Astăzi anunțăm câștigătorii concursului nostru, ajuns deja la ediția a treia! Ne bucurăm tare mult că am adus un strop de iubire în condeiele voastre, precum și motivația de a crea.
Mulțumim tuturor participanților (fără de care nu s-ar fi putut ajunge aici) și, desigur, juriului. Fără prea multe artificii, vă vom lăsa în continuare alături de poemele celor trei câștigători și, desigur, alături de Antologia Virtuală de Cardiopoeme, pe care o puteți descărca de aici:
PREMIUL I – Diana Maria-Talida Izdrăilă
poème in absentia,
aparținând
în lipsa prezenței mele nu s-a concretizat
decât o durere de burtă dătătoare de spasme.
la micul-dejun îmi beau cafeaua cu aceleași
degete subțiri și mai tremurânde acum
pe ceașcă. e foarte târziu. copacii din fața blocului
au coroana doar pe jumătate verde.
poemul tău, scris cu resemnare și furnicături pe limbă a dor
nu într-atât de trist pe cât vrea să pară.
poem de dintre o vară și o toamnă cu ecou în trenuri lente și autobuze
distanțele măsurate în kilometri nemiloși în cărți
citite pe nerăsuflate și multe versuri în secvențe digitale
poemul tau, din vocea ta și în gesturile lui Dante din Infern
căutând Paradisul lui Beatrice. ea ascunsă după cuvinte și impresii
perverse, minciuni despre feminitate în care știu că nu crezi
poemul dimineților lipsite de limpezime. mereu prea scurte.
mereu cu pauze pentru citit pentru imaginea unui paradis
personal. puțin probabil. și în furnicăturile de stomacul
golit de mult. zdruncinarea mușchiului degradat din piept.
poemul tău din care lipsesc toate
cuvintele de tandrețe și părțile sensibile ale corpului
sunt îmbrăcate în tonuri de gri
închis sau deschis
în funcție de cât le-a înghițit scurgerea secundelor de liniște fatală.
poemul tău plin de coșmaruri, dar cruțat
de ziua călătoriei.
de pe străzile întotdeauna experimentale
unde în fiecare denivelare se poate așeza câte o vrăbiuță,
dar și câte o larvă lipicioasă.
poemul de la miezul nopții, din buzunarul
sacoului tău șifonat de cărți.
poemul grijii nocturne și extenuării ca după un maraton de alergat
fă din asta gara de nord și din extenuare o stare
constantă. așa e fiecare zi în orașul ăsta culcuș de dopamină
din care se poate scăpa doar în așteptarea
unui taximetrist ocolitor cu mașină electrică
complet neresponsabil și inconștient de
serotonină.
poemul tău scris în grabă și în muncă asiduă
pe stradă sau în cămin și mereu în concordanță
cu un beat sau cu beat-ul iq dintr-un psihic slăbit
și pregătit sufletește. acolo fierbe și statutul,
dar și talentul. se pun pe pernă cu tine și ți se scurg din urechi,
apoi te strâng în brațe ca să îți arate
cât de mult fac parte din tine.
poemul tău de temut, dorit, cules de pe victoriei
născut incert la tineretului când apunea soarele
poem făcut fără vlagă,
iubit & dorit. lăsat să crească.
ignorat, părăsit.
poem în care
s-a alergat & trecut granițe
în sfârșit.
poem spus printre dinții tăi așa cum erau,
din irișii tot așa cum ar fi trebuit să fie
mângâiați fără rușine de lumină.
poemul din pinky promise timid sub mese murdare,
lovite de ploaie,
umezeala de afară resimțită de la palme la coapse,
însă care dintre noi va recunoaște asta primul?
poemul cu ultima atingere, suspine anticipative
& ritmuri tehno absolut inutile,
știu ce-nseamnă. nu e prima dată când văd stâlpul de iluminat public
mă gândesc că și-n mine există aceeași lumină aproape infimă acum
mă întorc pe aceeași bucată de gresie.
sunt încă acolo la romană.
poem care va traversa prin curier mai multe orașe
și va ajunge la destinație întreg și
ți se va adresa
poemul rămas fără vlagă pentru că am pus-o eu
pe toată aici.
poem ce reconstituie și întregește. puțin crud în mijloc.
poemul tău scris cu degetele astea
pe care n-o să le mai vezi și care vor fi mereu
puternice, osoase, crude și ele în mijloc,
dar care, cu toate astea,
au scris poemul tău.
*
PREMIUL II – Sabina Lazăr
poem cu un fir de păr
o să-mi ia mult timp să-ți adun firele de păr din casă
o să-ți ia mult timp să-mi aduni firele de păr din casă
o să le aduni de pe pernă, de pe covor, de pe chiuvetă, din cadă, de pe scaun, de pe canapea, de
pe podea
o să le adun de pe pernă, de pe covor, de pe chiuvetă, din cadă, de pe scaun, de pe canapea, pe
podea nu erau
și unul s-a prins de tine
și altul s-a desprins de mine
o să-mi mai cadă fire pe pernă, pe covor, pe chiuvetă, în cadă, pe scaun, pe canapea, poate și pe
podea
nu se mai prind de tine și nu ai ce să mai strângi
după mine potopul, îmi zici
potop uscat și chel, fără fire de păr pe pernă, pe covor, pe chiuvetă, în cadă, pe scaun, pe canapea,
poate și pe podea
o nouă zi și o nouă Zenobia te va mângâia cu gemetele ei grotești
eu nu sunt Zenobia
eu gem frumos
PREMIUL III – Elisabeth Baciu
îmi țin gura pungă și scriu cu vinul clocit în gură
fumez cu fundul în cameră și tălpile pe balcon
n-am înțeles că iubirea începe și se omoară pe prag
îl citai mereu pe Mușatescu și spuneai că
numai preșul a fost inventat să fie călcat în picioare
dar ce faci cu preșul care a călcat pragul
care ne-a călcat pe amândoi
sub tălpile sale
imagologie elementară
scriu pe bâjbâite peste întuneric
și sper că mâine am să înțeleg mai puțin
din ziua mult prea ruptă să ne mai vadă
vinul pe care l-am luat se bea cu carne roșie
între 16 și 20 de grade
eu nu am decât carnea mea
roșu strivit aproape vânăt
și umbra cu care ai pășit cândva peste ea
nu lua și nu bea din mine
tu, toți aceia pentru care am existat
mai bine privește cum beau și vărs în numele tău
acesta este trupul din intelectul meu
care se jertfește pentru tine
o fac în amintirea noastră
tot roșu să fi fost și tu
la polul hipotermic al inimii
roșu târziu
la -16
-20 de grade
vocea ta mă salvează de la stop
memoria corpului tău e singura sursă de căldură
compresele etilice sfidează masajul cardiac
cuvintele uitate mă fac să sper că extremitățile
nu vor trebui amputate
imaginea ta
fie ea și goală
mă scoate din metastază
gândul că mă mai întâlnești în viața care nu a fost a mea
ar putea reface țesuturile afectate
îmbracă-mă cu toate pieile pe care le-am cunoscut
și dă-mi să beau
poate șocul mă va ocoli
și de data asta
Felicitări!!!!! <3