc prin izbucniri, prin momente antisociale, depresie, sau alcool. Eu, cel putin, am știut să îi țin ascunși cu alcool și depresie, iar toată depresia am încercat să o canalizez în artă. Depresia nu constă în a fi supărat sau trist… uneori se caracterizează prin artă, în spatele unei melodii, picturi, fotografii, cărți, mereu va sta depresia. Trebuie doar sa știi să îți îmblânzești demonii.
Lorand: Inocența pe care și-au pierdut-o copiii în sălile de clasă, încercând să scape.
Teo: Dacă aparatul foto ar putea pătrunde în ungherele cele mai întunecate ale minții, probabil ar captura o astfel de atmosfera sumbră. Aici se ascund fricile, regretele, precum și toată tristețea care uneori poate să devină copleșitoare. Important este să nu negăm existența acestor locuri, ci să le aducem din când în când la lumină, pentru a putea aprecia cu adevărat ce înseamnă, prin comparație, fericirea.
Lorand Petruska
Lorand: Frumusețea serilor de vară, încercând să fie cuprinsă într-o singură poză.
Teo: E una din acele seri de vară în care nimic altceva nu mai contează, ci doar “aici și acum”. Râsete sincere îți umplu inima de drag de viață și decizi să capturezi momentul și să imortalizezi o clipă care altfel s-ar pierde printre celelalte clipe fericite. Din grabă, n-ai focalizat-o, dar nu-i nicio problemă. Timpul, uneori, nu are răbdare pentru fotografii regizate. Iar viața, cel mai adesea, nu are nevoie de ele.
Marc: Are legătură cu o tipă la care a ținut sau ține mult. Ea e în ceață, blurată, cu zâmbetul pe buze. Este conștient că a pierdut-o sau o va pierde, ori nici nu a fost a lui. Deși e doar un vis, un vis de care e îndrăgostit, nu va deveni niciodată realitate. Sau nici nu a fost vreodată realitate.