Fotografie wildlife: Interviu cu Alexandra Ion

Urmăream zilnic poveștile Alexandrei și e clar o inspirație, întrucât nu se regăsește deseori această îndeletnicire și ar fi ideală pentru activități în familie sau tineri, întrucât include și călătoritul, dar și extazul reușitei cadrelor. Fotografiile ei transced viața urbană obișnuită și ne fac să realizăm frumusețea faunei noastre, dar ne și educă în ceea ce privește varietatea animalelor din țara noastră.

Lectură plăcută a interviului:

1. Care sunt zonele unde obișnuiești să mergi pentru a fotografia animalele?
De obicei ies la fotografiat în împrejurimile Bucureștiului, păduri, dar uneori și bălți, unde fotografiez păsări. Pe lângă aceste zone, îmi place foarte mult să merg în Dobrogea, intenționez să explorez cât mai mult din această regiune, deoarece are foarte mult potențial din punct de vedere al faunei. Când vine toamna, merg destul de des și în zona de munte, unde întâlnesc bufnițe, dar și alte păsări sau mamifere pe care nu le pot găsi în zona de câmpie.

2. Ai început exact cu acest tip de fotografie? Dacă nu, care sunt diferențele dintre stilurile fotografice pe care le-ai urmat?
Până să încep să fotografiez animale sălbatice, nu cred că trăiam la maxim pasiunea pentru fotografie. Îmi luăm aparatul cu mine și fotografiam din perspectiva mea, peisaje, portrete, clădiri, flori etc, dar întotdeauna mi-am dorit o anumită senzație de libertate și de aventură care îmi lipsea cu desăvârșire. Așa că, abia prima dată când mi-am cumpărat primul teleobiectiv, un Nikon 70-300, atunci am simțit că încep să mă bucur total de ceea ce fac. Am început cu fotografierea păsărilor, care erau preferatele mele încă de la început și am descoperit o lume nouă, în jur erau o grămadă de specii de păsări pe care mă așteptăm să le văd doar în Delta Dunării. Surpriză a fost că le vedeam uneori și prin parcurile din București! Mi-au rămas tare dragi momentele când ieșeam cu o hidrobicicletă în formă de lebădă pe lacul Snagov și explorăm zonele de baltă cu stuf la apus, unde era o liniște deplină. De acolo a început totul și am rămas doar pe acest stil de fotografie care a devenit și un stil de viață.

Liliacul vulpita zburatoare-Asia

3. Care sunt particularitățile de bază ale fotografiatului de animale?
Cred că cel mai important lucru în fotografierea animalelor sălbatice este să îți placă foarte mult să petreci ore în șir în mijlocul naturii. Dacă te aștepți ca fiecare tură să vină cu o izbândă și un cadru reușit, atunci e clar că acest gen de fotografie nu e potrivit. Eu m-am obișnuit să vin și cu cardul foto gol și să accept că unele căutări pot fi fără rezultat, dar că rămâi întotdeauna cu experiența trăită la maxim. Pașii către o fotografie reușită de wildlife sunt în primul rând să te documentezi înainte despre specia pe care vrei să o găsești, pe urmă trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și să te duci de mai multe ori în același loc până înveți ce trebuie despre comportamentul acelui animal. Aparatura foto potrivită este și ea importantă, dar mai important este să ai și îndemânare că fotograf, deoarece fotografiatul unui animal poate fi dificil, trebuie să fii mereu pe fază și destul de rapid că să surprinzi momentul potrivit. Au fost situații când am ieșit pe teren doar că să observ și să studiez habitatul specific unei specii, fără să fac fotografii, doar ca să învăț cât mai multe despre acel loc și să revin de mai multe ori până am reușit și cadrul mult visat, evitând totodată să stresez animalul.

4. Ai avut parte de dificultăți în acest sport al fotografierii animalelor sălbatice?

Da, am avut parte și de dificultăți. În primul rând, îmi amintesc multiplele momente în care am rămas cu mașina blocată ore întregi în noroi, nisip sau suspendată. Plimbările în natură pot veni la pachet și cu anumite întâmplări neașteptate, dar cu adrenalină. De exemplu, a fost un moment în care m-am trezit cu un mistreț la o distanță destul de mică, sau când am căzut în lacul Snagov și am rămas împotmolită în mal și zăpadă.
De asemenea, un alt exemplu de dificultăți în wildlife reprezintă observarea și fotografierea speciilor care prin natura lor sunt mai retrase. Aici îmi vine în minte ciuvica, o bufniță foarte mică de la noi din țară, care e destul de greu de văzut în mediul ei. Am căutat-o de mai multe ori pe parcursul a doi ani de zile, am mers prin frig în miez de iarnă, am străbătut și km întregi până în mijlocul țării și mereu a fost în zadar. Până când, anul acesta de 1 martie, am primit cadou cel mai tare mărțișor, am reușit să o întâlnesc.

5. Ce echipament trebuie să folosești pentru acest gen de fotografii?
Pentru a acoperi o gama mai variată din fauna țării, minimul necesar este un aparat dslr cu un teleobiectiv. Evident, cu cât sunt mai performante, cu atât și rezultatele pot fi mai spectaculoase.
Eu folosesc de exemplu un body Nikon D7100 și un teleobiectiv Nikon 200-500 mm.

6. Cum te echipezi și cum reacționezi corespunzător în eventualitatea unui atac?
În general, din experiența acumulată de mine pe teren, animalele sălbatice se feresc foarte mult de prezența omului. Este foarte greu ca un animal sălbatic să îți apară în cale, deoarece de cele mai multe ori el știe de tine cu mult timp înainte să îl poți observa.
Principalele pericole pe care le-am întâlnit au fost câinii de stânî care sunt destul de agresivi și periculoși atât pentru noi, cât și pentru animalele sălbatice. Mi-am propus să îmi achizitionez totuși un spray cu piper, în cazul în care mă aventurez de exemplu în zone montane mai sălbatice unde pot fi și urși dar și câinii de care spuneam mai devreme.

Șarpe de apă

Vipera berus nikolskii

7. Ce momente ale zilei alegi?
Încerc să merg la fotografiat cel mai mult la răsărit sau la apus, din mai multe motive. Principalul motiv este că activitatea animalelor e mai intensă în acele intervale, următorul motiv fiind lumina care este ideală pentru cadre reușite. În general, aparatura foto nu face față pe timp de noapte, cu atât mai mult aparatura mea care face față mai greu în condiții mai slabe de lumină. Totuși, pe timp de noapte, este indicat să ieși pentru a confirma prezența unor specii și a le putea observa comportamentul, traseele. Prezența exagerată a omului în toate arealele a modificat comportamentul animalelor, acestea simțindu-se în siguranță pe timp de noapte când activitatea omului este inexistentă. Totodată, sunt și specii preponderent nocturne, care vânează pe întuneric, iar atunci îmi pot ieși în cale mult mai ușor.

8. Au existat momente când s-au apropiat animalele într-un mod prietenos și/sau au stat la mângâiat? Ca în momentele acelea de la Nat Geo când se așezau animalele drăguțele pe umerii fotografilor

Din fericire pentru animalele pe care le-am fotografiat, acest gen de momente nu prea au existat. Orice animal care se simte în siguranță în prezența omului ascunde niște modificări nenanturale de comportament care nu îi sunt deloc benefice. Putem să dăm ca exemplu aici urșii din România care vin la hrană pe marginea șoselelor, sau vulpile care pot să însoțească oamenii tot din nevoia de hrană. Ambele specii sunt vulnerabile din cauza acestui comportament și pot fi expuse la pericole mortale. Singurele momente în care m-am bucurat de prezența unui animal extrem de aproape, a fost când am ajutat niște pui de bufnițe sau am participat la eliberarea unor specii de păsări care au fost îngrijite și reabilitate. E o senzație unică să eliberezi o pasăre care știi că s-a vindecat după un accident și să o vezi cum zboară cu forțe proaspete.

Eliberare pasăre în sălbăticie după reabilitare

9. Care este animalul pe care ai vrut cel mai mult să îl fotografiezi și ai reușit?
Deocamdată, pot spune că șacalul este animalul pe care mi l-am dorit cel mai tare și am și muncit cel mai mult să obțin un cadru decent cu el. Mă întâlnisem deja cu șacalul auriu în toamna 2018 la Comana și nu știam foarte multe despre el. Așa că în primăvară anului 2019 am început să mă documentez despre specie și pe urmă am făcut mai multe drumuri până în Dobrogea, în zona Vadu, pentru a încerca să îl fotografiez. A însemnat să mă trezesc practic pe la ora 4 dimineața să fac drumuri cu mășina până în anumite zone unde știam că e ceva populație de șacali, să îi pândesc înainte de răsărit, pe urmă mă întorceam la apus și tot așa, câteva zile la rând. După mai multe încercări eșuate, am reușit într-un final și prima fotografie cu el, pe urmă am făcut și un album întreg cu această specie.

Deși este blamat de oameni, șacalul este o specie în expansiune, care s-a adaptat foarte bine, iar in zona unde îl fotografiez eu, conviețuiesc lângă oameni fără probleme. Sunt foarte inteligenți și greu de fotografiat, te simt imediat și de aceea mi-a trebuit o răbdare de fier să obțin și cadre mai reușite cu ei.


10. Care sunt ambițiile tale pe viitor?
Pe viitor o să continui să caut și alte specii interesante de la noi, anul acesta am găsit dihorul de stepă în Dobrogea, iar pe cel pătat, care e și destul de rar, l-am căutat de două ori și încă nu am dat de el.

Atât dihorul de stepă, cât și cel pătat erau pe lista dorințelor mele pe 2020 și am reușit doar unul dintre ele, deocamdată. Dihorul de stepă a fost fotografiat în mai multe ipostaze și chiar a fost o reușită pentru mine pe plan fotografic.


Aspir și la specii râvnite de mulți fotografi, cum ar fi râs, lup sau câteva specii de bufnițe care sunt destul de greu de observat pe lumină. Cred că cea mai mare satisfacție pentru mine ar fi să întâlnesc un lup în sălbăticie, dar nu mă grăbesc, toate vin la timpul lor.

11. Spune-ne de alți fotografi din România care mai practică asta
Sunt mai mulți fotografi de la noi din țară care sunt pasionați de natură sălbatică, am și câțiva prieteni cu care ies la fotografiat și împărtășesc cu ei experiențele cumulate. Nu o să dau nume, dar le mulțumesc celor care mă susțîn și care mă însoțesc în drumeții, pentru că este foarte fain să împărți și cu alți iubitori de animale întâlnirile inedite din natură.

Pasărea ogorului

12. Cât stai până apare un animal în medie? Ai strategii de atragere a lor?
Uneori aleg să fac pândă, în special când vine vorba de mamifere, dar sunt momente când îmi place să și explorez și și să caut locații unde pot să găsesc oportunități noi. Probabil că petrec și câteva ore bune în acest mod, timpul trece repede când faci ceea ce îți place. Nu am o strategie de atragere a lor, pentru că cel mai bine pentru animal este să îi pătrunzi cât mai puțin în spațiu și să îl fotografiezi în mediul lui, fără intervenții. Cu cât e mai greu de fotografiat un animal și știu că i-am dedicat timp și căutări mai lungi, cu atât și bucuria mea e mai mare atunci când îl întâlnesc.

Pescăruș albastru

Prigorii

Ciuf de pădure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *