FOTOinterpretatio: Liviu, Tudor, Delia

O nouă serie de interpretări ale fotografiilor mă surprinde din nou sub predicamentul că orice imagine are o poveste, uneori inspiră ceva similar cu ce a gândit altcineva, uneori e terapie să citești ce gândește cineva despre fotografia ta, iar uneori reprezintă doar o incursiune în lumea imaginară, un exercițiu util. M-a frapat în această componență faptul că Liviu și Delia au retrăit ambii momente de melancolie cu gândul bunici la poza lui Tudor și am și eu o amintire mai mult decât similară când o privesc.

De data aceasta, interpretatorii au scris în versuri și e debutarea unei noi forme a FOTOinterpretatio.

Așteptăm noi colaborări, scrie-ne pe mezomorfro@gmail.com și hai să facem o grupă nouă, e și prilej de socializare! Lasă-ți poza la format gânduri, povești, poezii 🥳

Liviu Florea

Pete de vopsea

Mă preling prin substraturile acestei lumi ca petele suprapuse de vopsea curgând.

Diferită-mi e culoarea de la stare la stare, predominând verdele, căci el îmi dă culoare.

Verde ca Pămantul, răstignit mi-e trupul,

căci aici mi-e casa,

aici mi-e șansa

și aici mi-e viața.

Ca un balon, mă ridic spre suprafață,

caut lumina, caut speranța.

Mă duc cu gândul, dar nu las Pământul.

Asemeni culorii, mă usuc în straturi,

stratificând inflexiunea razei de soare

care reflectă care mai de care,

un strop de ardoare,

ce pe pensulă-mi apare.

Tudor:

Râuri de culori curg pe planșă,

alcătuind curcubee efemere,

precum râurile susurânde prin văi umbrite de păduri liniștite,

curcubee lichide.

O mișcare lichidă,

un moment suspendat în timp.

Fire fine de culori vibrează împreună,

dansând o poveste nespusă.

O poveste de când lumea

despre lumină, umbre și nuanțe.

O poveste alcătuită din culori

pentru ochi căutători.

Râuri de culori curg încet

în mici curcubee întortocheate.

Delia:

Vopseaua scursă

O privesc și văd viața ce mi se scurge prin vene.

Avântul de a crea, entuziasmul, curiozitatea.

Își întinde brațele peste tot

și mă ajută să mă bucur de tot spectrul de experiențe.

Se strecoară oriunde găsește

o fereastră de timp sau o crăpătură către sufletul cuiva.

Tu ai lasa-o să se prelingă înăuntrul sufletului tău?

Tudor Sabin

Tunelul verde

Am făcut această poză în parcul botanic din Iași. Nu m-am gândit prea mult la fotografie în momentul acela, doar mi s-a părut că e o perspectivă interesantă cu acele bolte de viță de vie. Arată ca un tunel de verdeață, un sanctuar natural. După ce am făcut poza respectivă, am încercat să văd cum arată dacă o procesez în oglindă pe axa orizontală și mi-am dat seama că rezultatul e mai interesant decât originalul, deși spre deosebire de alte fotografii în oglindă, nu este imediat evident că este procesată astfel.

Liviu: Printre bolta de aminitiri din curtea bunicului, aici mi se încolăcesc multele trăiri ce mă readuc pe mine, un copil cu părul lung și zâmbetul curgându-i din ochi până pe conturul buzelor. Aici mă saluta liliacul parfumat ce mi-a fost întotdeauna alături, tocmai de când te-am cunoscut și pe tine.

O tu, boltă cerească ce te întinzi peste bolta noastră,

tu te deschizi și îmi arăți lumina stelelor tale pe fereastră,

tu, bolta ruginită ce ai ținut mereu capul sus spre cer

și vița de vie vie,

spre a mea bucurie.

Acum vin la tine și bolta nu mai e,

e doar o amintire ce mă duce

așa frumos înapoi spre copilărie…

Vița s-a uscat, pământul s-a surpat,

țeava ruginie s-a tăiat,

dar să fii sigur că amintirea s-a înregistrat

și m-a făcut să mă transform într-un brav soldat.

Delia: Demult așteptam sfârșitul săptămânii, iar vremea e optimă. Vântul răcoros se luptă și reușește să îmblânzească razele soarelui. Timpul pare că s-a oprit în loc… Ba nu! Merge înapoi și iată-mă din nou copil în vacanța de vară în curtea bunicilor. Mereu am să mă simt în siguranță sub bolțile de lemn construite de ei. Parcă s-ar fi gândit să ne simțim în siguranță în toate ipostazele vieții. Fiecare ipostază are o boltă. Văzute din față, ele par să se continue la infinit, dar cel mai bine vezi o boltă abia după ce ai depășit-o pe precedenta. Exact ca în viață.

Delia Sandu

Am descoperit-o într-un colț. Privirea ei pătrunzătoare și tăioasă ascundea multe. Nu voia să-mi vorbească, dar cu fiecare moment îmi era tot mai clar că era de o frumusețe rară. Mare păcat, o astfel de fată nu se simțea în siguranță în această lume și prefera singurătatea. Cum o fi ajuns să se ferească atât de mult? Ea avea multe laturi, era oare lumea însă pregătită să le descopere? Cu siguranță merita mai mult. Fata aceasta era Vulnerabilitatea.

Liviu: Linii fine ca firele de păr

și liniile ți se întâlnesc pe pielea fină,

îți trasează frumusețea asta divină.

Mă pierd în fire de păr pe pielea fără de nor,

fără de hău și fără de greșeală.

Aș fi vrut să te fi cunoscut când eram la școală,

căci te-aș fi desenat pe fiecare coală

și te-aș fi schițat a mia oară,

în speranța că linile o să ți se întâlnească

și în viziunea noastră.

Acum ești departe, te caut în fiecare chip,

în speranța că liniile acelea perfecte

nu sunt sigurele din vers

cu atât de mult subînțeles.

Simt cum zâmbetul ți s-a întors invers

și pielea ți-a tresărit pe fiecare vers,

dar știi că trebuie să mă fac înteles,

e povestea ta.

Atât de plină de culori ca și mintea mea.

Tudor: Un portret, o privire enigmatică și răscolitoare. Privirea hotărâtă a unei fete necunoscute te surprinde pe stradă. Este bucurie sau tristețe în ochii săi? Un mister de privire te urmărește în tăcere. Această privire rămâne cu tine, o ții minte și ți-o imaginezi ușor. O privire greu de uitat te urmărește pe stradă fie că o vezi fie că nu. O emoție nedefinită te cuprinde odată cu privirea sa și te scufundă în gânduri. O privire și o enigmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *