FOTOsapiens II cedează locul unor noi întrebări, având acum și o parte de învățare, dar vom putea vizualiza și fotografii accidentale sau de la început, păstrând și clasicele: dintr-un moment de beatitudine sau nostalgie.
Anda se numără prin fotografele noastre preferate și a fost mereu prezentă în secțiunea noastră, întrucât fotografia cap-de-articol tot de la ea vine, inclusiv în ediția inițială.
Ștafeta pentru următorul FOTOsapiens II merge la Denisa Giuglea.
Contemplare și lectură plăcută, sper să vă aducem inspirație!
Dacă dorești și tu să fi publicat în această secțiune, așteptăm mail pe mezomorfro@gmail.com
3 întrebări
Ce ai învățat de-a lungul timpului despre acest domeniu?
Cred că cel mai sincer ar fi să spun că fotografia m-a învățat să nu uit și să nu las în urmă nimic care m-a făcut să simt ceva într-un anumit moment. Dacă un lucru trezește ceva înăuntrul tău, să știi că e mai prețios și mult mai important decât îți poți închipui. Cum spunea Mircea Eliade cândva, “Nu am sărutat-o decât o singură dată, dar sărutarea aia m-a ajutat să trăiesc câteva luni în șir”. Ei bine, ceva de genul ăsta e și cu fotografia, te învață să ții aproape, să păstrezi, să îndrăgești ce simți.
Ce a marcat începutul pasiunii tale pentru fotografie?
Nu am nicio idee spre ce moment aș putea să arăt cu degetul și să spun că acela a fost așa-zisul „început” al pasiunii mele pentru fotografie. Îmi place să cred că pasiunea asta a existat dintotdeauna și doar a început să iasă din ce în ce mai mult la suprafață odată cu puterea mea de a conștientiza impactul pe care îl au anumite lucruri pe care le văd, le aud sau le trăiesc (rețineți de aici cuvântul „anumite”, căci are un rol fundamental în ceea ce am spus).
Ce fel de categorie din fotografie apreciezi cel mai mult?
Nu sunt deloc omul care împarte lucrurile în categorii, ba chiar aș putea spune că mă las ușor enervată de această categorisire uneori inutilă. Zicea cineva odată că nici nu ar trebui să existe alte cifre în afară de 1, căci nu există absolut nimic care să se repete pe lume, deci toate celelalte cifre nu au cumva niciun sens și că e doar mintea noastră care face aceste categorisiri pentru a putea funcționa mai simplu. Ca să răspund, totuși, și la întrebare, sunt o iubitoare a portretelor și peisajelor făcute pe film.
꧁♥?️♥꧂
Fotografia de la început de care am fost prima dată cea mai mândră:
„Dreaming of soft timelessness” numeam acum ceva vreme fotografia asta. Îmi e tare, tare dragă. E mâna bunicii mele pozată acum câțiva ani într-un loc foarte frumos în care ne plimbăm mereu împreună, loc care mă face să mă simt în siguranță. Tot pe atunci a început să se dezvolte și mica mea obsesie pentru mâinile oamenilor – mi se par atât de expresive, atât de sincere și cred că ele sunt cele care țin viu tot ceea ce ne amintim.
꧁♥?️♥꧂
Fotografia dintr-un moment de beatitudine sau melancolie:
Poza asta e făcută în una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, pe care n-am să mă apuc să o „îngrămădesc în cuvinte”, cum zicea Gellu Naum. Ca orice melancolie, poartă în ea ceva neînchipuit de special, de care n-are cum să nu iți fie dor în fiecare secundă. O zi care descrie în detaliu beatitudinea, tinerețea, râsul, iubirea și, inevitabil, nostalgia.
꧁♥?️♥꧂
Fotografia nebună și asumată sau fotografia accidentală:
Fotografia accidentală. Se întâmplă mai des decât plănuiești atunci când fotografiezi pe film, dar rezultatul nu e niciodată dezamăgitor. Poza se numește „A silhouette of summer evenings with you” și este, de fapt, luna surprinsă prin geamul mașinii, în mers și cu bliț. Iubesc cum nimeni nu a ghicit până acum ce e cu poza asta și cum aud de fiecare dată multiple interpretări – „o radiografie la plămâni” sau „un cub de gheață în lumină”.
෴❤️෴
3 fotografii care îmi reflectă personalitatea și piese de ascultat
1.
„Ageless” e una dintre preferatele mele de până acum. Stejarul din fotografie este „copacul copilăriei mele”, copac care nu a încetat niciodată să mă uimească și care mi-a adăpostit atâtea gânduri încă din prima zi în care l-am cunoscut. De data asta, vă las cu un poem al doamnei Svetlana Cârstean, pe care o îndrăgesc enorm:
„adorm ghemuită, îmi ating genunchii cu fața
țin mîinile între picioare, acolo e cald
ale mele dintru ale mele
căldura proprie finită
fata care se încălzește la căldura picioarelor ei
Ale tale dintru ale tale.
Ale mele dintru ale mele.
Ale mele dintru ale tale.
Un aer curat face cercuri pe dinăuntrul meu
ale mele dintru ale tale
ale tale dintru ale mele
și invers.”
Piesă: Mike Oldfield – Ommadawn Pt. I
෴❤️෴
2.
„Everything I am” îmi este cea mai dragă poză și din cauza asta mă blochez de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre ea. E o expunere dublă – practic, o poză formată din două poze – care vorbește despre mine, în cea mai sinceră și inocentă formă a mea. Reprezintă, așa cum îi spune și numele, tot ceea ce sunt și nu știu cum aș putea să îi explic asta cuiva. E o atingere subtilă, unde revine motivul mâinii despre care vorbeam ceva mai sus. E un întreg, un presentiment, o siguranță a lucrurilor știute demult, o îmbrățișare apăsată.
Piesă: Rainbow Kitten Surprise – Polite Company
෴❤️෴
3.
Pentru final, am ales o poză puțin mai diferită decât restul. „Almost home” ne vorbește despre o metamorfoză, despre o legătură strânsă între ceea ce am fost, ceea ce suntem și ceea ce vom fi. Aliniază cele trei planuri: trecutul, prezentul și viitorul și ne spune că am existat dintotdeauna și de fiecare dată am reușit să ajungem „acasă”.
Piesă: Pink Floyd – A Pillow Of Winds
La final, am dori să afișăm o fotografie cu tine
