Am 20 de ani, iar interacțiunea mea cu arta vizuală nu a fost una foarte vastă sau stufoasă. Vin dintr-o familie plină de ingineri și doctori în diferite materii, ca și chimia sau istoria, însă recent am descoperit că arta este pasiunea mea și nu vreau să fac altceva în afară de a crea.
Am urmat un liceu cu profil teoretic, iar în ultimele momente m-am decis să mă arunc în necunoscut. Deși mă pregătisem pentru design de produs, am ajuns să fac fotografie, iar acum încep să îmi redescopăr pasiunea ce a început dintr-o joacă-experiment: animația.
În prezent studiez, fotografia în Timișoara, la Universitatea de Vest, Facultatea de Artă și Design. Pot spune că fiecare lucru învățat mă face să-mi doresc mai mult să am puterea magică de a îmbina fotografia cu animația, așa cum se îmbină și în mintea mea.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru artele vizuale și în ce circumstanță?
Pasiunea pentru artele vizuale cred că am descoperit-o cu adevărat în liceu, când din joacă am început să fotografiez diferite obiecte sau peisaje din Brașov. Știu că atunci aveam o dorință nebună de a găsi cât mai multe locuri părăsite, locuri ce pot spune o poveste. De aici a pornit o relație interesantă între mine și aparatul foto digital, relație care în timp a devenit din ce în ce mai personală.
Țin minte cum fiecare imagine încerca să aibă un mesaj cât mai puternic, un concept la care să se rezume, însă cumva imaginea nu a fost suficientă pentru mine, astfel că am început să intervin digital pe fotografii.
Am început cu simple linii, puncte, cercuri albe, care au devenit mai apoi imagini pline de sens și emoție. Una din temele mele preferate a fost și este tema universului, astfel că fiecare ilustrație, deși minimalistă, cu simple linii albe pe un fundal negru, a ajuns să exprime o părticică din universul meu personal.
Cum ai început să realizezi animații și cum decurge procesul?
Animația am descoperit-o cumva înainte de a intra la facultate, iar primul proiect mai mare și complex a fost în primul an de facultate, când eram deja în Timișoara. Procesul meu de a crea o animație este puțin mai sadic si masochist, zic eu, din cauză că ador să desenez fiecare milimetru al cadrului.
Desenez frame by frame, de multe ori chiar încep cu sfârșitul animației și încep să șterg din desen, apoi asamblez desenele și creez videoclipul. Știu că nu este cel mai ortodox mod de a construi o animație și durează și foarte mult, însă găsesc o plăcere și comoditate în această modalitate. Folosesc undeva la 1500 de cadre pentru o simplă animație de câteva secunde, la care lucrez peste 6 ore, în cazul în care totul merge bine, desigur.
Nu știu dacă pot spune că îmi place să mă întorc la o animație. Sunt genul de persoană căreia nu îi place să repete o acțiune și în general merg cu ea de la cap până la coadă, chit că nu mă opresc două zile.
Ideea animației, conceptul vine de la sine, brusc, iar dacă nu îl spun cuiva sau îl scriu undeva în acel moment, pot spune că ideea deja nu mai există. Încerc să-mi imaginez mișcarea, în mare, a videoclipului și cum pot transpune ideile în cel mai bun mod, apoi fac schițe ale mișcării pe hârtie. Fiecare animație e cumva grea în felul ei, iar dacă apar idei în plus, pe parcurs, atunci devine o provocare în modul de a desena fiecare cadru, totul trebuind regândit. Cumva, văd tot procesul ca un dans: uneori agresiv, alteori lent, dar pe tot parcursul lui este frumos.
Deși nu mă mai ating de o animație după ce este finalizată, m-am găsit de multe ori în poziția în care m-am întors la o ilustrație, un desen, iar din acel desen am început să compun ceva nou. De fiecare dată când am făcut asta, am început să simt diferite sentimente care erau în contradictoriu. Simțeam emoția pe care am pus-o în acel moment în desen, gândurile pe care le aveam atunci când desenam fiecare linie, dar totuși, uneori, aceasta nu mă mai atingea și parcă îmi și oferea o nouă emoție, la care poate nu m-am gândit că aș putea-o reda.
Care sunt artiștii din domeniu care te inspiră?
Aici cred că pot da un răspuns vag, fiind trei domenii în care să zicem cü acționez. Atât în fotografie, cât și în ilustrație și animație, caut mereu compoziția care să transmită un mesaj, să aibă un sens și un înțeles, dar în același timp să atragă prin tehnica folosită, iar aceea să fie una bine pusă la punct.
Sunt foarte mulți artiști în aceste domenii, foarte mulți pe care abia prea târziu îi descoperim, însă mult mai puțini care se axează pe un echilibru între mesaj și tehnică, iar aceia pot spune că sunt artiștii care mă inspiră.
În fotografie, știu sigur că perioadele surrealiste și dadaiste au avut o influență în ultimele mele lucrări. Ca și artiști, Man Ray, Philippe Halsman, Picasso și Kamil Varga m-au inspirat să creez o serie de lucrări în care predomină jocul cu lumina. Desigur, sunt mulți artiști cu lucrări reușite, majoritatea fiind prezentați în reviste și publicații precum Magnum sau MOMA, dar și artiști consacrați în istoria artei, precum Dali, Klimt sau Leonardo da Vinci.
Care sunt sursele principale de inspirație când vine vorba de realizarea lucrărilor tale?
Inspirația de multe ori vine din interior, din evenimentele zilnice, frustrările acumulate, dar și din poveștile auzite de la diferiți prieteni, care se confruntă cu diferite situații complicate. Încerc cumva să ilustrez o poveste în fiecare lucrare, acesta fiind totodată un mod de a mă descărca.
Dacă aș încerca să-mi imaginez acest proces al creației, aș putea spune că e un dans intens între sentimentele sau ideile care îmi declanșează acel moment al inspirației și dezvoltarea ideilor într-o manieră cât mai complexă și logică.
Știm că urmezi o facultate în acest domeniu. Consideri că urmarea unor studii superioare este necesară pentru a fi inițiat în acest domeniu al artelor vizuale sau e realizabil și a fi autodidact?
Sunt una din acele persoane care consideră talentul a fi ceva aproape inexistent, iar totul poate fi învățat. În aceste vremuri este foarte simplu să accesezi informația, iar aceasta este foarte diversificată, însă am observat că facultatea îți creionează o sită prin care poți distinge informația corectă de cea greșită. Tot facultatea este cea care îți formează un standard, îți arată niște exemple de urmat, ce a mai fost folosit înainte, cum a fost folosit și de ce. Desigur, aceste informații pot fi descoperite pe cont propriu, dar durează mai mult, iar informațiile pot fi de multe ori eronate, dacă nu sunt înțelese corect.
Gândește-te la facultate ca la un profesor de limbă străină. El este cel care îți spune de unde să începi, te ajută să mergi pe diferite drumuri, te dirijează, te ajută cu pronunția cuvintelor, și cel mai important, poți purta o conversație cu el.
Artele vizuale sunt vaste, complexe, necesită cunoștințe din diferite domenii pentru a putea avea o lucrare cât mai diversă, așa că este nevoie și de un profesor sau de un om care să te poată îndruma sau îndrepta pe aceste drumuri.
Ce alte alternative pot avea cei care vor să învețe animație, fotografie sau ilustrație fără a urma studii superioare?
Eu una nu am făcut cursuri sau studii superioare pentru a face animație sau ilustrație. Da, am urmat câteva ore foarte bune de desen în liceu, iar profesorul pe care l-am avut m-a ajutat să văd lumea cumva 3D, iar lucrurile aplicate în desen le folosesc peste tot. E nevoie de multă muncă și exercițiu, iar singura alternativă (care sincer nu cred că este o alternativă) este să iei un creion în mână și să începi să desenezi. Începe cu ceva mic, ceva simplu. Eu am început cu cercuri și linii și am ajuns să fac stele, iar de aici am tot dezvoltat. La fel și cu fotografia, ieși și fotografiază, apoi observă și încearcă să îmbunătățești.
Cursurile sunt o idee bună, tutorialele sunt o idee bună, cărțile de specialitate, cărțile pentru începători, prietenii care poate mai desenează sau fotografiază, internetul, totul este o sursă de informație în aceste zile și noi trebuie să fim ca și bureții. Singura problemă este să învățăm să deosebim informația folositoare, cea corectă, de cea alterată.
Dacă ar fi să selectezi o serie de lucrări personale de animație sau ilustrație, ce ai alege să prezinți publicului și ce ai povesti despre ele?
Astronauții au fost și sunt pentru mine cea mai bună, puternică și emoționantă lucrare pe care am făcut-o. Țin minte că acel astronaut mic mă reprezenta pe mine, iar borcanul era universul închis în care îmi trăiam existența, până când acesta a fost deschis de o persoană specială pentru mine, în acea vreme. Cu timpul, relația dintre cei doi astronauți s-a proiectat în mai multe momente din viața mea, iar cumva simt că acel astronaut mă reprezintă și acum, fiind mereu lângă mine.
Animația cu clepsidra este una din animațiile în care am preferat să șterg ilustrația, pentru a o crea. Desenul a fost făcut acum aproximativ 3 ani, însă am simțit nevoia să mă întorc la el, să accentuez ideea din spatele acestuia. Mulți oameni mi-au spus că am greșit desenul, că balerina trebuia să fie deasupra, însă tind să cred că aceasta este trăsătura unui desen bun. Te face să-ți pui întrebări, să îți pui la încercare mintea, să te întrebi cum și de ce a fost făcută așa.
Ilustrația aceasta a fost făcută pentru a ilustra iubirea unei persoane și modul în care aceasta te ajută în momentele în care îți este greu, la fel cum și dreamcatcher-ul prinde în plasă fiecare coșmar.
Lucrarea aceasta ilustrează un mit despre care toți cei care au trecut prin liceu cred că au auzit măcar o dată. Am încercat în acest fel să reinterpretez povestea profetului Iona și piesa lui Marin Sorescu.
Cele doua fețe au fost primele desene pe care le-am făcut cu ajutorul tabletei, fiind astfel primul meu pas în acest domeniu. La început, aceste fețe îmi transmiteau bucurie, însă în timp, cu cât priveam mai mult lucrarea, începeam să văd două persoane care se ceartă, transpunând cumva emoțiile pe care le aveam în acel moment.
Unde îți putem urmări activitatea artistică în continuare? 🙂
Deocamdată, Instagramul este singurul loc unde postez, dar promit că va urma ceva nou și interesant, așa că stați geană pe @neptunish.
