Elisabeta Iris aduce în PoemoSapiens unele dintre puținele poeme care nu își creează un univers propriu, ci par atât de puternic prinse în relația cu lumea și trăirile contemporane încât se simt la fel de visceral precum o experiență personală. Construind cadre concentrate în jurul procesării emoțiilor cele mai naturale și aducând un strat de reflexivitate cu iz jurnalistic, versurile sale nu dau înapoi din a provoca realitatea și din a pune sub întrebare percepția umană asupra exteriorului. Cu o tehnică literară vizibil în dezvoltare continuă, am încredere că numele ei va persista în scena locală.
În POEMOsapiens sunt în prim plan poemele pe teme date, nelipsind asocierile artistice. POEMOsapiens include inspirație pe mai multe planuri, precum și genul acela de motivație care te determină să te apuci și tu să scrii/să asculți piesa x/să citești cartea x după ce ai dat de articolul acesta.
> Primul poem scris care te-a făcut să ai încredere în abilitățile tale asupra poeziei
Omul care și-a pictat lumea-n verde
Sunt în capătul lumii și am lumea la picioare
Ademenită zi de zi cu aceeași monotonă valoare
Sunt în capătul timpurilor și pot să țin timpul în loc
Condamnată să mor fără să aflu nimic nou.
Sunt în capătul creației și sunt cea mai presus
Unde propria existență este ultimul scop rămas
Sunt în capătul orizontului pe care ființa umană îl vede
Însă tot ce văd eu în jur e verde.
Sunt izolată într-un capăt de lume infinită
O proastă care nu poate fi fericită
Sunt într-un capăt de lume care nu se poate opri
O pretenție egoistă, nevoită de-a trăi
Sunt la capătul vieții și în mijlocul tinereții
Și mă dor ochii în cerul verde al dimineții
Și sunt calmă și colectată, deși nu m-ar crede
E datorită sufletului meu verde.
Sunt în capătul credinței și sunt pierdută de Dumnezeu
Căci fără o minte verde nu par a fi eu
Sunt în capătul limitelor și sunt trecută de limitele lor
Și consum nuanțe cu același verde gust fără viitor
Sunt în capătul gândurilor și la tot ceea ce știu
Așa că îmi macin trupul în vin verde sângeriu
Sunt în capătul zilelor și al nopților
Veșnic ostenită de albul verde al ochilor.
Sunt în capătul unei ființe nemuritoare
Și sunt obligată să-mi sufăr veșnic slăbiciunea
Mă aflu în capăt la tot
Și în trupul meu pătat am găsit confort
Sunt în capătul propriei moralități
Și în capătul cel mai de jos al omeniei
Și îmi îmbăiez plămânii în pigmenți ieftini
Căci e în firea omului să mănânce vopsea.
Sunt în capătul lumii și am lumea la picioare
Și sunt sătulă să privesc în aceeași culoare
Sunt în capătul zilelor mele și aș fi vrut să știu mai devreme
Să nu investesc în verde
Sunt în capătul timpului și dacă aș prinde timpul în loc
Aș avea în posesie tot ce-i verde ca să pun pe foc.
> Un poem care reflectă o puternică emoție de moment
Cimitirul gâzelor
Umblu pe pereți și mă înfig
Cu ghiarele în tencuiala lor
Ca o iederă stau drept și stabil
Să pot ieși pe ziduri neumblate
Fac găuri în pereți în fiecare an
Mă contopesc tot mai mult cu cărămizi
Sunt parte din casă
Dar și adunătoare de gâze
Nu s-a așteptat ca dintr-o mică floare
Să răsară o intoxicație de pesticid
Deși le plac florile frumoase
Și mierea
Cuvintele lor au gust de cianură
Și trebuie să nu le înghit
Eu le pot tolera întotdeauna
Dar ei nu pot mirosi pesticid
Doar o altă mică gâză enervantă
Dar sunt în stare să dărâm pereți
O să-mi adun mațele din ziduri
Ca să le cadă naibii casa
> Un poem experimental sau din afara zonei personale de confort
Obrăznicia pamântului
Dacă aș fi avut doi frați mai mari
Nu ar mai fi fost nevoie de mine
Nu ar mai fi fost treaba mea să imit temperamentul alor mei
Și să fiu un cheag din sângele lor
Să oglindesc părți din ei pe care nu vor să și le asume,
Și să fiu învinovățită…
Ei se chinuie să facă foc din ghețari,
Eu sunt un străin cu același nume
Sunt o tufă prematur ofilită
Și un copil nemulțumit
Copiii fericiți nu cer niciodată bani,
Și eu și golul suntem sinonime
Când eram la liceu
Aveam colegi care vindeau țigări
Și făceau bani pe chestii date mai departe
Și îmi doream și eu
Să văd cum e să fi popular
Măcar pentru o singură zi
Să stau în spate fără să fiu gonită
Să simt un gust amar
Care să nu vină din creierul meu
Dar nu aveam bani
Că-mi era frică să fur de la a mei
Și mi frică să mă îmbolnăvesc
De fapt mi frică de spitale
De fapt mi frică de ăia din spate
Care-mi dau bullying fiindcă nu arăt cool atunci când fumez
De fapt mi frică să nu afle ai mei că sunt falită
Și sunt dispusă să-i sabotez
Și sunt dispusă să fac pe dracu în șapte
Pentru niște bani de buzunar
Pot să cer bani de la prietenii mei
Tot abuzez de încrederea pe care o au în mine
Dar ce se strică se plătește
Iar nicio valută nu acceptă rușine
Și sunt al naibii conștientă
Că nici din banii lor nu am un bilet de tren
Și oricum m-ar da jos nașu
Așa că nu mă urc deloc
Să nu vin acasă cu amendă
Așa că stau și încerc să tot repar
Iar datoria tot crește
Dar mă jur că nu am furat niciodată
Țin cu dinții de adevăr și onestitate
Și chiar dacă nu fumez
Sunt dispusă să car o brichetă cu mine
Să-mi dau gazul din ea
Pentru lumina altcuiva
Și să aduc căldură și profunzime
Și să fiu răsărita dintre idioți
Să plâng pentru ei și să-i incinerez
Că eu sunt cea care nu trebuie să moară
Eu sunt cea ce-i îngroapă pe toți
Eu sunt un om plin de bunătate
Și eu mor ultima și mor singură
Și nimeni nu o să mă pomenească
Ce om bun am fost
Sunt om la nevoie
Și delicvent peste noapte
Dar am dat foc tuturor
Și am împărțit ca un om prost
Căci sunt un om bun
Și nimeni nu o să-și amintească
Că am fost un om bun
Dar știu că sunt un om bun
Să mă ia dracu de sunt ca ceilalți tineri
Eu sunt un om bun
Sunt o persoană bună
Și îmi pasă de bunăstarea celorlalți
Dar cu ce cost?
De ce naiba nu mă vede nimeni
Că sunt un om bun
Și îmi place să mă mint
Aștept să fiu destul de jegoasă
Poate o să mă observe cineva
Și dacă strâng destui bani
O să pot pleca de acasă
Și o să mă mut la bunica mea
Așa că dă-mi un bilet de autobuz
Poate chiar cu un bilet de tren
Poate cu un bilet la concert
Nu o să-l văd pe ăla de la Nirvana
Ci o să-l vând să-mi plătesc datoriile
Și toate crimele la care am fost complice
La naiba!
Promit că mă gândesc la toata lumea mai puțin la mine
Și la gândurile mele diabolice
Promit că voi fi bine
Promit, promit
Și voi fi un membru stabil al societății
Cu sau fără bani
Mi se pare doar atât de aiurea că nimeni nu tratează vânătăi
Doar oase rupte
Și violetul nu e o culoare destul de rece
Să te facă să-ți cauți bricheta în buzunar
Să te facă să-i minți pe ai tăi
Să te vezi o scârbă a umanității…
Never fucking mind…
În schimb fac promisiuni pe care mă tem că le fac în zadar
Și timpul trece
Timpul trece…
Și aștept
Te aștept
Vă astept
Aștept ziua în care voi fi dată dispărută
Să văd cine am fost eu defapt
O mare grămadă de haine nepurtate
Un bagaj copleșitor
Un copil răsfățat
Care era în secret fumător
O grămadă de jucării aruncate
Și zile stricate
Un hoț care a fugit cu banii tuturor
Aștept ziua în care voi fi dată dispărută
Să văd cine mă iubește cu adevărat…
> Trei poeme care te definesc și câteva lucrări artistice pe care le poți asocia cu acestea (literatură, teatru, muzică, artă vizuală etc.)
1. Imoartălizată
E fericită.
I-am dăruit o broșă cu propriul meu portret
Să mă poarte mereu aproape de inima ei în piept
Mi-a fost sculptată fața în miniatură, în agat
Să-i arăt că o iubesc cu adevărat.
Sunt fericită.
Sunt mereu privită
Se mândrește cu chipul meu prețios
Și toți se aduna în jurul ei curioși
Să vadă chipul cui e mai frumos,
Gesturile cui sunt mai atrăgătoare
Căci doar purtată de ea în piept, chipul meu capătă valoare.
Mă iubește.
Altfel nu s-ar făli cu mine.
Nu ar avea curajul să poarte ceva atât de strălucitor
În preajma consumatorilor vulgari de artă
Mă iubește, mă iubește nebunește
De asta mă vrea sub ochii tuturor
Mă vrea la dans, mă vrea la cină, mă vrea zi și noapte
Mă lasă singură să-mi petrec veacul-n dormitor.
O iubesc.
Mi-aș fi dorit s-o însoțesc
Așa cum o face chipul meu imortalizat,
Fața mea să fie echivalentă cu portretul de agat
Ca și eu să pot fi la fel de apropiată de ea
Și sufletul meu să o bucure precum bijuteria,
Precum o bucură pozele cu noi în rochii de noapte,
M-ar bucura să pot dormi pe inima ei în locul persoanei sculptate.
O invidiez.
Chipul meu a primit adorare
Și a primit-o într-o clipită
Mai mult ca în viața mea umană
În care orice formă de încântare
E doar pură realizare
Nu iubire sortită.
Sunt cu mult mai puțin o persoană,
Nu mai sunt om, n-am fost de fapt vreodată,
Nici măcar de ochii ei n-am scăpat neblestemată,
Sunt făcută să fiu purtată
Sunt făcută să fiu ciudată
Sunt făcută să fiu șocantă
Sunt făcută să fiu criticată
Sunt făcută să fiu furată
Sunt făcută să fiu uitată
Sunt făcută să fiu căutată
Nu sunt o ființă vie, nu sunt nici una moartă
Sunt doar un neînțeles obiect de artă.
Poem scris la scurt timp după ce terminarea citirii cărții “Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde.
2. 2 girls 1n red
Nu o să mă mai vezi niciodată fără machiaj
Nu o să mai-mi privești ochii
Pentru că niciodată nu ai avut ochi pentru mine.
Pielea noastră nu s-a atins vreodată
Am fost mereu bidimensională
Și delimitată de sticlă și amprente.
Dar tu devii mai frumoasă în fiecare zi
Dar nu mă pot îndrăgosti de tine
Și doare.
Trupul tău mi străin
Deși îi cunosc fiecare rid
E translucid, fără niciun secret.
Buzele tale nu au gust doar de carmin
Ci și de metal și de sânge menstrual
Și de confesiuni fără efect.
Pentru că nimeni nu ți-a atins buzele vreodată
Deși ești foarte frumoasă
Și doare.
O fi dansul dintre euforie și regret
Și nevoia decizilor luate pe moment
Ce-ți va învia inima din piept?
O să vezi ce o să-ți fie dor
De ochii din petrol
Și de dragostea lor.
Tu ai ucis iubirea
Deși ești foarte frumoasă
Și doare.
Ești așa atractivă
Nici mama ta nu te recunoaște
Tu ai ucis iubirea
La fel ca cei de vârsta ta
Ți-ai condamnat iubirea necondiționată.
Ai distrus cu mâna ta
Frumusețea pe care ți-o dat-o dumnezeu.
Și am mâinile pătate
De nopți dispărute, întrebari disperate
Sunt o curvă a sângelui și a tragicului.
Care în zilele cele mai înmugurate
Și-a pierdut umanitatea într-un trend
Ca un alt model în revista diavolului.
Te poți uita la porn
Dar nu la dragostea mea
Am vrut să descarc un cântec doar pentru tine
Cu toată inima și încrederea mea în torrent
Useri fără sentiment
Și linkuri ale vechiului internet
Ca să-i fac să mă iubească
Trebuie să joc ruleta rusească
Să nu-mi fie frică de gore
Sunt fascinați să privească
Iubirea și respectul de sine
Cum mor.
Poem inspirat de “girls” de girl in red și inspirat de cultura internetului actual și din din trecut.
3. Sirenele din cadă
Suntem sirene și suflete pereche
Și prietenia ne conservă puterile
Eu sunt sirenă din h2o, pot să controlez apa
Tu ești dinaia care cântă după marinari.
Eu le directionez valurile spre stânci.
Nu mă mai ține cu picioarele pe pământ
El este dur și rece
Te rog ia-mă la tine acasă
Iubește în noua normalitate,
Iubește-mă în felul meu.
Mi-aș sacrifica vocea, să fim pe același orizont
Îți promit că nimeni nu va ține cont
Casc gura și las pescărușii să se înfrupte din corzile mele vocale
Casc gura să-mi poți privi apa din plămâni
Pe care am înghițit-o pentru tine să mă adori
M-aș preschimba chiar și într-un bărbat
Dacă aș avea posibilitatea…
Sunt o egoistă căci vreau să înec în amarul meu
Amorul tău curat…
Poem inspirat de “Mica Sirenă” de Hans Christian Andersen și de serialul “H2O”, după care autoarea se juca cu prietenele sale când eram mică.