Interviu cu ilustratoarea Alexandra Costea

Am 20 de ani, iar interacțiunea mea cu arta vizuală nu a fost una foarte vastă sau stufoasă. Vin dintr-o familie plină de ingineri și doctori în diferite materii, ca și chimia sau istoria, însă recent am descoperit că arta este pasiunea mea și nu vreau să fac altceva în afară de a crea.

Am urmat un liceu cu profil teoretic, iar în ultimele momente m-am decis să mă arunc în necunoscut. Deși mă pregătisem pentru design de produs, am ajuns să fac fotografie, iar acum încep să îmi redescopăr pasiunea ce a început dintr-o joacă-experiment: animația.

În prezent studiez, fotografia în Timișoara, la Universitatea de Vest, Facultatea de Artă și Design. Pot spune că fiecare lucru învățat mă face să-mi doresc mai mult să am puterea magică de a îmbina fotografia cu animația, așa cum se îmbină și în mintea mea.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru artele vizuale și în ce circumstanță?

    Pasiunea pentru artele vizuale cred că am descoperit-o cu adevărat în liceu, când din joacă am început să fotografiez diferite obiecte sau peisaje din Brașov. Știu că atunci aveam o dorință nebună de a găsi cât mai multe locuri părăsite, locuri ce pot spune o poveste. De aici a pornit o relație interesantă între mine și aparatul foto digital, relație care în timp a devenit din ce în ce mai personală. 

Țin minte cum fiecare imagine încerca să aibă un mesaj cât mai puternic, un concept la care să se rezume, însă cumva imaginea nu a fost suficientă pentru mine, astfel că am început să intervin digital pe fotografii. 

Am început cu simple linii, puncte, cercuri albe, care au devenit mai apoi imagini pline de sens și emoție. Una din temele mele preferate a fost și este tema universului, astfel că fiecare ilustrație, deși minimalistă, cu simple linii albe pe un fundal negru, a ajuns să exprime o părticică din universul meu personal. 

Cum ai început să realizezi animații și cum decurge procesul?

    Animația am descoperit-o cumva înainte de a intra la facultate, iar primul proiect mai mare și complex a fost în primul an de facultate, când eram deja în Timișoara. Procesul meu de a crea o animație este puțin mai sadic si masochist, zic eu, din cauză că ador să desenez fiecare milimetru al cadrului. 

    Desenez frame by frame, de multe ori chiar încep cu sfârșitul animației și încep să șterg din desen, apoi asamblez desenele și creez videoclipul. Știu că nu este cel mai ortodox mod de a construi o animație și durează și foarte mult, însă găsesc o plăcere și comoditate în această modalitate. Folosesc undeva la 1500 de cadre pentru o simplă animație de câteva secunde, la care lucrez peste 6 ore, în cazul în care totul merge bine, desigur.

    Nu știu dacă pot spune că îmi place să mă întorc la o animație. Sunt genul de persoană căreia nu îi place să repete o acțiune și în general merg cu ea de la cap până la coadă, chit că nu mă opresc două zile. 

    Ideea animației, conceptul vine de la sine, brusc, iar dacă nu îl spun cuiva sau îl scriu undeva în acel moment, pot spune că ideea deja nu mai există. Încerc să-mi imaginez mișcarea, în mare, a videoclipului și cum pot transpune ideile în cel mai bun mod, apoi fac schițe ale mișcării pe hârtie. Fiecare animație e cumva grea în felul ei, iar dacă apar idei în plus, pe parcurs, atunci devine o provocare în modul de a desena fiecare cadru, totul trebuind regândit. Cumva, văd tot procesul ca un dans: uneori agresiv, alteori lent, dar pe tot parcursul lui este frumos.

    Deși nu mă mai ating de o animație după ce este finalizată, m-am găsit de multe ori în poziția în care m-am întors la o ilustrație, un desen, iar din acel desen am început să compun ceva nou. De fiecare dată când am făcut asta, am început să simt diferite sentimente care erau în contradictoriu. Simțeam emoția pe care am pus-o în acel moment în desen, gândurile pe care le aveam atunci când desenam fiecare linie, dar totuși, uneori, aceasta nu mă mai atingea și parcă îmi și oferea o nouă emoție, la care poate nu m-am gândit că aș putea-o reda. 

Care sunt artiștii din domeniu care te inspiră?

    Aici cred că pot da un răspuns vag, fiind trei domenii în care să zicem cü acționez. Atât în fotografie, cât și în ilustrație și animație, caut mereu compoziția care să transmită un mesaj, să aibă un sens și un înțeles, dar în același timp să atragă prin tehnica folosită, iar aceea să fie una bine pusă la punct. 

    Sunt foarte mulți artiști în aceste domenii, foarte mulți pe care abia prea târziu îi descoperim, însă mult mai puțini care se axează pe un echilibru între mesaj și tehnică, iar aceia pot spune că sunt artiștii care mă inspiră.

    În fotografie, știu sigur că perioadele surrealiste și dadaiste au avut o influență în ultimele mele lucrări. Ca și artiști, Man Ray, Philippe Halsman, Picasso și Kamil Varga m-au inspirat să creez o serie de lucrări în care predomină jocul cu lumina. Desigur, sunt mulți artiști cu lucrări reușite, majoritatea fiind prezentați în reviste și publicații precum Magnum sau MOMA, dar și artiști consacrați în istoria artei, precum Dali, Klimt sau Leonardo da Vinci.

Care sunt sursele principale de inspirație când vine vorba de realizarea lucrărilor tale?

Inspirația de multe ori vine din interior, din evenimentele zilnice, frustrările acumulate, dar și din poveștile auzite de la diferiți prieteni, care se confruntă cu diferite situații complicate. Încerc cumva să ilustrez o poveste în fiecare lucrare, acesta fiind totodată un mod de a mă descărca.

Dacă aș încerca să-mi imaginez acest proces al creației, aș putea spune că e un dans intens între sentimentele sau ideile care îmi declanșează acel moment al inspirației și dezvoltarea ideilor într-o manieră cât mai complexă și logică.

Știm că urmezi o facultate în acest domeniu. Consideri că urmarea unor studii superioare este necesară pentru a fi inițiat în acest domeniu al artelor vizuale sau e realizabil și a fi autodidact? 

Sunt una din acele persoane care consideră talentul a fi ceva aproape inexistent, iar totul poate fi învățat. În aceste vremuri este foarte simplu să accesezi informația, iar aceasta este foarte diversificată, însă am observat că facultatea îți creionează o sită prin care poți distinge informația corectă de cea greșită. Tot facultatea este cea care îți formează un standard, îți arată niște exemple de urmat, ce a mai fost folosit înainte, cum a fost folosit și de ce. Desigur, aceste informații pot fi descoperite pe cont propriu, dar durează mai mult, iar informațiile pot fi de multe ori eronate, dacă nu sunt înțelese corect.

Gândește-te la facultate ca la un profesor de limbă străină. El este cel care îți spune de unde să începi, te ajută să mergi pe diferite drumuri, te dirijează, te ajută cu pronunția cuvintelor, și cel mai important, poți purta o conversație cu el. 

 Artele vizuale sunt vaste, complexe, necesită cunoștințe din diferite domenii pentru a putea avea o lucrare cât mai diversă, așa că este nevoie și de un profesor sau de un om care să te poată îndruma sau îndrepta pe aceste drumuri.

Ce alte alternative pot avea cei care vor să învețe animație, fotografie sau ilustrație fără a urma studii superioare?

    Eu una nu am făcut cursuri sau studii superioare pentru a face animație sau ilustrație. Da, am urmat câteva ore foarte bune de desen în liceu, iar profesorul pe care l-am avut m-a ajutat să văd lumea cumva 3D, iar lucrurile aplicate în desen le folosesc peste tot. E nevoie de multă muncă și exercițiu, iar singura alternativă (care sincer nu cred că este o alternativă) este să iei un creion în mână și să începi să desenezi. Începe cu ceva mic, ceva simplu. Eu am început cu cercuri și linii și am ajuns să fac stele, iar de aici am tot dezvoltat. La fel și cu fotografia, ieși și fotografiază, apoi observă și încearcă să îmbunătățești.

    Cursurile sunt o idee bună, tutorialele sunt o idee bună, cărțile de specialitate, cărțile pentru începători, prietenii care poate mai desenează sau fotografiază, internetul, totul este o sursă de informație în aceste zile și noi trebuie să fim ca și bureții. Singura problemă este să învățăm să deosebim informația folositoare, cea corectă, de cea alterată.

Dacă ar fi să selectezi o serie de lucrări personale de animație sau ilustrație, ce ai alege să prezinți publicului și ce ai povesti despre ele?

Astronauții au fost și sunt pentru mine cea mai bună, puternică și emoționantă lucrare pe care am făcut-o. Țin minte că acel astronaut mic mă reprezenta pe mine, iar borcanul era universul închis în care îmi trăiam existența, până când acesta a fost deschis de o persoană specială pentru mine, în acea vreme. Cu timpul, relația dintre cei doi astronauți s-a proiectat în mai multe momente din viața mea, iar cumva simt că acel astronaut mă reprezintă și acum, fiind mereu lângă mine.

Animația cu clepsidra este una din animațiile în care am preferat să șterg ilustrația, pentru a o crea. Desenul a fost făcut acum aproximativ 3 ani, însă am simțit nevoia să mă întorc la el, să accentuez ideea din spatele acestuia. Mulți oameni mi-au spus că am greșit desenul, că balerina trebuia să fie deasupra, însă tind să cred că aceasta este trăsătura unui desen bun. Te face să-ți pui întrebări, să îți pui la încercare mintea, să te întrebi cum și de ce a fost făcută așa.

Ilustrația aceasta a fost făcută pentru a ilustra iubirea unei persoane și modul în care aceasta te ajută în momentele în care îți este greu, la fel cum și dreamcatcher-ul prinde în plasă fiecare coșmar.

Lucrarea aceasta ilustrează un mit despre care toți cei care au trecut prin liceu cred că au auzit măcar o dată. Am încercat în acest fel să reinterpretez povestea profetului Iona și piesa lui Marin Sorescu.

Cele doua fețe au fost primele desene pe care le-am făcut cu ajutorul tabletei, fiind astfel primul meu pas în acest domeniu. La început, aceste fețe îmi transmiteau bucurie, însă în timp, cu cât priveam mai mult lucrarea, începeam să văd două persoane care se ceartă, transpunând cumva emoțiile pe care le aveam în acel moment.

Unde îți putem urmări activitatea artistică în continuare? 🙂

    Deocamdată, Instagramul este singurul loc unde postez, dar promit că va urma ceva nou și interesant, așa că stați geană pe @neptunish.

FOTOsapiens: Alexandra Simiuc

FOTOsapiens pune accentul pe importanța sentimentelor și a însemnătății din spatele fotografiilor, pe partea umană. Aceasta este împărțită în trei secțiuni: trei întrebări pentru artist, trei poze pe o tematică dată și trei poze în care se expun poveștile capturării și se atribuie o coloană muzicală.

Fotografia cap-de-articol aparține Andei Lupuleț ❤️

FOTOsapiens-ul Alexandrei este încântător. Se parcurge ușor și rapid, dar fotografiile ne opresc din scroll și ne dau de gândit. După ce ne dau de gândit, ne lasă să citim și să aflăm despre ele, plusând la sentimentul pe care l-am avut la momentul contemplării.

3 întrebări

Ce trebuie să aibă o fotografie ca să fie reușită?

Pot spune că o fotografie este reușită dacă te face să rezonezi cu ea, și, totodată, cu ochiul și mintea, care împreună au realizat acea fotografie. Bineînțeles, există acele reguli de compoziție și estetică, care dictează ceea ce înseamnă “reușit” într-un procent destul de mare, dar cred că odată ce ești de acord cu viziunea fotografului, atunci cu siguranță fotografia aceea este reușită pentru tine, privitorul ei.

Cu ce asociezi fotografiatul?

O mare majoritate a fotografiilor mele sunt autoportrete, deci se înțelege că folosesc fotografiatul ca unealtă de autocunoaștere, dar bineînțeles că nu este doar atât. Îmi place, de asemenea, să fotografiez peisaje și în egală măsură oamenii, putând combina toate aceste preferințe, dacă se ivește ocazia, însă cred că este important să profiți de ceea ce este îți este extern ție și unde nu ai total controlul, să te înveți cu spontanul și neprevăzutul, rezultatul fiind un univers vizual foarte divers pentru tine și cei care îți privesc fotografiile la un moment dat.

Ce accepțiune ai față de pozele alb negru?

De cele mai multe ori, optez să-mi editez fotografiile alb negru din pur sentiment, e o preferință
personală care mă face să simt o mai mare profunzime a acelei fotografii, și, paradoxal, îmi oferă
o mai mare libertate și diversitate atunci când editez. Fotografia alb negru mă face să mă gândesc la perioada când doar acest tip de fotografie exista, iar o mare parte a istoriei nostre s-a putut păstra doar prin intermediul acesteia. Nu înțeleg de ce oamenii de astăzi o asociază cu ceva depresiv și anost, nereușind să vadă dincolo de lipsa de culoare, acesta fiind și challange-ul ei, majoritatea oamenilor fiind stimulați vizual doar de culoare. Bineînteles, sunt momente când simt că o fotografie arată mai bine având culoare, așa contribuind semnificativ la transmiterea ideii/sentimentului, de aceea nu ezit să o las și color.

꧁♥🖤️♥꧂

Fotografia cu cea mai mare încărcătură emoțională

Îmi este greu să aleg fotografia cu cea mai mare încărcătură emoțională, despre asta este vorba în majoritatea fotografiilor mele, dar am ales-o pe aceasta deoarece am fost foarte entuziasmată, întrucât mi-a ieșit cum voiam și este clar printre fotografiile cu cea mai mare încărcătură emoțională pentru mine.

꧁♥🖤️♥꧂

Fotografia melancolică

Nu am văzut încă marea, iar uneori mă gândesc la ce o să simt când acest lucru o să se întâmple, dar mai ales entuziasmul de a fi în tren spre ea.

꧁♥🖤️♥꧂

Fotografia dintr-un moment de beatitudine

Fotografia a fost realizată în prima sesiune foto de după bac, un apogeu al beatitudinii și ușurării, că mă pot întoarce la ceea ce contează cel mai mult pentru mine.

෴❤️෴

3 poze de o importanță deosebită și piese de ascultat

De multe ori ies cu aparatul afară, mergând fără o direcție anume, în căutarea unor cadre speciale. Consider că acest cadru se află în top.

෴❤️෴

E o fotografie simplă, dar îmi place mult starea cu luna-n spate, precum și faptul că afară era primăvară, iar eu eram bine cu mine.

෴❤️෴

Îmi place când ating o latură mai sumbră a lucrurilor, nu pesimistă, dar elementul întunecat are atracția lui.

Interviu cu pictorița Leda Haitman

Un nou interviu care ne lasă profund inspirați, ne urăm singuri continuitate în demersul ăsta!

Leda este de o franchețe aparte! Ne-a dat referințe, a vorbit deschis despre procesul de creație, obstacole, dar și despre susținerea artiștilor în România.

Ne dorim permanent să stabilim o conexiune reală cu artiștii intervievați, nu ne dezicem de scopul nostru, și anume reprezentarea celor mai autentici artiști în fața voastră.

Am rămas, însă, cu hotărârea că aș vrea să aflu cât mai multe despre ea și tot ce face. Ne-ar plăcea ca arta să fie urmărită, consumată și filtrată mai frecvent în cotidianul nostru.

Așa căăă, urmăriți-o și voi AICI și garantăm pentru lectura plăcută”

Consider că nimic nu m-ar putea descrie mai bine decât o face arta mea, așa că nu o să dau prea multe detalii despre cine sunt și de unde am apărut.

La ce vârstă ți-ai descoperit această pasiune pentru arta plastică și în ce circumstanță?

Nu aș putea spune exact la ce vârstă, pentru că desenez de când mă știu. Prima amintire legată de desen pe care o am e de la vreo 3-4 ani, când desenam pisici și iepurași pe coperta unui album foto cu pozele de la nunta alor mei.

Cum ți-ai descrie propriul stil? Ce îți dorești să exprimi prin intermediul picturilor tale?

Stilul meu se schimbă cu fiecare pictură pe care o fac. Nu știu dacă e un lucru bun sau rău, dacă e influențat de starea pe care o am, sau doar sunt într-o continuă căutare. De obicei, aleg teme psihologice sau sociale, care ar putea stârni o anumită reacție sau o conversație între lucrare și privitor. În picturile mele, nu pun “punctul pe i”, tocmai pentru că nu vreau să ofer o concluzie, mai degrabă să creez un traseu, o schemă pe care privitorul o poate urma… sau nu. Totul e relativ, prima impresie depinde de circumstanța în care faci cunoștință cu lucrarea. E zi, e noapte? Ești fericit, ți-a murit pisica?

Care sunt artiștii din domeniu care reprezintă o posibilă sursă de inspirație pentru tine?

Poate e un răspuns previzibil pentru un artist de vârsta mea, dar cu siguranță unul dintre artiștii mei preferați este Francis Bacon, urmat de Egon Schiele, iar ca și contemporani, îi admir foarte mult pe Adrian Ghenie și Vladimir Semensky.

Ce sfat ai avea pentru un pictor la început de drum, care dorește să facă o carieră din asta?

I-aș spune “Nu te complica încercând să faci totul perfect. Ia o pensulă și leag-o de o coadă de mătură, pictează toți pereții cu ea, folosește materiale neconvenționale, ca nisipul sau zațul de cafea și stai departe de redarea fidelă a unei fotografii (în afara orelor de studiu)”.

Daca ar fi să alegi o serie de lucrări reprezentative, care ar fi acelea?

Una dintre cele mai reprezentative picturi, și una dintre primele pe care le-am făcut de altfel, este “After Hours” (ulei pe pânză, 40×60 cm, 2019)

A fost o pictură foarte intuitivă, nu am folosit nicio pensulă, doar am întins uleiul pe o pungă de plastic tăiată în bucăți mai mici (refolosesc pe cât posibil orice material găsesc) și am creat forme pe pânză. Rezultatul e cel din poză. I-am ales numele ăsta pentru că are un aer grav, întunecat, și personal mi se pare că seamănă cu un omuleț extenuat după programul de muncă, exact cum eram și eu când am început lucrarea, pe la ora 8 seara. Ca recompensă, am ales să beau niște whiskey într-un bar din Constanța și am ajuns acasă pe șapte cărări.

A două pictură reprezentativă pe care am ales-o este “Carmen” (tehnică mixtă pe hârtie, 40×60, 2020).

E o lucrare mult mai subtilă și primitoare. N-aș fi crezut că în doar câteva luni mi se va schimba stilul atât de mult. Acum folosesc culori mai calde, compoziția este mai “aerisită”, dar nu lipsește accentul intens, care face personajul să pară seducător și contemplativ.

Niciuna dintre aceste picturi nu se mai află în posesia mea, și mi-e cam dor de ele. “After Hours” și-a găsit un nou stăpân, iar “Carmen” a ajuns recent la o galerie din București, unde așteaptă gânditoare să fie luată acasă.

Cum se desfășoară procesul de creație pentru tine? Care sunt pașii esențiali pe care îi urmezi?

Procesul meu întotdeauna începe cu un lung vis cu ochii deschiși. Uneori petrec și săptămâni întregi gândindu-mă la o anumită temă pe care vreau să o abordez, deși mai am o grămadă de picturi începute prin casă. Când pictez, doar o fac, nu țin cont prea mult de tehnică. Mă consider un pictor intuitiv, deși, cum spuneam mai sus, mă gândesc foarte mult înainte. Adevărul este că în majoritatea timpului compoziția e spontană, dar subiectul nu. Pentru mine, cele mai importante lucruri legate de artă sunt intenția și intuiția.

Cu ce obstacole te-ai confruntat de-a lungul carierei tale și cum ai reușit să le depășești?

Timp, timp și iar timp. Ultimii doi ani au fost o ceață pentru mine. Am renunțat la facultate, am cunoscut tot felul de oameni egoiști, am schimbat 8 locuri de muncă și am lucrat în două locuri deodată. Singurul lucru care m-a ajutat a fost să mă concentrez pe artă și să tai toate problemele din rădăcină. M-am detașat de toți și toate, iar acum singura mea grijă e să creez și să împart arta cu lumea.

Să ne imaginăm că ai avea capacitatea de a te întoarce înapoi în timp… în ce perioadă a vieții tale te-ai întoarce si ce sfaturi ți-ai da?

 M-aș întoarce undeva prin clasele V-VIII și mi-aș spune multe lucruri, cred că nu ar încăpea aici tot ce aș avea de zis, dar câteva dintre ele ar fi “Ține-te de pictură/scris/cântat”,  “Nu îți mai face planuri de viitor”, și “Să nu depinzi de oameni”.

Consideri că artiștii sunt susținuți pe deplin în România? Ce am putea noi să facem ca și societate pentru a susține oamenii cu astfel de demersuri? 

 Consider că artiștii din România nu sunt și nu vor fi susținuți pe deplin vreodată. Ba chiar se vor impune mai multe taxe pentru artiști [sursa]. Ne aflăm într-o societate în care oamenii au o gândire mult prea obtuză, nu sunt deschiși progresului și trăiesc după canoane învechite.

Pentru a ajuta artiștii, trebuie mai întâi ca lumea să fie interesată de artă. Poți merge la teatru, poți cumpăra o pictură de la un artist în loc să iei un tablou de la magazin, poți susține fotografii prin a le cumpăra print-urile sau photobook-urile, poți citi autori contemporani (dar te rog, nu Irina Binder). Sunt atâtea lucruri simple prin care oamenii își pot arăta aprecierea, dar aleg să nu o facă.

Ne pare rău pentru anularea expoziției pe care ai pregătit-o cu atâta ardoare. Unde îți putem vizualiza acum picturile?

Prima mea expoziție solo a fost anulată din cauza carantinei din noiembrie, dar lucrările pot fi văzute în București la The Grand Avenue în incinta hotelului JW Marriott, la Pavot Galerie (Acolo vă așteaptă și Carmen, chiar dacă nu e din aceeași serie). Tot ce vă trebuie e o mască de protecție și o pereche de ochi.

Fotografii realizate de Andreea Nenetu

Poezii aleatorii și Interviu cu scriitoarea Bogdana Găgeanu

  1. Pentru început, am vrea să te cunoaștem mai bine. Poți redacta o scurtă prezentare despre tine?

Mă numesc Bogdana Găgeanu. Am studiat la Universitatea “Transilvania” din Brașov, secția Litere. Sunt pasionată de teatru, scris, fotografie, desen. Îmi place frumosul, voluntariatul, sunt sociabilă și vorbăreață.

2. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris și în ce context?

Denisa, să știi că în liceu scriam poezii, dar mai naive, specifice vârstei. M-am lăsat repede. Dar, în timpul facultății, ceva îmi dădea imbold să revin la scris. La acel moment, viața mi-a oferit niște croșee greu de suportat și am văzut scrisul ca pe o eliberare a stărilor prin care trec. Așa s-a născut piesa de teatru sub formă de monolog “Fă-o tu și pentru mine”. A fost jucată în 2011, de mine, la Casa de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina. Am fost ajutată de un om minunat, care a pus-o în scenă.

3. Ce reprezintă pentru tine o sursă de inspirație când vine vorba de redactarea unei poezii?

Sursa de inspirație poate fi orice: un obiect, un animal, o persoană pe care o admiri. Mă inspiră orice, dar recunosc că, de multe ori, am avut ca sursă de inspirație propria mea viață.

4. Care sunt autorii sau lucrările care te-au impactat cel mai tare de-a lungul timpului?

Ca poeți, i-am îndrăgit pe Marin Sorescu, pe Nichita Stănescu, pe Adrian Păunescu, pe Ana Blandiana. Ca autori de proză, mi-au făcut cu ochiul Petronela Rotar Chris Simion -Mercurian, Eric-Emmmanuel Schmitt, Dan Lungu. De la Schmitt m-a impresionat “Oscar și Tanti Roz”, de la Petronela Rotar, am îndrăgit cartea “Privind înăuntru “, de la Dan Lungu mi-a plăcut cartea”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”. Am citit toate cărțile lui Chris Simion-Mercurisn și toate îmi sunt dragi, dar dacă ar fi să aleg una, aș alege “Ce ne spunem când nu ne vorbim.”
Citesc și piese de teatru. Am câteva preferate: “Slugă la doi stăpâni ” de Carlo Goldoni, “Copilul îngropat” de Sam Shepard, ”Jake și femeile lui” de Neil Simon, “Delir în doi, în trei… în câți vrei” de Eugen Ionescu, “Doi pe un balansoar” de William Gibson. Pe unele le- am și văzut puse în scenă.

5. Să ne imaginăm că ai avea capacitatea de a te întoarce înapoi în timp… în ce perioadă a vieții tale te-ai întoarce și ce sfaturi ți-ai da?

Probabil, m-aș întoarce în adolescență. Atunci a fost perioada cea mai confuză a vieții mele. Nu mă încuraja nimeni.
Mi-aș spune să nu mai pun la suflet toate vorbele de ocară, chiar dacă vin uneori din partea celor care ar trebui să-ți fie familie. Mi-aș spune să mă ocup doar de visele mele.

6. De ce consideri că este importantă lectura în viața fiecăruia dintre noi?

Lectura, pentru mine, are o întreagă gamă de beneficii. Înseamnă evadare, atunci când nu mai suport să mă raportez zilnic la știrile cotidiene. Înseamnă imaginație. Poți vedea tot ce se desfășoară într-o carte cum vrei tu. Scriitorii n-ar fi scris fără imaginație. Gândiți-vă la romanele SF.

7. Ai experimentat blocaje creative? Dacă da,cum ai reusit să le depășești și să îți regăsești inspirația?

Da, chiar mari, pe perioade îndelungate. Cum am trecut peste? Mi-am dat timp. Nu m-am forțat să scriu. Inspirația nu vine la comandă.
Atunci când am revenit, am simțit că am ceva de spus, indiferent de genul literar abordat.

8. În ceea ce privește poezia ca sursă de conexiune interumană, cum consideri că te-a ajutat să te descoperi pe tine însăți? Ce feedback ai primit? Oamenii au cunoscut o nouă Bogdana?

Pe mine m-a ajutat poezia ca eliberare a unor trăiri sufletești, cum am mai spus. Feedback-ul este diferit, în funcție de oameni și de cum se regăsesc în poezia mea. Dar am avut reacții pozitive și oameni care m-au încurajat și mi-au spus să nu mă las de scris. Și ca o confirmare oficială, am luat locul trei la concursul de poezie “Andrei Mureșanu” organizat de Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov și am apărut într-o antologie editată de cei de la Revista “Scriitorul” din Iași.

9.Unde îți putem urmări activitatea artistică în continuare?

Dacă vreți să vedeți un fragment din spectacolul “Fă-o tu și pentru mine”, căutați pe Google “Drama de pe scenă-Bogdana Găgeanu”. Este un articol marca Valea Prahovei și un link cu un fragment din spectacol.
Câteodată, mă puteți auzi pe postul de radio diaspora 360. Acolo, vineri, împreună cu Petru Abouriței, de la ora 20.00 (ora României), avem emisiunea “Știri în neștire”. Postul de radio îl puteți accesa și de pe google. Petru are și o emisiune, “Lumea Cuvintelor “, unde promovează poeți debutanți. Așa am început și eu.
Am pagina de facebook Bogdana Găgeanu și pagina Prietenii Culturii, unde îmi promovez creațiile, dar și paginile BOGDĂ ȘI FOTOGRAFIA, unde postez fotografii făcute de mine, pagina Desene cu farduri, Desenele lui Bogdă, unde sunt desene în creion și pagina Desene desenate cu degetul.
Vă mulțumesc pentru interviu și pentru faptul că promovați tineri talentați!

Lectură plăcută a poemelor Bogdanei, pozele sunt realizate de Alexandra Simiuc, @artaclism.

A cui?

A cui ai rămas tu, Țară?
De ce ai soarta amară?

Ai tăi eroi stau în țărână
Iar lumea asta e păgână.

De ce de ziua ta-s coroane
Și-n restul anului, sudalme?

De ce ai fost așa frumoasă
Și-acum ești o Cenușăreasă?

Încerc să te păstrez în minte
Când mi-este dor și n-am cuvinte

Și doar aici pot să spun “dor”
Înfășurat în tricolor.

Și doar aici pot să spun “mamă”
Și-ntreg cuvântul e o rană.

Căci altă limbă nu mă doare
Căci altă limbă nu-i sudoare.

Sunt galbenă ca pălăria
Și nu-mi uit niciodată glia!

Sunt roșiatică ca macul
Și-n suflet îmi vorbește Dacul

De luptă și de sacrificiu
Căci dragostea de țară-i viciu.

Și sunt albastră precum zarea
Și-am inima largă ca marea

Să-mi cuprind țara și mândria
Că m-am născut în România.

Revoltă

Am ajuns animale înhămate la jug
Cu botnițe obligatorii pe față
Viața noastră e ca un rug
Ce avem acum, nu se numește viață.

Peste noi vine o ploaie de bice
Tot mai grea și mai grea
Numai Dumnezeu Preasfântul
Ne aude lacrima.

Ne-au pus botniță să nu mușcăm
Ne-au pus lesă ca să stăm pe loc
De parcă nu era de ajuns
Vor să ne arunce demnitatea-n foc.

Vor să ne ia copiii
Vor să ne ia și bunul trudit cu atâta greutate
Fără să avem șansa
De a ne putea face dreptate.

Unde ești,Doamne?
Te caut cu greu,printre zăbrele,
Căci,chiar de nu sunt gratii
Le văd în colțul minții mele.

Am obosit,te rog,du-mă pe brațe
Învață-mă ,te rog,să am curaj
Să pot să lupt pentru dreptate
Să nu ajung,ca alții ,un laș.

Să fiu martir ca Brâncoveanu
Să am credința și coloana mereu drepte
Să nu-mi fac de râs strămoșii,
Să-mi pun pe conștiință pete.

Mai știm sau nu?

Mai știm sau nu cine am fost?
Mai știm dacă avem un rost?
Ce înseamnă solidaritate?
Să nu înjunghii pe la spate.

Mai știm să fim noi, oare, frați?
Sau ne orbește coroana de împărați?
Mai avem noi demnitate
Dacă pentru bani îl vindem pe un frate?

Mai avem noi,oare,zâmbet
Mai degrabă avem un rânjet
De lup flămând ce -așteaptă la pândă
Să mușcăm din altul ca din carne crudă.

Mai avem oare,credință?
Noi uităm cu bună știință
Că unul e Judecătorul,
Iară Iuda, trădătorul.

Poezii aleatorii – Gabriel Mitan

Gabriel este un poet care dorește să se facă inginer, dar pentru moment inginericește cuvinte în cadrul ardorilor tinereții și exclamă ipoteze. Îmi place că pot învăța ceva din toate aceste poeme, asta însemnând că sunt chiar substanțiale. Niște poeme bogate în substanțe hrănitoare. Cică nu poți să treci la altă etapă a dezvoltării dacă nu experimentezi răul, sau iadul iubirii, cum găsim ferăstruica de imagini în a treia poezie, și anume culminarea iubirii, după o serie de exemplificări ale fericirii absolute dobândite prin infatuare absolută. N-am vrea cu toții să învățăm din cronologizarea poemică a unei iubiri a cuiva la un moment dat? Ne-ar salva de câteva cunoștințe în minus despre iubire, adică unul din singurele lucruri importante din lumea asta.

(c) Lidia Mense

***

Simt ploaia –
O simți cu mine?
Atingeri tandre,
Erotice și line

Curg în jurul nostru.
În noi o pasiune –
Tu. Eu.
Ploaia. Și-o minune.

Minune de tot ce este,
De tot ce simțim,
De ploaie, de noapte.
Ah, ce sublim!

Tu, eu. Ploaia.
Într-un cort.
Primăvară târzie,
Noi, aici, o poezie.

Simt ploaia
Alături de tine
Și curge pe tot,
Și din tot vine.

Aici, noi, într-un cort,
Ploaia deasupra noastră.
Din tot un bine se simte,
O poezie fără cuvinte.

Și plouă o ploaie albastră.
Aici, noi, într-un cort.
Stele deasupra noastră
Ne luminează mort.

Tu. Eu.
Ploaia.
Un cort.

(c) Denisa Giuglea

***

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

Simt ploaia –
O simți cu mine?
Atingeri tandre,
Erotice și line

Curg în jurul nostru.
În noi o pasiune –
Tu. Eu.
Ploaia. Și-o minune.

Minune de tot ce este,
De tot ce simțim,
De ploaie, de noapte.
Ah, ce sublim!

Tu, eu. Ploaia.
Într-un cort.
Primăvară târzie,
Noi, aici, o poezie.

Simt ploaia
Alături de tine
Și curge pe tot,
Și din tot vine.

Aici, noi, într-un cort,
Ploaia deasupra noastră.
Din tot un bine se simte,
O poezie fără cuvinte.

Și plouă o ploaie albastră.
Aici, noi, într-un cort.
Stele deasupra noastră
Ne luminează mort.

Tu. Eu.
Ploaia.
Un cort.

***

Eden prăfuit
Mai ai multe de scris aici

Tu știi că trăim în iad?
Nu știu de ce ne numim oameni,
oameni ca fiind îngeri fără aripi.
Când nu știm iubirea,
Ofilim frumusețea acestei lumi,
Suntem bucăți de carne la măcelărie.
Dar sufletul?
Ce poate fi în tine,
Din ce naiba ești format?
Dacă vezi femeia doar ca pe ceva în jurul pizdii?
Mă întreb
Și gol și îngândurat.
Cum dacă frumosul
Poartă o rochie scurtă
Și se face mai frumoasă
Tu vezi în ea dorința ta animalică,
Unicul gând care îți mai mișcă rotițele ruginite
Tu vezi că ea vrea s-o facă
Așa că te duci să-i bagi piciorul în gură.
Dar tu știi că ești orb?
Tu știi că nu asta a vrut să însemne?
Fiecare se îmbracă după gust,
Dacă ai blugi rupți nu înseamnă că ești sărac.
Tu n-ai ochi să vezi
Decât bobul din firul de praf din capul tău.
Cred că diavolul și-a întrecut geniul inventând prostia,
Îndeosebi oamenii stupizi care știu doar carne,
Și cred că au cea mai mare dreptate,
Iar sufletul e un pamflet.
Și totuși
Sunt oameni și oameni.
Să fiu sincer numai o bucată
Din lumea aceasta e iadul,
Restul e poate chiar paradisul.
Da, există deșertul unde florile ofilesc,
Acolo unde femeile se tem de bărbați.
Și da, mai există și-un fel de Eden,
Acolo unde femeile se simt așa cum sunt,
Frumoase și iubite.
Problema e că praful din deșert
E purtat de vânt în acest Eden.

(Până și poeții înjură în lumea aceasta,
Sau iadul acesta)

(c) Samuel Mitan

***

oricâte cuvinte sunt în mine
în fața ta tăcere.
am nopți în care mă apucă să scriu ceva
dar îmi zic că trebuie să dorm și să mă dau naibii cu toate
dimineața când mă trezesc uit ce trebuia să scriu
și doare
dar și când mă trezesc obosit
doare
e imposibil uneori ca făcând binele cuiva
să nu-i provoci durere
mulți nu înțeleg
un exemplu:
cățelușă mea, Lisa,
nu știu cum a făcut dar avea nasul astupat cu noroi și rahat întărit, abia putea respira
dă-i cu apă, dă-i cu una, dă-i cu alta
sunt sigur că nu i-a plăcut să-i între apă pe nas și chiar cred că a durut-o
mă întreb dacă atunci când a început să respire mai bine
a realizat că i-am făcut binele cu o durere inevitabilă.
ea e o cățea. dar noi oamenii?
la fel sper că ți-am făcut și ție bine
cu toată despărțirea noastră.
cred că ne-am corcit prea mult dragoste,
atât de mult încât
oricât am cunoaște-o și simți-o
tot va muri.
am atâtea să-ți spun
dar când mă apropii de tine
totul moare.
scriu
înnebunesc dacă nu scriu, dar observ că din scris tot îmi pierd mințile.
parcă dintotdeauna a fost așa și totuși nu a fost nimic.

***

mi s-a spus că fetele nu vor poeți
vor să se fută
eu nu vreau să cuceresc fete cum cuceriți voi
prefer să fiu singur, să fac laba și să urlu
decât să trăiesc viața voastră de Casanova.
Eu nu mă pot opri din scris!
sunteți atât de ciudați
mă lăsați singur
dar m-am trezit cu îmbrățișări de la voi că mi-a murit mama
și după am fost iar singur, dar și năucit
la naiba îmi zic
acum când cineva mă înjură de mamă mă înjură și de morți
râd de toate și râd vieții în nas când mă fute până la sânge
vă râd vouă că nu puteți fii
nu puteți
dar tot eu mereu sunt cel mai pămpălău în fața fetelor
și voi Casanova
dacă așa se cucerește o femeie, atunci nu există femei
cum să fie cucerite de futangii ca voi?
ele vor ceva serios, dar au relații scurte
mi s-au zis multe
m-ați luat în brațe ca să mă lăsați singur și năucit
eu vă dau încolo
și plâng
și urlu
și-i pustiu
ce lume nebună cu arse pupile
fute-o, și n-o iubi, copile!
eu nu știu ce sunt, dar scriu
singur răsună-n mintea mea
și tot eu fac ecoul
și-i răspund
de n-aș fi nebun și n-aș râde de toate
m-aș sinucide.
chiar tu,
că te-am iubit îmi ești ștreang

***

Curgea picătura aceea de apă
pe trupul tău
Ca o șoaptă într-un ecou…
Și îți șopteam la ureche:
Nu te teme
Căci simțeam o teamă, și o poftă;
o durere și o plăcere
Când te cuprindeam cu forță
De striveam picătura de apă
Ce curgea pe trupul tău
Te atingeam cu degetul ud, ca să văd
Cum curg acele picături de apă
pe trupul tău, de la găt, pe piep) sâni, coapse spre glezne).
Și le priveam cum curg și-ți admiram trupul ud
Mi-am fixat privirea în ochii tăi, și privindu-i mă simțeam puternic, liber, și totuși al tău
Fiecare atingere, privire, șoaptă la ureche
Cuprindeau într-o faptă adevăruri concrete –
Că ne iubim – și asta schimbă totul
Mă face pe mine să mă simt bărbat și de surâsul tău cu capul plecat în sus să simt ce simți – că suntem compleți. Și acum pielea mea pe pielea ta se așează ca lumina pe dimineață, ca întunericul pe noapte
Și mai intru, mai ies între zi și noapte cu tine.

(c) Denisa Giuglea

***

De 14 februarie abia aștept să petrec timp de-o înaltă intimitate cu Magda…
Abia aștept să bem vin împreună,
Și, ușor, ușor, s-o mângâi
Cu ploaia mângâierilor mele s-o deschid
Să-mi iau stiloul și să-l pun pe ea
În ea
Lângă ea
Și să scriu versuri pe trupul ei.
Abia aștept s-o văd deschisă în fața mea
În timp ce beau vin
S-o mângâi, s-o deschid tot mai mult…
Să mă deschid cu deschiderea ei.
Abia aștept să-i ating tandru și blând
Întregul său trup dezgolit
În timp ce aștern cerneala stiloului meu
În trupul său…
Abia aștept să scriu poezii
În Magda
Lângă Magda
Pe Magda
Cu Magda
Pe 14 februarie în timp ce beau vin…
Abia aștept
Să transpir de toată dragostea…
În timp ce mă dezgolesc în Magda…
Pe Magda
Cu Magda
Lângă Magda…
Aș vrea tot ceea ce simt să-mi pun în ea…
S-o simt și să mă simtă…
Să-mi dau drumul
Poeziei mele în Magda.
Magda e agenda mea,
Iar stiloul este un stilou.

***

Magda
te dezbraci în fața mea crezând că se mai aprinde ceva
apeși cu sânii pe mine sperând că se mai aprinde ceva
cauți să mă săruți,
doar apeși cu buzele pe buzele mele sperând că se mai aprinde ceva.
Magda
ai ajuns să-mi spui să mă uit la filme porno
sperând că se mai aprinde ceva.
înnebunești sperând că se mai aprinde ceva.
eu sunt mort,
tu ai ajuns să-mi provoci greață.
așa frumos vorbeai de dragoste,
dar înnebunești că nu te fut.
Magda
ador că ești vulgară,
dar sunt mort.
Simt că undeva acolo mă așteaptă o ea,
și m-am săturat s-o-nșel cu tine.
parcă și simt cum poartă o coasă.
mai știi când ți-am spus că trebuie să mă vindec de viață?

***

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

dacă nu iubești pe nimeni,
vei ajunge să te iubești prea mult pe tine.
prea multă dragoste se preface-n ură.
Magda, câtă iubire a fost să te uit?
îți fumai țigările de parcă
țineai visele cu foștii între degete.
vorbeai că trebuie mai întâi de toate să te iubești pe tine.
Magda, tu te urai.
Căutai superlativul în tine,
cel mai ușor îl găseai exclamând
Sunt nașpa!
dar erai încrezută.
ciudați sunt oamenii,
ei corcesc dragostea.
Magda, tu mă iubeai?
Nu m-ai urât niciodată.

Proză aleatorie – Georgiana Nițu

Cine sunt eu? Sunt om, natură și dragoste. Sunt puțin din fiecare persoană pe care o întâlnesc. Am început să scriu la vârsta de 10 ani. Am mototolit caiete întregi cu basme despre o lume mai bună.

Dacă trebuia să răspund atunci la întrebarea: „Ce te inspiră?„ probabil nu știam să răspund. Acum știu că răspunsul lua formă prin inocență și copilărie.

În prezent, mă inspiră oameni, obiecte și emoții. Îmi place să mă așez pe o bancă și să privesc. Iar apoi se naște povestea.

Continuă lectura „Proză aleatorie – Georgiana Nițu”