Alexandra Harapu (@alexandraharapu) conturează un univers poetic translucid în care umbrele nesiguranțelor și ale solitudinii contrastrează cu suflul puternic și determinat al identității care își caută locul. Alternând forme de duritate și lipsă de control pe un fond fragil, poezia Alexandrei este reprezentativă în tumultul social contemporan. Versuri îi apar, printre altele, și în numărul 4 din Tuș Zine, iar pentru numărul 5 contribuțiile sale abordează sfera artelor vizuale.
În seria de interviuri în versuri PoemoSapiens sunt în prim plan poemele pe teme date, nelipsind asocierile artistice. PoemoSapiens include inspirație pe mai multe planuri, precum și genul acela de motivație care te determină să te apuci și tu să scrii/să asculți piesa x/să citești cartea x după ce ai dat de articolul acesta.
> Primul poem scris care te-a făcut să ai încredere în abilitățile tale asupra poeziei
am eșec scris pe fiecare centimetru din mine
cu cât mă acopăr mai mult cu atât mai goală mă simt
bântui pe străzi ca o bezmetică
un boschetar doarme într-o scară de bloc el știe
urc în metroul greșit și toți râd de mine
văd prin mine îmi cunosc secretele
sunt transparentă
zgârieturile de pe antebraț îmi zâmbesc strâmb
și ele știu
hainele pe care le port nu sunt ale mele
din toate casele în care stau niciuna nu e casa mea
numai vocile care îmi vorbesc sunt ale mele
cred că am un apetit nebun pentru autodistrugere
sunt o fată fără căpătâi și mă arunc în cap
din cel mai înalt punct al ambiției mele
am pornit plină de speranță mă întorc cu coada între picioare
urlu la lună în miezul zilei
mă piș pe mila voastră eu știu
și voi nu
n-am nevoie să mă cărați în spinare
de-abia dacă îmi puteți ridica nevroza în brațe
sunt povara cea mai de preț a părinților mei
52 de kilograme cântăresc de fapt o tonă de nesiguranțe
am fost și eu tânără cândva m-am zbătut să trăiesc
am ieșit din pântecele mamei curată
m-am murdărit în timp
tutunul cafeaua vinul obiceiurile proaste pătează dinții și pielea
altele știu să se poarte eu n-am învățat
dansează lasciv bărbații le dezbracă din priviri
au voie să greșească să fie proaste banale insipide
vidul din ochii lor se trece cu vederea și ele știu
scapă ușor cu toate ei le iau acasă oricum
îmi doresc să mă fi născut cretină
sunt trasă la răspundere mi se cere socoteală
sunt rea și barbară sunt nepoliticoasă și știu
nu mi se iartă nimic pentru că
nu flutur din gene pentru că
nu sunt frumoasă
mă piș pe mila voastră eu știu
dar voi n-o să știți niciodată
> Un poem care reflectă o puternică emoție de moment
ești ceea ce mănânci și eu toată viața mi-am mâncat mucii
asta ar trebui să însemne ceva
am în sistem două carlsberg la draft de care am tras toată seara
și o gastrită care nu mă lasă să uit
fața mea
e fața unui om care a luat porții mici de iubire la preț întreg
dar au fost și momente bune trebuie să recunoaștem
și mintea îmi zboară la mirosul tău de biscuiți
la sângele uscat de pe unghie
și cum nu pot să nu îmi smulg pielițele de la degete deși mă doare
la barba pe care ai zis că o ții pentru mine și că o s-o dai jos
(și totuși nu ai făcut-o)
la caracatița de pluș pe care am întors-o pe partea supărată
la felul în care corpurile noastre
se potrivesc ca într-un puzzle kitschos pe care îl făceam în pandemie
și cum asta nu-i suficient și de ce nu e
ești o fată minunată
e o propoziție pe care sper să nu o mai aud prea curând
e okay au fost și momente bune
dar nu destul
> Un poem experimental sau din afara zonei personale de confort
sunt păpușa ta fără brațe
trântește-mă de toți pereții
scoate-mi ulcerul la plimbare
ulcerul meu iubitor de forneti și vodkă cu suc
învelește-l în șervețelele umede pe care le mâncăm la prânz
mângâie-mi deviația de sept iubitoare de praf
sunt venus a ta înveșmântată în geacă de fâș
împleticit printre picioarele mele
o să facem dragoste pe vazele pe care le spargi
până ne năpădesc viermii
> Trei poeme care te definesc și câteva lucrări artistice pe care le poți asocia cu acestea (literatură, teatru, muzică, artă vizuală etc.)
1.
urc în 24b și fiecare moment al vieții mele e ceva ce am mai trăit de o mie de ori înainte
trec pe lângă oameni
oameni cu căștile în urechi cupluri ținându-se de mână copii cu plasturi cu dinozauri în frunte bătrâni cu sacoșe uriașe de pânză trăgând după ei toată istoria personală
trec pe lângă circul europa și trag după mine golul ăsta uriaș din stomac
(câte tipuri de gol există)
să risc și să mai pierd ceva din mine sau să rămân intactă și sterilă ca o sală de operații
intru în casă și nu aprind becul
nu ca să nu-l deranjez pe cel de lângă mine
ci ca să nu văd patul nefăcut și gol
singurătatea adunată prin colțuri ca ghemotoacele de păr și praf
stau pe podea pe jumătate dezbrăcată și nu știu dacă lucrurile capătă vreodată sens
cu capul sub plapumă îmi imaginez că sunt pe fundul lacului
trag aer adânc în piept și îmi umplu plămânii cu apă
nu risc și totuși pierd
dacă îmi întorc privirea spre mine văd circul europa
părăsit dar cu luminile mov încă aprinse
Poem asociat de Alexandra Harapu cu spectacolul Gliese 445 pentru că răspunde unei replici de acolo
2.
ne propunem să repopularizăm parcurile
așa că ne facem loc printre tarabele de zilele orașului ca să bem o bere liniștiți pe o bancă
după noi cărăm imaginea bărbatului pe care îl iubesc
ca pe un balon cu mickey mouse luat de lângă tiribombe
dar nu vorbim despre asta
în schimb vorbim despre cohen și pălăria lui
și pălăria ta pe care ai aruncat-o după facultate
despre olimpiadele la română și despre oamenii care cred în alți oameni
despre cum am dormit în mașină la sibiu fiindcă n-am avut cazare
și cum fugeam de poliție în liceu când beam pet de timișoreana și făceam scandal
despre cum plouă mereu în căcatul ăsta de oraș
prea smart ca să ne lase să trăim
cum cel mai bun lucru pe care poți să îl faci aici e să fugi
și despre cum e ceva foarte romantic în a-i arăta cuiva degetul mijlociu
după care îmi citești o poezie
care vorbește despre toate lucrurile despre care am vorbit noi deja
și atunci ce rost mai are să zici orice
aș vrea să te pot iubi în mai multe feluri decât știu
Poem asociat de Alexandra Harapu cu poeziile lui Valeriu A. Cuc, pentru că e puternic inspirat din ele
3.
hope III
o seară pe an e tot ce primim
și străbatem la pas orașul sufletului meu
orașul copilăriei și decepțiilor tale
orașul care ne ține în brațe pe amândoi pentru câteva ore
unde eu mă dau la o parte ca să fac loc altora pe trotuar
și pe tine te amuză cât de străină sunt
orașul de unde nu aș vrea să plec dar asta doar pentru că trebuie să o fac
unde tu nu ai vrea să rămâi doar pentru că știi că o să rămâi
probabil că asta e fericirea dar nu vreau să o privesc în ochi
ca nu cumva să se uite strâmb la mine
așa cum se uită doamna de la chioșc atunci când intrăm să îți iei foițe
mă oftic când îmi greșesc comanda de la mc și îmi vine să plâng
dar îmi spui că te bucuri că sunt aici
iar eu îți spun că sitcom-ul tău preferat arată sătesc
și râdem
de fapt aș vrea să îți spun despre câte rateuri am dat anul ăsta
și cum mă tem că totul e degeaba
și cât de frumos mi se pare că de fiecare dată când ne vedem suntem alții
și cum e cea mai apropiată formă de îmbătrânim împreună
de care cred că o să am parte
și dacă prindem 80-ul sper că o să mai avem o seară
în care să mâncăm un mc să bârfim să îmi povestești ce ai mai citit
și că atunci o să facem un sex nebun și plin de riduri până aproape de infarct
după care să ne despărțim din nou
și să afli peste două zile că am murit liniștită
doar așa din ambiție
ca să fiu eu prima
Poem asociat de Alexandra Harapu cu Pink Rabbits de la The National
Ultimele articole:
- De ce suntem din ce în ce mai stresaţi şi mai anxioşi?
- Karina Maria Ciociu – Interviu Ideal Self
- Câștigătorii și mini-revista din cadrul Festivalului ”Toamna Poeziei”
- Mezomorf aduce muzicienii împreună – impresii de la mezocollaboratio musica II
- Atenție, se joacă! Fotbalul feminin în România – origini (I)