NOTA REDACȚIEI: Retrospectiva este o nouă categorie în care vom încerca să aducem la viață poveștile din trecut de care mult prea rar ne aducem aminte. Privim spre viitor, trăim în prezent și învățăm din trecut.
Este anul 1957. Revoluția Anticomunistă Maghiară a fost înfrîntă cu numai cîteva luni în urmă, Vestul Europei continuă procesul de reclădire după cel de-al Doilea Război Mondial, iar în R.F. Germană (n.a. Republica Federală Germană, Germania Occidentală) se organizează primul campionat mondial de fotbal feminin la care participă numai patru echipe naționale. Competiția nu a fost recunoscută de FIFA, însă chiar în lipsa unei recunoașteri oficiale, evenimentul în sine a fost unul definitoriu pentru fotbalul feminin internațional.
Prea multe detalii despre eveniment nu se cunosc. Din arhiva ziarului Sportul Popular, aflăm că finala s-ar fi disputat între Anglia și R.F. Germană – dar nu ni se spune și cine ar fi fost cîștigătoarea competiției. Secvențe din meci s-ar găsi în FOTBAL-REPORTAJ 1957, un material video al studioului de filme documentare și jurnale de activități „Alexandru Sahia”, însă materialul propriu-zis nu se găsește. Deși avem extrem de puține informații despre eveniment, este prima competiție internațională de fotbal feminin pe care am putut-o găsi în arhivele publice.
S-a dat drumul la minge, dar nu prea…
Fotbalul feminin a fost privit cu neîncredere în cea mai mare parte dintre țările unde femeile practicau acest sport la nivel amator ori chiar profesionist (în cazul R.F. Germană, Italia; Franța – în 1959; Brazilia – care își organizează o ligă fotbalistică feminină în 1962). Fotbalul este văzut ca un sport dur, violent, în care femeile nu au ce căuta. Dovada acestei mentalități aberante stă în acțiunile pe care federațiile sportive le iau împotriva fotbalului feminin – în toată lumea, veți vedea. Deși în Brazilia, liga feminină a fost recunoscută în 1962, la nici măcar trei ani depărtare, meciurile de fotbal feminin sînt interzise, iar liga se desființează. Sportul Popular ne spune că s-a ajuns la desființarea ligii din cauza unui meci în care, atenție, jucătoarele s-au luat la bătaie și au început să se tragă de păr, iar specialiștii (sînt curios cu ce specialiști a intrat în contact autorul articolului) ar fi constatat în urma meciului că acesta este o dovadă că „femeile n-au ce căuta pe terenurile de fotbal, iar bărbații n-au ce căuta ca spectatori la fotbalul feminin!”
Pînă la finalul anilor ’60, presa românească privește fotbalul feminin ca o anormalitate, iar prin intermediul limbajului puturos de lemn folosit în epocă, încearcă să desconsidere orice tentativă a femeilor de a practica acest sport. Ironiile ieftine și jalnice nu ocolesc ziarele și revistele propagandistice românești, astfel încît tovarășul Ilie Traian, autorul unui articol în Scînteia Tineretului în 1966 vorbește despre situația în care, pe lîngă Vasilică și Bogdan, ar urma să chiulească și Viorica de la ore, iar atunci cînd va fi prezentă, pe lîngă caietul și păpușa de pe banca fetițelor, ar urma să apară o minge și o pereche de bocanci cu crampoane. Cum să-și permită o fată să joace fotbal, nu?
Însă nu toate statele din blocul comunist urmează o asemenea retorică. În iunie 1967, Informația Bucureștiului ne spune scurt, în patru rînduri, că fotbalul feminin se dezvoltă în Cehoslovacia, existînd deja o sută de echipe feminine, dintre care cea mai importantă fiind Sparta Praga – presupunem că secția feminină a clubului de fotbal ceh înființat la 1893.
Spre finalul anului 1967, atitudinea presei și a publicului din România, în general, începe să se schimbe. Asemenea schimbări, mai ales în presă, ar fi putut să provină din schimbările regimului politic, întrucît presa și regimul au fost puternic conectate în perioada comunistă, însă aș prefera să cred că n-a fost numai atît, ci a existat o deschidere reală spre acceptare. Flacăra Iașului în decembrie al aceluiași ani relata despre un minicampionat de fotbal feminin organizat în cadrul unei sărbători populare din Worms (n.a. R.F. Germană), unde au jucat salariatele Casei de Economii din localitate, iar peste 3000 de spectatori au asistat la partidă. În finalul acestui scurt articol, se vorbește despre cum a fost lăudat jocul corect al doamnelor și modul elegant în care ele practică acest sport bărbătesc și în care înlocuiesc forța prin îndemnare. Sportul a rămas bărbătesc, însă este primul articol pe care l-am găsit în care să se vorbească laudativ despre modul de joc feminin.
Dacă femeile intră în fabrici, de ce n-ar putea intra și pe gazon?
Deși în străinătate, fotbalul feminin începuse să crească semnificativ – în special în țările care au o tradiție veche în sporturi – în România anului 1968 apare prima competiție oficială cunoscută și documentată de fotbal feminin. Urmașele Evei, pe terenurile de fotbal, astfel se intitulează articolul din Sportul. În finala Cupei Primăverii, în fața unui public compus din muncitori, muncitoare ori puri iubitori și iubitoare de fotbal, echipa Filaturii Române de Bumbac a înfruntat echipa Fabricii de Încălțăminte Progresul. Învingătoare au ieșit cele dintîi, iar bucuria victoriei a fost la fel de mare ca în cazul competiției masculine ori chiar mai puternică, luînd în considerare că nu vorbim de jucătoare profesioniste de fotbal. Însă pasiunea lor depășește simplele raționamente tehnico-tactice de care publicul s-ar fi bucurat într-o partidă de Divizia A (n.a. Liga Întîi ori Superliga), astfel că spectacolul este unul curat, unul sincer.
Dacă finala cupei reprezintă momentul de apogeu al competiției, trebuie să aflăm că au fost antrenate 12 echipe din Sectorul 3 al Bucureștiului pînă la finală. Acest lucru ne arată că n-ar fi prima dată cînd o competiție sportivă de fotbal feminin ar fi organizată. Dimpotrivă, același articol ne spune că în Tălmaciu, o localitate de lîngă Sibiu, ar exista un campionat de fotbal pentru femei, iar la Petroșani (n.a. trecut în articol drept Petroșeni) au început primele antrenamente ale unei echipe de fotbal feminine. Toate acestea demonstrează faptul că au existat tentative de organizare a fotbalului feminin în România, dar încercările au eșuat, astfel încît echipele feminine nu aveau o organizare precisă, fiind reprentantele industriilor la care iubitoarele de fotbal lucrau.
Așadar, nu avem o dată precisă pe care să o putem numi atunci cînd vorbim de punctul zero al fotbalului feminin din România, însă intuim că primele evenimente și primele echipe non-profesioniste apar în anii ’60. În articolul viitor, vom vedea însă că, o dată cu intrarea în deceniul al șaptelea al mileniului trecut, fotbalul feminin devine mai popular, iar tot mai multe echipe feminine vor apărea în teren, în ciuda tuturor obstacolelor care le-au apărut în cale.